Indicatoarele de avertizare aplicate pe instalaţiile de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale, cum ar fi stâlpi, firide de branşament, posturi de transformare, staţii de reglare măsurare a gazelor naturale, cutii de protecţie etc., atenţionează asupra pericolelor pe care le prezintă intervenţiile în aceste instalaţii. Acoperirea acestor indicatoare este ilegală şi îi privează pe oameni de dreptul de a fi informaţi asupra pericolelor, fiind astfel expuşi la accidente ce pot avea urmări deosebit de grave, transmite Departament Comunicare al E.ON România.
Pe lângă indicatoarele de avertizare, pe instalaţiile de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale sunt inscripţionate atât elemente de identificare ale acestora, cât şi caracteristici de funcţionare, distanţe de amplasare etc. Acoperirea acestora îngreunează activitatea angajaţilor, fiind necesar un timp mai îndelungat pentru efectuarea unor operaţiuni în condiţii de siguranţă.
De-a lungul timpului au fost situaţii în care prin ignorarea indicatoarelor de securitate sau prin acoperirea lor, au avut loc accidente soldate cu decese. Aceste experienţe neplăcute ne determină să-i atenţionăm pe toţi cei care folosesc elementele sistemelor de distribuţie pentru afişaj abuziv că sunt direct responsabili în cazul producerii unor accidente.
Mai mult decât atât, inclusiv cei care lipesc/montează materiale publicitare se expun unor riscuri majore de electrocutare, acţionând în vecinătatea liniilor electrice aeriene sau a altor echipamente, fără respectarea măsurilor de siguranţă. În acelaşi timp, intervenţiile neautorizate pot cauza şi avarii în reţelele de distribuţie, cu întreruperea alimentării cu energie a consumatorilor, adaugă reprezentanţii E.ON.
Aceştia au precizat că îndepărtarea afişelor şi refacerea inscripţiilor de avertizare presupune alocarea unor resurse financiare şi umane importante din partea E.ON. La o primă estimare costurile se ridică la ordinul milioanelor de lei, sume ce în mod normal sunt alocate pentru lucrări de modernizare a sistemelor de distribuţie. (Lavinia Preda)