Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Infracţiuni
Fapt divers
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
1489
De la 07 Ianuarie 2003
122887138

Dragnea participă în Estonia la conferința președinților de parlamente din UE

  • 22 April 2018, 23:00
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, va participa, luni şi marţi, la Tallinn, în Estonia, la Conferinţa preşedinţilor de parlamente din statele membre ale Uniunii Europene, transmite Agerpres.
Acest eveniment este organizat "în marja preşedinţiei estone a Conferinţei preşedinţilor de parlamente din UE", potrivit unui memorandum aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.
Din delegaţia română condusă de Dragnea vor mai face parte vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Gabriel Vlase, secretarul general al instituţiei, Silvia Mihalcea, şi directorul general al Cabinetului preşedintelui Camerei Deputaţilor, Anca Mihaela Spiridon.
"Pe ordinea de zi a conferinţei figurează sesiuni de prezentări şi dezbateri cu privire la viitorul UE şi securitatea şi apărarea în Europa", se mai arată în document.
Toate cheltuielile aferente deplasării vor fi suportate din bugetul Camerei.
Agentia de stiri HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Starostele hoţilor Apelor şi Pădurilor a trecut prin Botoşani
Ioan Rotundu
Bancul zilei: Din vremurile „Davai ceas”
Horoscopul zilei de 23.04.2018
Cea mai bătrână persoană din lume a murit la vârsta de 117 ani
Raportul Departamentului de Stat: Corupţia rămâne un fenomen răspândit în România.
Mita este în continuare o practică obişnuită în sectorul public. Politicieni deţin media şi influenţează politica editorială
A zecea zi de proteste la Erevan, numeroși protestatari au fost reținuți de poliție
Decizia Înaltei Curți - o gură de aer pentru debitorii executați silit prin poprire bancară
Proiect de lege pentru realizarea - de către o comisie condusă de Dragnea - a Strategiei "România 2040",
care devine obligatorie pentru toate viitoarele guverne / PNL: Proiectul trădează un mod de gândire bolnav, infestat de nostalgiile comuniste
Presa-n gua lu' Rotundu: Emisiunea din 20.04.2018
Cum au ratat consilierii PSD ocazia de a arăta respect botoşănenilor
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog