CNSAS-ul a încercat să-i discrediteze pe înalţii prelaţi din Sfântul Sinod Bisericesc, lansând prin portavocea Dinescu insinuări cum că mitropolitul sau arhiepiscopul cutare a făcut poliţie politică sau a fost ofiţer de securitate sub acoperire. S-a avansat şi odată anume, premergătoare datei de 11 septembrie, sorocită alegerii noului Patriarh, când CNSAS-ul urma să publice lista cu ierarhii bisericeşti care au prestat muncă de poliţie politică. Pentru că societatea civilă românească s-a arătat ostilă unei asemenea manevre politice, s-a recurs la planul numărul doi.
Este cunoscută simpatia mitropolitului de Cluj, Bartolomeu Anania, pentru preşedintele Băsescu. Deşi Bartolomeau, dovedit că a făcut poliţie politică şi chiar a fost ofiţer de Securitate sub acoperire, a anunţat că nu va candida la funcţia de Patriarh, a revenit şi şi-a depus candidatura. A făcut-o la îndemnul preşedintelui Băsescu. S-a găsit şi o fundaţie culturală, Sarmisegetuza, care şi-a asumat de a-l susţine în demersul său de a fi ales Patriarh. Prea se aseamănă acest scenariu cu telegramele de susţinere ce erau trimise lui Ceauşescu, dar şi cu declaraţia lui Bartolomeu făcută în susţinerea preşedintelui Băsescu, când s-a organizat referendumul de demitere din funcţia de preşedinte al României. Avem dovada că păgubosul principiu după care ne călăuzim uneori mână pe mână se spală şi împreună obrajii, încă ne caracterizează şi se aplică la rang înalt.
Cert este că Sfântul Sinod Bisericesc colcăie de foşti turnători la securitate, iar turnătorii de acum 17 ani deţin în momentul de faţă înalte ranguri bisericeşti. Pentru 30 septembrie s-a stabilit desemnarea oficială a noului Patriarh. O Sfântă Liturghie şi un Te Deum vor deschide ceremonia, după care un reprezentant al Sfântului Sinod va da citire textului de instalare şi-i va înmâna Patriarhului Daniel însemnele patriarhale: hlamida albă, toiagul şi cele trei engolpioane (lanţurile cu cruci de aur) care se poartă pe piept.
Este firesc să ne întrebăm dacă în urma acestei ceremonii s-a instalat ca Patriarh un slujitor devotat bisericii sau un fost ofiţer de securitate. Poate nu vom şti niciodată. Apropierea lui Băsescu faţă de mitropolitul Bartolomeu Anania ar avea o explicaţie. Se pare că amândoi au fost ofiţeri sub acoperire la Direcţia de Informaţii Externe şi s-au cunoscut în străinătate. Cu siguranţă că Băsescu, în activitatea sa de ofiţer sub acoperire, în străinătate, s-a cunoscut şi cu Daniel Ciobotea, pe atunci mai mic în rang bisericesc. Este posibil ca Băsescu să-l fi preferat pe Bartolomeu în funcţia de Patriarh, pentru că-l putea domina şi prin el putea controla BOR.
Patriarhul Daniel, deşi afişează o anumită smerenie, îi lipseşte acea aură de om dedicat cu adevărat credinţei. Daniel este tipul omului de acţiune, hotărât, dinamic, intuitiv. L-am cunoscut în mai multe împrejurări la Botoşani, şi l-am admirat de fiecare dată, descoperind în el un om de o inteligenţă deosebită. Întotdeauna m-am întrebat dacă nu cumva acest om şi-a greşit drumul în viaţă. Fiecare dintre noi avem câte o taină a vieţii. Cu siguranţă că şi Patriarhul Daniel are taina vieţii sale.
Aşadar, nu se ştie dacă vom cunoaşte vreodată ce păcate ale vieţii are Patriarhul Daniel şi ceilalţi înalţi prelaţi care-l înconjoară şi alcătuiesc Sfântul Sinod. Dacă imediat după 1990, preoţii care au săvârşit păcatul lui Iuda şi au colaborat cui Securitatea, se spovedeau public, acum şi conştiinţa lor era uşurată şi politicul nu mai avea îndrăzneala de a încerca imixtiuni în actul lor de credinţă.
Noi, românii, avem calităţi deosebite dar şi manifestări ale unei mentalităţi păguboase. Capul plecat sabia nu-l taie ne-a adus mari prejudicii, ca naţiune, iar istoria noastră îi plină de astfel de exemple. Să faci ce zice popa, nu ce face el este un alt principiu călăuzitor păgubos. Dacă noi am fi fost mai exigenţi cu comportamentul preoţilor, pe mulţi dintre ei i-am fi ferit de păcat. Preotul pentru noi este un model de moralitate. Iar un astfel de model trebuie să facă la fel cu ce ne cere şi nu altfel, într-un mod privilegiat. Prin mentalitatea noastră de a tolera anumite lucruri am devenit părtaşi la imoralitatea unor preoţi. Putem spune că avem Patriarh, dar nu şi morală creştină. Îmi pare rău de acei preoţi care au suferit sub comunism, punând credinţa deasupra vieţii lor, şi care, acum, asistă neputincioşi la instalarea unor şefi spirituali compromişi. Părerea mea!