Efervescenţa provocată în ultima perioadă de ceea ce se poate numi isteria dosarelor fostei Securităţi a scos la lumină unele neajunsuri majore care guvernează activitatea CNSAS, afirmă deputatul Cristian Boureanu, într-un comunicat de presă remis RomNET. Deputatul consideră că, în mod normal, toţi cei care vor să ocupe funcţii publice trebuie să-şi facă publice dosarele. Astfel, votul dat de membrii Colegiului CNSAS în cazul celor suspectaţi că ar fi făcut poliţie politică este supus riscului major de a fi influenţat politic, întrucât aceştia sunt numiţi de partide. Mai mult, subiectivismul marchează inevitabil deciziile CNSAS. Cazurile preşedintelui PC Dan Voiculescu şi al judecătoarei Florica Bejinaru sunt mai mult decât sugestive în acest sens. Ca atare, consider că verdictul dat de CNSAS trebuie să fie verificat, suplimentar, de cetăţeni. Aceştia trebuie să aibă acces direct la dosarele celor care deţin sau care doresc să candideze pentru o funcţie publică. Cetăţenii sunt cel mai în măsură să judece cât de mult rău au făcut cei care au colaborat cu fosta Securitate şi care acum le conduc destinele. Soluţia la această problema majora care afecteză viaţa publică românească este simplă: să fie permis oricărui cetăţean al României accesul la dosarele celor care deţin funcţii publice sau doresc să candideze la o funcţie publică. A decide singur dacă cineva a fost sau nu colaborator al Securităţii este un drept inalienabil al fiecărui cetăţean. Ca urmare, voi iniţia la începutul sesiunii parlamentare viitoare un proiect legislativ care să prevadă accesul liber al cetăţenilor la dosarelor tuturor celor care deţin sau vor să candideze pentru funcţii publice. Stiu ca de-a lungul anilor au fost multi cei care au sustinut necesitatea acestui demers. Nu doresc in nici un caz sa imi asum paternitatea ideii si fac un apel catre societatea civila si catre ceilalti parlamentari sa se alature si sa sprijine un proiect care ar putea in sfarsit sa faca lumina asupra acestei controversate probleme, precizează comunicatul. (RomNET)