Pentru a putea face anumite investiţii în acest an, societatea Apa Grup va realiza două studii de fezabilitate. După cum a afirmat directorul general al acestei societăţi, Florin Nicolau, unul din studii se referă la amenajarea spaţiilor vechi de la Baia Centrală care nu sunt folosite, pentru a realiza câteva birouri şi laboratoare. Celălalt studiu de fezabilitate vizează garajul societăţii comerciale pentru amenajarea parcului de maşini plus un atelier de reparaţii. "Aceste două investiţii se vor face din surse proprii. Pe lângă aceste investiţii vom mai face câteva lucrări mici şi câteva achiziţii de utilaje", a apreciat Nicolau. Din sursele proprietarului societăţii, adică a Consiliului Judeţean Botoşani, se va realiza a doua Centrală Termică în zona Cătămărăşti pe bază de gaz metan, deoarece prima centrală a fost deja finalizată. "La a doua Centrală Termică s-au început lucrările încă de anul trecut", a subliniat directorul general al Apa Grup. Pe măsură ce se vor mai realiza reţele de alimentare cu apă societatea îşi va mai deschide câteva birouri în judeţ. "Vom lua activităţi prin concesiune. Dar acum avem două noduri, unul Darabani - Dorohoi, iar cel de-al doilea la Ştefăneşti şi cred că acestea ne ajută deocamdată să ne rezolvăm treburile", a adăugat directorul societăţii. (Margareta NICHIFOR)