Să ne oprim asupra acestor forme coercitive de pedepsire a încălcării drepturilor acordate prin lege animalelor de muncă, de curte etc. Nu ştiu cine-s votanţii unor astfel de ordonanţe, nominal vorbind, dar regăsesc în aceste măsuri legislative spiritul peiorativ al gândirii româneşti în probleme ce vizează imaginea civilizaţiei şi culturii noastre. Majoritatea ţăranilor nu câştigă într-un an de zile, lichid vorbind, şase milioane de lei. Politica de ultimă oră a Guvenului Tăriceanu privind Agricultura l-a lăsat pe ţăranul român fără subvenţii la lucrările agricole. Nevoit să-şi are bucata de ogor cu calul sau vita, nu-i de mirare că ţăranul îşi va descărca năduful pe spinarea bietului animal, altoindu-l din când în când pe spinare cu ciomagul.
Să ne imaginăm că la capătul său de ogor, în care şi-a înfipt lama plugului tras de un cal piele şi oase, stă un dolofan de medic veterinar cu carnetul de procese verbale de amenzi în mână. Pe la jumătatea lungimii ogorului, calul, slăbit din iarnă, pică în brazdă. Ciomagul, mânuit cu abilitate de ţăran, îl convinge pe bietul animal că tot mai bine-i în picioare, trăgând plugul, decât jos, încasând ciomege. Ajuns la capă de ogor, medicul veterinar, frecându-şi bucuros mâinile că l-a prins pe tătar, îl altoieşte pe ţăran cu amenda stabilită în cuantum generos de către Guvernul Tăriceanu. Nedumerit unde a greşit, ţăranul îşi va descărca noii nervi acumulaţi tot pe spinarea bietului cal.
Judecând problema prin rostul social al amenzii, constatăm că politicienii noştri sunt tot mai îndobitociţi de la o zi la alta. Amenda are rol educativ şi de prevenire a răului. Ce educaţie i se poate face ţăranului, când îl amendezi luându-i câştigul pe un an întreg? Un astfel de amendat va râde şi cu curul. De unde să ia el şase milioane de lei pentru a-şi plăti amenda? N-o va plăti niciodată, dar va deveni şi mai mult înrăit asupra clase politice. Dacă amenda ar fi fost o sută de mii de lei, încasabilă pe loc, pe ţăran l-ar fi durut mai mult. El ar fi constatat că ciomagul aplicat educativ animalului l-a văduvit de patru pachete cu ţigări sau de doi litri de ulei, zahăr, orez etc. Trecută din buzunarul său îl cel al statului, suta de mii de lei vechi ar fi devenit cu adevărat un preţ real al muncii de educaţie şi prevenire a abuzurilor faţă de animale, ar fi avut eficienţă socială. Altfel spus, amenzile stabilite, pe lângă faptul că nu sunt umane, n-au nici logică. În schimb sunt o dovadă elocventă că gândirea clasei politice româneşti este una aeriană şi nu legată de realităţile românului de rând.
O altă dovadă a prostiei guvernamentale româneşti este şi măsura de a se interzice ţăranilor de a mai lăsa păsările dincolo de gardul curţii. De mii de ani ţăranul, român sau de-aiurea, şi-a crescut raţele, gâştele lăsându-le cale liberă spre râul din apropierea satului. Cum îl va convinge Guvernul Tăriceanu să-şi ţină gâsca şi raţa în coteţ? Prin confiscare nu se va rezolva problema. Cine să facă confiscarea? Veterinarul satului n-o va face decât dacă i se va pune gardă personală 24 din 24 de ore, şi nici atunci nu va avea curajul. Oricine va încerca să prindă păsările de pe tăpşanul satului sau malul râului va trebui să învingă îndârjirea ţăranului proprietar. Cred că cei din Guvernul Tăriceanu, vorba scriitorului Octavian Paler, suferă de grave boli psihice. Îngrădirea păsărilor în curtea ţăranului este o măsură similară cu cea dacă s-ar fi interzis ţăranului să accepte aterizarea în curtea sa a păsărilor sălbatice, cum ar fi porumbeii, guguştiucii şi, mai nou, berzele.
Desigur, problema gripei aviare nu-i una cu care se poate glumi. Dar nici aplicarea unor măsuri aberante nu-şi au justificare. Cred că ar fi mult mai eficient pentru Guvernul Tăriceanu să stabilească răspândirea gripei aviare pe căile naturale, luând măsuri adecvate, faţă de răspândirea dirijată de către mâna omului pentru a-şi prospera afacerile pe banii publici, trimiţându-i pe vinovaţi în faţa Justiţiei. Este părerea mea şi nu abdic de la ea!