Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 4 Martie 2011

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Comentarii
Religie
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6670 lei
1 USD = 4.0662 lei


Număr accesări
Astăzi:
5213
De la 07 Ianuarie 2003
63965939

Din ce în ce mai greu de ajuns la tratamente în străinătate

  • 3 March 2011, 23:00
Legislaţia pe baza căreia se vor acorda fonduri din banii Ministerului Sănătăţii pentru tratamente în străinătate este la un pas de modificare. Modificările privesc şi organizarea activităţii pentru pregătirea plecării bolnavului în străinătate.
Astfel, potrivit unui ordin al MS, Direcţia de Sănătate Publică căreia i se adresează bolnavul va desemna o persoană responsabilă de organizarea activităţii de trimitere în străinătate. Atribuţiile acestei persoane vor fi scrise în fişa postului.
Această persoană va trebui să lucreze în cadrul Compartimentului de Asistenţă Medicală şi Programe de Sănătate şi are de asemenea obligaţia de a transmite comisiei de specialitate teritoriale toate documentele necesare îndeplinirii atribuţiilor acestora privind trimiterea în străinătate la operaţie sau tratament.
Noul ordin are prevederi şi pentru medici. „Medicul curant care a recomandat trimiterea în străinătate va trebui să examineze bolnavul şi la revenirea acestuia în ţară, pentru a stabili beneficiul tratării în străinătate. Va face şi un raport în această privinţă”, spune medicul Eugen Rotariu.
În funcţie de gravitatea bolii şi în cazul bolnavilor minori, comisiile de specialitate teritoriale pot recomanda ca bolnavii să se deplaseze în străinătate cu însoţitor, însă însoţitorul va suporta costul deplasării şi al cazării, aceste costuri decontându-se însoţitorului numai dacă bolnavul are vârsta sub un an.
La Direcţia de Sănătate Publică Botoşani este depus în acest moment un singur dosar de solicitare pentru transplant de măduvă în străinătate, documentaţia fiind depusă pentru o tânără de 21 de ani care suferă de leucemie limfoblastică.
Se aşteaptă ofertele din partea celor şapte clinici din străinătate la care au fost trimise adrese, pentru ca apoi Ministerul Sănătăţii să selecteze oferta care l-ar pune la cele mai mici cheltuieli. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


  
După ce le-a dat spitalele, acum îi pune la plată
Deputat PSD: UDMR nu ne mai foloseşte
vom avea o majoritate de peste 50% si avem ca alternative alianţe cu Partidul Poporului şi PRM
Crin Antonescu e PNL-ist, dar nu e liberal
"Eu nu demisionez din PNL. Sa demisioneze conducerea
să îşi dea ei seama că au fost tampiţi când s-au asociat cu securiştii"
DNA: Cazul Costea ducea persoane cu funcţii înalte
Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele băncilor pentru titlurile de stat
Primarul Flutur regretă că a rostit numele lui Răzvan Rotaru:
Se ascute lupta de clasă în PNL
Ioan Rotundu
Cei din învăţământ iar îşi fac curaj de grevă
Se lucrează din greu la înfiinţarea centrelor de permanenţă
PIDU Flămânzi pas cu pas: străzi asfaltate, poduri şi staţii de autobuz
Şoferii mai au de aşteptat până vor circula pe strada Petru Rareş
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Lukoil vrea să construiască parcuri solare şi eoliene şi în România
Tribunalul Penal Internaţional îl anchetează pe colonelul Gaddafi pentru crime împotriva umanităţii
Tornada de foc din Budapesta, surprinsă în imagini
Interpol a emis o alertă globală împotriva colonelului Gaddafi şi a 15 lideri libieni
Horoscop
Bancul zilei: Puterea de a face şi lipsa de voinţă
Fiica soţilor Monica şi Irinel Columbeanu rămâne în custodia tatălui
Tatiana Corai : Piatra lui Ghimpu…
Petru Bogatu: Doza mortală de venin din sondajul CBS-AXA
Legea tinerilor bogati
Cursuri gratuite de încondeiat ouă
Caricatura zilei: Noua adresă a site-ului PDL
Soluţii ale judecătorilor care părăduiesc bugetul public
contabili de grădiniţă. Secretari de şcoli cu salariu peste 5.000 lei
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!