Numai că zicala cu socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg s-a dovedit a fi valabilă şi pentru preşedintele nostru. Membrii CSM s-au decis să rupă tăcerea şi să-şi apere statutul de magistrat, dar şi statutul Justiţiei de putere separată în stat. Sătui de umilinţa publică la care preşedintele Băsescu i-a tot supus, crema justiţiei române, cum sunt percepuţi membrii CSM, au luat atitudine.
Gheaţa a fost spartă de către Mona Pivnicearu, preşedinta Asociaţiei Magistraţilor din România, care l-a înfruntat pe preşedinte cu mult curaj, reproşându-i că nu respectă Constituţia, legile ţării şi separaţia puterilor în stat. Au urmat apoi şi alţii, inclusiv preşedintele CSM, care i-a reproşat preşedintelui că în cei cinci ani de cât deţine funcţia supremă în stat n-a învăţat să conducă o şedinţă CSM.
Împins în corzi, preşedintele n-a prea avut replică. Dimpotrivă, a comis o altă gafă, mare cât o zi de post negru. Nonşalant, el a recunoscut că habar n-are despre statutul magistratului român. O astfel de gafă, în oricare altă ţară membră a Uniunii Europene s-ar fi soldat cu demisia preşedintelui. La noi s-a soldat cu plecarea preşedintelui din şedinţa CSM, zâmbind presei ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Bineînţeles că magistraţii au reputat o strălucită victorie, l-au pus la punct pe preşedinte în văzul întregii ţări, mai ales că preşedintele s-a pronunţat din start că protestul magistraţilor este ilegal. Ori nimeni nu poate da un astfel de verdict decât o instanţă de judecată. Şi aici ajungem la subiectul cel mai sensibil.
Fără îndoială că prin protestul lor şi prin pretenţiile salariale magistraţii au sărit calul, sfidând un popor întreg prin a forţa puterea Executivă să le satisfacă cererile aşa cum vor şi nu cum ar dicta interesul general şi naţional.
Magistraţii s-au reclamat la ei că li s-au tăiat nişte drepturi salariale şi tot ei şi-au judecat reclamaţia, dându-şi câştig de cauză. Sub acest aspecte preşedintele Băsescu are dreptate. Numai că Guvernul Boc a încercat să subjuge puterea judecătorească prin a le bloca salariile celor din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi din CSM. Practic, împins din spate de preşedintele Băsescu, premierul Boc a încercat să subjuge Justiţia politicului. Sub acest aspect, preşedintele n-are dreptate, mai ales că a fost avertizat de către forurile Justiţiei Europene să nu creeze imixtiuni în rândul puterii judecătoreşti. Aşa cer regulile democraţiei.
Numai că în cazul de faţă avem două imperfecţiuni ale sistemului democratic. Potrivit Constituţiei României Justiţia se supune numai legii. Ori legea o aplică ei, devenind astfel stat în stat, pentru că, din punct de vedere constituţional nu existăm o altă instituţie care să fie deasupra lor. Desigur, legea o emană Parlamentul României, dar instituia legiuitoare n-are şi dreptul de control asupra modului în care legea se aplică şi este respectată. Cum la noi Justiţia are o puternică amprentă a mentalităţii comuniste, nu putem vorbi de o democraţie, ci de o manifestare dictatorială.
Ei cer premierului Boc să le satisfacă toate dorinţele, altfel continuă protestul. Şi nimeni nu le poate face nimic. Decât numai dacă Parlamentul modifică legea de organizare judecătorească şi introduce noi reglementări în statutul judecătorului, făcându-l răspunzător pentru soluţiile vădit nedrepte şi stabilind cine rezolvă conflictele de competenţă, cum sunt cele ale prezentului.
A doua imperfecţiune a democraţiei este faptul că preşedintele ţării, la rândul său putere separată în stat, în loc să medieze conflictul dintre Justiţie şi Executiv, a încercat să-l stingă pe care dictatorială: dând ordine fără fundament legal. Sub acest aspect preşedintele Băsescu a comis grave încălcări ale Constituţiei şi ale legii, dar nimeni nu-l poate ancheta, nici măcar Parlamentul ţării. Şi preşedintele ţării este stat în stat.
Vor mai trece ani până ce în România toate aceste conflicte de competenţă şi de aplicare a legii, de respectare a separaţiei puterilor în stat dar şi de existenţă a controlului civil asupra puterilor statale vor fi rezolvate în spirit democratic.
Numai că cele petrecute ieri au o altă semnificaţie. Magistraţii au ripostat preşedintelui în văzul ţării, l-au înfruntat, l-au umilit aşa cum şi preşedintele i-a umilit în repetate rânduri. A fost un început. Anticul împărat Cezar a fi rostit: Alea iacta est! Vor urma şi alte reproşuri şi înfruntări publice cărora preşedintele Băsescu va trebui să le facă faţă. Se descătuşează acele forţe sociale care timp de cinci ani au stat în adormire. Părerea mea!