Bărbatul a ajuns să reclame la OJPC primăria după ce mai întâi a depus o reclamaţie şi la instituţia locală care a pus în funcţiune dispozitivul de alungat ciorile. În reclamaţia sa, dorohoianul susţine că încă înainte de ora 8.00, simulatorul de salve de tun se pune pe rupt liniştea urbei şi rezultatul este în primul rând sperierea copiilor şi stresarea bătrânilor.
Nu avem cum să intervenim în rezolvarea acestei reclamaţii, pentru că noi nu ne putem implica, nu avem competenţă decât în problemele apărute între operatorii economici şi consumatori, ori în acest caz nu este vorba de relaţia consumator-operator economic, a declarat Alexandru Zarug, şeful OJPC Botoşani. (Doina Marcu)