Am înţeles din dezbaterea televizată că acţiunea a fost organizată pentru a mobiliza copii de ţigană să vină la şcoală. Numai că din ce s-a văzut la televizor şi ce au relatat reporterii care au transmis de la faţa locului, în locul copiilor de ţigani au fost aduşi elevi români. Exact ca în bancul de pe vremea lui Ceauşescu:
„- Cum te cheamă pui de dac?
- Iţic, tovarăşe preşedinte.”
Trecând peste partea hazlie a lucrurilor, situaţia şcolară actuală la nivel naţional este una dezastruoasă. Elevii nu numai că nu învaţă, dar n-au nici o dorinţă spre lectură .Nici măcar pentru cea de aventură şi călătorie. La vârsta lor aveam în spate citită o întreagă bibliotecă, autori români clasici şi contemporani, dar şi din literatura universală. Chiar dacă la nivel de clasa a VIII-a n-am înţeles sensul exact al acţiunii din romanele „Ana Karenina” sau „O tragedie americană”, dar le citisem. Nu mai spun că „Strada mezinului”, „Zoia şi Şura”, „Defileul panterei”, „Doi ani de vacanţă” le citisem prin clasa a IV-a. „Cireşarii” erau volumele nelipsite din ghiozdan, neastâmpăratul Tic şi inteligentul său căţel Ţângulică fiind preferaţii mei.
Acum am nepoţi care, când îi întreb ce-au mai citit, se uită la mine ca la un venit de pe altă planetă. Nici cei mici nu sunt interesaţi de a asculta o poveste de Ispirescu. Nu ne culcam seara până ce maică-mea nu ne citea o poveste. O făcea la flacăra unei lămpi de cinci focuri, cea de 12 focuri apărând târziu prin casa noastră. Adormeam visând feţi-frumoşi, zâne cu părul lung pe spate, zmei răpuşi şi era frumos. Acum, copii visează nişte monstruozităţi de desene animate, tresar prin somn şi au coşmaruri desprinse din filmele pline de violenţă sau devin dependenţi de jocurile pe calculator, având manifestări ciudate.
Când 60% din elevii aflaţi la clasele de gimnaziu şi liceu citesc silabisind, este ceva extrem de grav. Nu se mai învaţă carte. Cauzele sunt multiple, iar vinovaţi suntem cu toţii: părinţi, învăţători, profesori. Vorbim de18 ani despre reforma din învăţământ, dar n-am făcut nimic concret. Ne trebuie un alt Spiru Haret, iar oameni de această factură se nasc odată la un secol.
Ce ştiinţă de carte vrem să aibă elevii, când preşedintele ţării le spune, ori de câte ori are prilejul, că el n-a strălucit la carte, dar a ajuns preşedinte. Când ministrul Educaţiei le spune că el n-a fost în şcoală „cuminţenia pământului”, dar a ajuns ministru. Ce modele de viaţă pot împrumuta elevii de la aceşti doi politicieni? Dar de la politicieni în general, când îi privesc toată ziua la televizor, ori dormind în Parlament, ori scuipându-se reciproc?
L-am văzut le televizor pe ministrul Adomniţei întrebând un grup de elevi dacă vor să devină în viaţă primari. Dacă-i vor urma exemplul şi nu se vor osteni prea mult cu cartea, vor ajunge primari şi politicieni şi chiar miniştri. De 18 ani de zile n-am auzit ca vreun politician sau parlamentar botoşăneană să treacă prin şcoli, să stea de vorbă cu profesorii şi elevii, cu părinţii şi să ceară Guvernului să finalizeze odată reforma din învăţământ.
La modul în care se prezintă elevii după 18 ani de reformă, când manualele s-au schimbat de la un an la altul, când sistemul de evaluare a cunoştinţelor s-a modificat de tot atâtea ori, când corupţia domină întreg sistemul şi când părinţii cu bani obţin pentru odraslele lor orice diplomă cred de cuviinţă, încă stăm bine. Dar dacă nu se va interveni repede şi energic, dezastrul va lua proporţii şi nu va mai putea fi controlat. Maxima cu „Ai carte, ai parte” s-a răsturnat valoric şi s-a modificat în „N-ai carte, ai parte”. Părerea mea!