E bine să înlocuim valorile autohtone cu manelişti aduşi de-aiurea?

Din punct de vedere cultural, aici facem referire la carte, spectacol, simpozion şi alte manifestări de acest gen, judeţul se poate mândri cu realizări care bat alte zone ale ţării. Ne bucură faptul că avem oameni inimoşi, oameni care pun suflet în ceea ce se numeşte actul cultural. A început să se mişte ceva şi la sate, există formaţii, ansambluri care ne duc faima în ţară şi peste graniţele ei. Vorona este renumită, este meritul actualului primar, profesorul Aurel Ştefan. Membrii dansurilor din Flămânzi şi-au tocit opincile şi cizmele oriunde şi peste tot. La Dorohoi un om inimos conduce de ani buni un ansamblu căruia la început nu i s-a dat nici o şansă. Munca şi pasiunea au însemnat succese după succese. Chiar dacă este în degringoladă, trebuie să amintim de “Mărgineanca” de la Casa Sindicatelor din Botoşani, formaţie care a crescut şi a trimis în alte părţi talente autentice. Este apoi “Datina”, iar în capul listei stau acei oameni conduşi de multă vreme de maestrul Cobâlă. Avem păpuşari cu zeci de premii adunate, avem piese puse în scenă la Teatrul “Mihai Eminescu”, piese care sunt solicitate stagiune de stagiune în sălile de spectacole ale unor teatre care se cred mai renumite. A început să crească şi numărul melomanilor, vinerea tot mai multe persoane trăiesc programele prezentate de filarmonicii noştri. Actul cultural este întregit de oamenii muzeului, ai bibliotecii, ai unor instituţii mai mult sau mai puţin guvernamentale. Avem scriitori mai mult sau mai puţin consacraţi, mai modeşti sau mai îngâmfaţi. Sunt ai noştri. De cealaltă parte suntem intoxicaţi cu aşa zisele spectacole din afara judeţului, spectacole care se rezumă de cele mai multe ori la lipirea afişului prin locurile publice. Nu contestă nimeni calitatea şi renumele artistului prezentat pe afiş, dar spectacolul în ansamblu este de foarte multe ori bătaie de joc. Nu mai punem la socoteală preţul imens al unui bilet, condiţiile în care se desfăşoară aşa zisul spectacol, gradul de civilizaţie al celor care-l vizionează. Ne-am săturat de taţi deputaţi care dau din buze mimând un cântec ce i-a consacrat tinereţea, de o floare din parlament care mişcă buzele de două ori şi consideră că merită mii de aplauze, de manelişti gen Guţă şi fiica, Salam sau alţi bruneţi care la un vers sfârtecă limba română de paişpe ori. Tot un fel de propagare a culturii sunt şi astfel de genuri, cei drept primitive şi de prost gust. Din păcate trebuie şi astfel de genuri pentru că… “mulţi sunt cei săraci cu duhul”. Oricum, timpul va face selecţia şi le va rezolva pe toate. (L.A.)