In baza acestei decizii, se stabileste cadrul legal si procedural procesual de urmat de catre toti romanii care sunt victime ale unor erori judiciare sau victime ale unor cercetari abuzive savarsite in dauna lor de Politie sau de Parchet.
S-a stabilit inclusiv termenul in care se pot introduce asemenea actiuni in Justitie prin care se cere obligarea celor vinovati la plata de daune.
De remarcat faptul ca, la acest verdict s-a ajuns dupa un PROCES CARE A DURAT 14 ANI DE ZILE ! Daune materiale şi morale solicitate în baza art.504-505 C.proc.pen. Curgerea termenului de introducere a acţiunii. Temeiul daunelor morale solicitate de victima erorii judiciare
Curgerea termenului de 1 an prevăzut de art.505 C.proc.pen. este condiţionată de comunicarea ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală. Cuantumul daunelor morale se stabileşte prin apreciere, în raport cu consecinţele negative suferite de victima erorii judiciare pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei erorii judiciare.
Completul de 9 judecători, decizia nr.89 din 9 iunie 2003
La data de 28 septembrie 1998, reclamantul B.N. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, pârâtul să fie obligat să plătească acestuia 800.000.000 lei daune materiale şi morale.
In susţinerea cererii, reclamantul a arătat că a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârşirea, în concurs real, a două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art.254 din Codul penal.
Prin sentinţa penală nr.533 din 3 august 1999 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, acesta a fost condamnat la 8 ani închisoare.
Investit cu recursul declarat împotriva acestei sentinţe, Tribunalul Bucureşti a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, care a menţinut prima soluţie.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat împotriva acestei din urmă hotărâri şi a restituit cauza la procuror.
Prin Ordonanţa din 18 decembrie 1996, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, întrucât din probele dosarului rezultă că fapta nu există.
Reclamantul a fost arestat în cauza penală în perioada 29 martie 1989 - 24 aprilie 1990.
Reclamantul a susţinut că în timpul anchetei a fost supus unor intense suferinţe fizice şi psihice, precum şi că a fost supus oprobiului public prin judecarea procesului la locul de muncă, în prezenţa a peste 2000 oameni, motiv pentru care înţelege să solicite daune morale în valoare de 400.000.000 lei.
Acesta a mai precizat că, la data arestării, era în posesia a 100 capete porcine, care au decedat din cauza lipsei de întreţinere. Totodată, pe perioada detenţiei a fost lipsit de salariul de 2.800 lei pe care îl avea în calitate de angajat al Intreprinderii "PIONERUL". Pe perioada detenţiei a fost transferat la mai multe penitenciare, obligând familia şi la alte cheltuieli, în afara pachetului lunar primit la penitenciar. In consecinţă, reclamantul arată că înţelege să solicite daune materiale în valoare de 400.000.000 lei.
La data de 4 noiembrie 1998, reclamantul a precizat acţiunea, în sensul că înţelege să solicite suma de 1.800.000.000 lei cu titlu de daune materiale.
Prin sentinţa nr.454 din 19 aprilie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis acţiunea reclamantului B.N. şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să plătească acestuia 400.000.000 lei daune materiale şi 400.000.000 lei daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost arestat şi condamnat, pentru ca ulterior să fie scos de sub urmărire.
Pe perioada cât a fost arestat a fost supus la suferinţe fizice şi psihice, aşa încât este îndreptăţit a solicita daune morale.
La aceasta se adaugă şi faptul că reclamantul a fost judecat la locul său de muncă, în prezenţa a peste 2000 de oameni, fiind supus oprobiului public.
Tot în perioada detenţiei, reclamantul a suferit pierderi materiale prin aceea că, datorită lipsei sale de la domiciliu, cele 100 porcine, pe care le avea contractate cu statul, au murit, situaţie dovedită cu declaraţiile martorilor G.C. şi V.V. S-a reţinut că este astfel dovedită legătura de cauzalitate dintre arestarea reclamantului şi prejudiciul suferit de către acesta ca urmare a morţii celor 100 porci.
Prin decizia nr.792/A din 18 decembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins apelul declarat de către reclamant împotriva hotărârii primei instanţe, ca nemotivat. Prin aceeaşi decizie, instanţa a admis apelul declarat de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi a schimbat sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului 200.000.000 lei daune materiale şi 200.000.000 lei daune morale, cu motivarea că prejudiciul material nu este dovedit decât în limita a 200.000.000 lei, iar suma de 200.000.000 lei cu titlu de daune morale constituie o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin decizia nr.5598 din 10 decembrie 2001, a admis recursul declarat de către reclamant împotriva acestei din urmă hotărâri, pe care a casat-o în parte şi a stabilit cuantumul daunelor morale la 400.000.000 lei.
S-a reţinut că pârâtul nu a formulat nici o critică, în apel, cu privirela daunele morale, aşa încât acestea au fost reduse nejustificat la jumătate.
Totodată, s-a reţinut că prima instanţă a stabilit corect cuantumul daunelor morale, avându-se în vedere durata arestării reclamantului şi judecarea acestuia la locul de muncă, precum şi suferinţele şi lipsurile materiale ale familiei.
Impotriva hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art.330 pct.2 C. proc. civ.
S-a susţinut că prima instanţă a respins greşit excepţia de tardivitate a cererii, în raport de împrejurarea că s-a dovedit introducerea acesteia cu depăşirea termenului de 1 an de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală, prevăzut de art.505 C. proc. pen.
Pe fond, instanţa a admis greşit acţiunea, în raport de faptul neprobării îndeplinirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale.
Cu referire la daunele morale, s-a susţinut că reclamantul nu a dovedit nici o împrejurare dintre cele menţionate în cuprinsul acţiunii, aşa încât acestea au fost acordate fără un minim de probe prin care să se dovedească în ce măsură, prin arestarea ilegală, acestuia i-au fost afectate drepturile patrimoniale ocrotite prin Constituţie şi în baza cărora să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul moral suferit.
In concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi respingerea acţiunii reclamantului, în principal, ca fiind prescrisă şi în subsidiar ca nefondată.
Recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Pentru a respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin încheierea pronunţată la data de 30 iunie 1999 în dosarul nr. 3624/1998, a reţinut că ordonanţa de scoatere de sub urmărire nu a fost comunicată reclamantului nici până la acea dată.
Examinând actele dosarului se constată că, pe parcursul ciclului ordinar al judecării cererii reclamantului B.N., nu s-a făcut dovada comunicării ordonanţei procurorului.
Este adevărat că, potrivit art.505 C. proc. pen., acţiunea pentru repararea daunelor, în cazul condamnării sau luării unei măsuri preventive pe nedrept, poate fi pornită de persoana faţă de care s-a comis eroarea judiciară în termen de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare sau de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală.
Insă, pentru a statua asupra împlinirii termenului de prescripţie extinctivă, cu consecinţa pierderii dreptului de a obţine o hotărâre judecătorească, ca urmare a nesesizării în termen a instanţei de judecată, aceasta este obligată a stabili natura raportului juridic litigios şi, în funcţie de aceasta, să stabilească data naşterii dreptului la acţiune.
In acest sens, sunt întotdeauna de observat dispoziţiile art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, potrivit cărora prescripţia începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune şi dispoziţiile art.1886 din Codul civil, potrivit cărora nici o prescripţie nu poate să înceapă să curgă înainte de a se naşte acţiunea supusă acestui mod de stingere.
Pe de altă parte, potrivit art.185 C. proc. pen., când legea procesuală prevede un termen fix pentru exercitarea unui drept procesual, iar partea a lăsat să expire acest termen fără a beneficia de el, intervine sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului.
Dată fiind gravitatea sancţiunii, constând în pierderea dreptului de a exercita dreptul recunoscut de lege, data care a provocat curgerea termenului trebuie precis determinată.
Ca atare, în raport de considerentele de mai sus, curgerea termenului de 1 an prevăzut de art.505 C. proc. pen., este condiţionată de comunicarea ordonanţei, dată de la care se naşte dreptul la acţiune.
In consecinţă, constatând că ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală nu a fost comunicată reclamantului şi ca atare dreptul la acţiune nu s-a născut, în mod legal prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, aşa încât prima critică apare ca fiind neîntemeiată.
Cu privire la daunele materiale, este riguros exact că acestea pot fi acordate numai în măsura dovedirii lor.
Reducând daunele materiale de la 400.000.000 lei acordate de prima instanţă, la 200.000.000 lei, instanţa de apela administrat probe din care a rezultat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale, cât şi întinderea prejudiciului.
Aşadar, din actele dosarului rezultă că instanţa a administrat probe, a evaluat probele administrate şi a pronunţat o hotărâre susţinută de materialul probator administrat în cauză.
Ca atare, critica privind vădita netemeinicie a hotărârii instanţei de apel, menţinută de către instanţa de recurs sub aspectul daunelor materiale, se constată a fi neîntemeiată.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, este de reţinut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. In acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, urmare aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei erorii judiciare.
In cauză, instanţa a fost în măsură, cu referire la instanţa de fond şi instanţa de recurs, să aplice aceste criterii, urmare faptului că reclamantul a produs acel minim de argumente şi indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin arestarea nelegală, de natură a duce la evaluarea corectă a despăgubirilor ce urmau să compenseze prejudiciul moral.
Aşa fiind, se constată că, stabilind cuantumul daunelor morale, instanţa de recurs a pronunţat o soluţie temeinică, corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern şi exigenţelor art.3 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, aşa încât criticile formulate prin recursul în anulare apar ca fiind neîntemeiate şi sub acest aspect.
In consecinţă, Curtea va respinge recursul în anulare.
Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa [email protected]
(Ioan Rotundu)
