Despre ce pretind cei doi că au descoperit este prematur să spunem că este mormântul lui Vasile Eminovici. Voi argumenta de ce am această rezervă. În acest reportaj mi-am propus să stabilesc cine este adevăratul descoperitor al crucii din cimitirul bisericii pentru că acest mormânt a fost căutat de nume mari ale eminescologiei şi nu l-au găsit.
Pentru început am luat legătura cu poetul Dorel Gaftoneanu care pretinde că s-ar trage dintr-o ramură comună cu cea a lui Eminescu. N-am reuşit să mă edific asupra rolului pe care l-a avut Gaftoneanu la Călineşti pentru că este un partener dificil de dialog. Nu răspunde direct la întrebare, fuge spre detalii, iar când este constrâns să răspundă o face într-un mod alambicat. Dar am aflat din convorbirea purtată că a ajuns la Călineştii Cuparencu cu profesorul Sergiu Manolache.
L-am sunat pe domnul profesor pentru care am o stimă deosebită faţă de munca sa ca pedagog dar mai ales pentru strădania de a scrie o lucrare monografică a comunei Mihai Eminescu ce cuprinde informaţii extrem de pr4eţioase pentru istorici şi pentru cei interesaţi de meleagurile eminesciene.
De la profesor am aflat că în ziua de 14 septembrie a.c. a însoţit-o pe Ala Sainenco, venită din Republica Moldova pe postul de director al Memorialului Ipoteşti, pentru a vedea locurile pe unde a călcat şi Eminescu. De la Pomârla, Sainenco şi-a exprimat dorinţa că ar vrea să vadă şi conacul Miclescu de la Călineşti – Bucecea. Aşa s-a ajuns la o discuţie despre Călineştii Cuparencu iar Sainenco şi-a exprimat dorinţa de a vedea şi Casa documentară a lui Vasile Eminovici aflată sub autoritatea Primăriei Şerbăuţi, casă amenajată pe teritoriul bisericii în curtea căreia s-a susţinut de peste 150 de ani că ar fi fost înmormântat dascălul Vasile Eminovici, bunicul poetului.
Înţelegerea pentru o astfel de deplasare s-a făcut pentru ziua de 16 septembrie a.c., numai că în ziua de 15 profesorul Manolache s-a întâlnit cu poetul Gaftoneanu. Din vorbă în vorbă Manolache i-a spus că a doua zi va pleca la Călineştii Cuparencu iar Gaftoneanu a insistat să-l meargă şi el, profesorul fiind de acord,
Problema a apărut în dimineaţa zilei de 16 septembrie când Ala Sainenco aflând de compania lui Gaftoneanu, a refuzat să-l ia în microbuzul Memorialului. Pentru că Gaftoneanu era deja la poara din Cucorăni a profesorului, Manolache a găsit o cale de mijloc. I-a spus lui Sainenco că el merge cu autoturismul propriu, pe post de antemergător, iar ea cu microbuzul să-l urmeze.
Aşa au ajuns la biserica din Călineşti Cuparencu, profesorul Manolache cu Gaftoneanu şi separat Sainenco însoţită de muzeografa Mihaela Aniţului şi fotografa Liliana Grecu. Sainenco a solicitat să fie anunţată bibliotecara Graţiela Sănduleac (foto), cea care răspunde din partea Primăriei Şerbăuţi de Casa documentară. O voia de ghid în cimitir şi la casă. Grupului s-a alăturat şi părintele Vasile Popovici, zis Burebista, preot de peste 29 de ani şi care este un împătimit susţinător al familiei Eminovici prin a-i promova imaginea şi valoarea creaţiei poetului.
Profesorul Manolache sta în curtea bisericii dialogând cu preotul şi bibliotecara în timp ce grupul lui Sainenco s-a împrăştiat prin cimitirul vechi şi studiau inscripţiile de pe cruce. Cum erau şi inscripţii cu litere chirilice, treceau de la o cruce la alta. Acum prezint varianta părintelui Burebista (îi place să i se spună aşa) care mi-a relatat că la un moment dat muzeografa Mihaela Aniţului a strigat „!Veniţi, cred că am găsit ceva!”. S-a apropiat Ala Sainenco care, bună cunoscătoare a limbii ruse şi a alfabetului chirilic a citit imediat numele „Vasile Ieminovici”. În acest timp s-au apropiat şi Dorel Gaftoneanu şi cu ceilalţi, în afară de Manolache. Varianta bibliotecarei Graţiela Sănduleac este că Ala Sainenco a fost prima care a citit pe cruce numele „Vasile Ieminovici” iar Mihaela Aniţului cea care l-a strigat pe părinte.
Ori cum am da-o, descoperirea a făcut-o echipa de la Memorialul Ipoteşti meritul principal revenind Alei Sainenco. Poetul Dorel Gaftoneanu s-a aflat pe post de privitor. Atât părintele Burebista cât şi Graţiela Sănduleac n-au ştiut cine este Gaftoneanu, aşa că luni, 30 noiembrie a.c., când am filmat ancheta jurnalistică
jurnalistică la Călineşti Cuparencu ambii mi-au spus că Sainenco a fost însoţită de doi domni dar nu ştiu cine erau (era vorba de Gaftoneanu şi Manolache). Dar partea interesantă abia cum vine. Eu susţin că ce-au descoperit cei de la Memorialul Ipoteşti n-ar fi mormântul lui Vasile Eminovici, doar crucea ce-i menţionează numele. Crucea are o poveste greu de reconstituit cu acribie ştiinţifică dar poate fi dedusă urmând o logică a tradiţiilor creştin ortodoxe şi cunoscând bine rolul pe care alfabetul chirilic l-a jucat în Tările Române şi mai ales în Bucovina, după ce a fost încorporată Imperiului Austriac.
Crucea a fost tradusă în grafica latină de către Ala Sainenco prin textul „Aice odihneşte robu lui Dumnezeu Vasilie Ieminovici capelu (?), 1859” Am rezerve la transcrierea cuvântului „capelu” pentru că litera P în chirilică se citeşte R în latină iar ultima literă suportă comentarii.
Dar despre cum s-a ajuns ca pe cruce să fie menţionat anul 1859 deşi este cert că Vasile Eminovici a murit în anul 1844, cum pe partea cealaltă a crucii este menţionat numele „Maria Olcinschi”, născută la 1823 şi decedată la 1904 şi de ce crucea n-ar fi la adevăratul mormânt al lui Eminovici voi explica în reportajul următor. Tot în reportajul viitor voi explica şi ce semnifică monogramele de pe cruce aşezate pe două registre. (Va urma
Drept lareplică
D-le jurnalist Ioan Rotundu,
Am citit foarte atent articolul Dvs., pe care, și eu, și d-l prof. Manolache, cu care m-am consultat astăzi, îl apreciem (ferm) că nu reflectă (întru totul) cele spuse de noi. Eu mi-am publicat articolul documentar la câteva zile după excursie, în 23/24 sept. a. c., pe două site-uri diferite, tot pe atunci v-am și înștiințat la telefon, iar de abia pe 20 octombrie a. c. (la o lună după!) s-a ieșit pe posturi cu pretinsa descoperire fabuloasă, cum îi spuneți cu umor, față de care și noi suntem rezervați, deși are și aspecte minore spectaculoase. Cum vi se pare faptul că vreme de două luni (!) nu mi-a contestat nimeni articolul, apoi, în emisiunile TV și în primele articole nici nu era pomenit numele nostru, iar, ulterior, la protestul meu, s-a rectificat textul de la ,,Adevărul”? Strict gazetărește, despre ce credibilitate mai vorbim? A recunoscut cineva public că s-a greșit grav prin subiectivism de la bun început, deși în particular spune altceva? Nici măcar faptul că sunt două înscrisuri pe cruci diferite aparținând aceleiași familii, lucru consemnat de către mine, nu era cunoscut, plus altele. Înscrisurile nu sunt o noutate, a câta oară o repet, problema era cu vizibilitatea literelor scrijelite și nu cu alfabetul chirilic, să fim serioși, decriptarea era facilă.
Nouă ni s-a spus că microbuzul instituției este în rodaj, nu știam pe atunci ceea ce scrieți Dvs. acum, iar dacă a mințit cineva, atunci e strict problema doar acelei persoane, discuția amicală avută cu d-na director de pe facebook din zilele de după descoperire este mai mult decât lămuritoare și vă va face să schimbați cu 180 de grade totul. Asupra amănuntului (apare în articolul meu, oricum, e ceva de prea mică importanță, a fost în mare măsură o întâmplare și atât!) că eu am fost cel care găsit înscrisul după ce am dat vegetația la o parte de pe spatele crucii, vedem cu un gust amar cum (și) acesta este dus de-a binelea în derizoriu, din relatare reiese că s-au mai găsit doi descoperitori (!). Pe când apare și al patrulea?
Majoritatea informațiilor mele referitoare la posibilul mormânt al dascălului Vasile Eminovici din zonă le-am avut din studiul temeinic al lucrărilor anterior publicate, apoi de la dl Tiberiu Iseceanu, om al locului, de la dl Ioan Manole, cel cu casa țărănească de alături din 2005, și de la urmașii preoților Butnaru și Cojocaru, dar, confirm că au mai fost și destule la stadiul de simple zvonuri.
O să vă pun cu mare drag la dispoziție cartea mea ,,Semne pe piatra timpului”, trageți Dvs. orice concluzii doriți, chiar nu dorim să vă influențăm, părerea noastră e că știți mult prea bine că nu suntem vinovați nici de fabulațiile altora și nici de animozitățile preexistente între oamenii de presă. Accentuez, suntem oameni pașnici, pasionați de ceea ce facem, neplătiți de cineva, și, prin urmare, nu dorim să intrăm în speculații ieftine părtinitoare pe dialoguri sterile, fără vreo finalitate constructivă. În aceste condiții, câtă vreme nu există un dialog civilizat și nu suntem respectați, ne retragem cu decență din orice dezbatere publică, o zi bună, vă dorim sănătate!
D. M. Gaftoneanu, 01.12.2020.
Ioan Rotundu
