Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
8321
De la 07 Ianuarie 2003
122868388

Doi paşi înainte

  • 15 October 2008, 23:00
Directorul General al Institutului Naţional de Administraţie (INA), a participat astăzi la conferinţa “Iniţiativa Managerilor Publici – un pas înainte pentru reformă”, care a avut loc la Hotelul Marriot din Bucureşti. Dragoş Dincă a susţinut întărirea rolului managerilor publici deoarece aceştia reprezintă o categorie aparte de funcţionari publici, care, prin exercitarea atribuţiilor şi responsabilităţilor lor, contribuie la asigurarea eficienţei şi continuităţii reformei în administraţia publică.
La Hotelul Mariott se aflau agenţii schimbării administraţiei – cei care vor performanţă, cei care trebuie să dărâme zidul, cei responsabili, cei care trebuie să aducă echilibrul în societate.
Managerii publici, deşi au avut dificultăţi foarte mari de integrare şi acceptare în administraţie nu au făcut niciodată o grevă. Prin asociaţiile lor au ales negocierea, medierea şi comunicarea pentru a-şi rezolva problemele – căi ce trebuie să facă parte din arsenalul unui funcţionar public, ca purtător al autorităţii publice, demn şi responsabil.
În acelaşi timp, în semn de bună credinţă, INA a găzduit conferinţa cu uşile închise a Alianţei Sed Lex, ce se putea transforma într–un pas înapoi pentru reformă.
Mă bucur că liderii de sindicat au ales pentru a-şi promova interesele aceleaşi căi ca şi managerii publici deoarece blocarea activităţii nu ar genera decât haos şi blamare din partea societăţii. Motivarea, recompensa trebuie să fie rezultatul muncii. Este nevoie de salarii mai mari pentru unele categorii de funcţionari dar nu la modul general şi impersonal. Este nevoie de o salarizare unitară care să diferenţieze funcţionarii publici în funcţie de complexitatea muncii, rezultate, performanţe şi mai ales de mulţumirea cetăţenilor contribuabili, adică acei oameni care ne plătesc salariile.
Îi felicit pentru faptul că au înţeles toate aceste lucruri şi le mulţumesc pentru decizia luată.
Dragoş Dincă
Secretar de Stat, Director General al Institutului Naţional de Administraţie

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Ghiţă Mureşan vine în România pentru ”Happy Hour”
Ajutoare financiare peste 889 de familii sărace
Statul garantează depozitele persoanelor fizice la 50.000 euro
perioada de garanţie nu este definită
Ministrul David a sesizat DNA-ul în cazul licitaţiei organizate de către IGP
“Stratfor” îi răspunde lui Tariceanu în privinţa pericolului rusesc
De ce-a plecat Basescu la Bruxelles
Horoscop
Ostatici avocaţi
America şi-a deschis braţele şi... vă aşteaptă!
Comentariul comentariilor (CCXVI)
(Ioan Rotundu)
CRESC Piatra Neamţ a evaluat şi aprobat şapte proiecte
unul din proiectele aprobate vizează Botoşanii
Ipocrizie şi şantaj
Ioan Rotundu
Birocraţia ştirbeşte din ajutorul pentru încălzire
Unele alocaţii pentru copii ar putea fi majorate
Profesorii se uită chiorâş spre „Avocatul elevului”
Finanţiştii botoşăneni nu vor face astăzi grevă
O babă piromană beată s-a răzbunat pe furajele vecinului
Poliţişti care nu s-au lăsat mituiţi
În caz că i se face sete după fasole, Tăriceanu are de unde să bea apă
Camerunezii au dat botoşănenilor un spectacol de „La revedere!”
Becali vrea candidaţi la parlamentare care se exprimă coerent
Egner ar trebui să ia lecţii de dicţie
Bonus guvernamental pentru constructori
PNG va defila la parlamentare cu „expiraţi politici”
Unde au dispărut banii alocaţi Protecţiei Copilului?
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog