Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Anunţuri
Editorial
Horoscop
Umor
Politică
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
7405
De la 07 Ianuarie 2003
122867472
Editorial

Congresul liberalilor socialişti şi troglodiţii

  • Ioan Rotundu
  • 26 September 2021, 20:37
Ziua de sâmbătă, 25 septembrie 2021 ar putea deveni o zi istorică pentru politica românească postdecembristă. Ales preşedintele PNL, premierul Florin Cîţu s-a exprimat la final de Congres că lupta pentru alegerea preşedintelui partidului n-a fost doar o campanie electorală, ci o mişcare liberală ce şi-a asumat răspunderea de a crea „O Românie liberală!” ce va aduce românilor prosperitate şi o viaţă de tip occidental.
Dacă afirmaţia proaspătului preşedinte va fi şi adevărată, ne vom convinge în zilele şi lunile următoare, perioadă dificilă şi decisivă pentru PNL să mai poată guverna ţara, sau se va preda unei opoziţii politice care s-a născut din alianţe politice ciudate, iraţionale, nebuloase şi fără căpătâi, aşa cum s-a conturat deja opoziţia politică formată din PSD-USR-AUR şi gaşca parlamentarilor oportunişti.
Dar Congresul PNL ne-a mai arătat şi adevărata faţă a liberalilor cu care Florin Cîţu ne promite să făurească „România liberală!” Încă de la prima oară de prezenţă în sala Congresului ş-a făcut simţită tabăra susţinătoare a lui Ludovic Orban. Iar susţinătorii săi au folosit din plin vechile metode ale agitatorilor comunişti: huiduieli, strigăte de turmă, manifestări de troglodiţi, un întreg arsenal specific fiinţelor care nu gândesc la ceea ce fac, ci doar ştiu să execute întocmai ordinile primite de la instructori.
Atmosfera creată s-a semănat perfect cu o atmosferă a socialiştilor întruniţi în şedinţă PSD, lozincile strigate fiind cam aceleaşi, nelipsind lozinca cheie „Demisia!” strigată lui Cîţu, lozinca cu care socialiştii şi-au dat jos propriile guverne.
Să mai remarcăm prezenţa la Congres a oportuniştilor care l-au părăsit pe Orban imediat ce Cîţu le-a dat de înţeles că şi cu el preşedinte o vor duce la fel de bine cum au dus-o cu Orban. Printre oportunişti musai trebuie să remarcăm prezenţa găştii lui Costel Şoptică, botoşăneanul deputat şi preşedinte al PNL care i-a jurat credinţă lui Orban şi l-a votat pe Cîţu.
Nu este lipsit de importanţă să evidenţiem faptul că la ultima sa vizită la Botoşani premierul Florin Câţu a fost înconjurat de Costel Şoptică, impostor, evazionist fiscal de mare anvergură şi cercetat penal pentru fapte de corupţie, primarul Costel Romanescu (foto) judecat penal pentru contrabandă cu ţigări, primarul Dan Oloeriu infractor cu acte oficiale, primarul Lucian Borfotină cercetat penal pentru fraudare de fonduri etc.
Cu aşa calitate umană de liberali vrea premierul Florin Cîţu să înfăptuiască „România liberală”? Să ne ferească Dumnezeu de aşa înfăptuire, că la Congresul PNL nici Orban şi nici Cîţu n-au mai enunţat sloganul „Fără penali în funcţii publice!”
Eu nu cred în minuni. Iar Cîţu, cu socialiştii liberali, troglodiţii, oportuniştii şi penalii din partid nu are cum să făurească „România liberală” care să aducă binele poporului român. Părerea mea

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul săptămânii: Ameninţare matrimonială
Impostorul Şoptică şi-a primit „arginţii” trădării
Ioan Rotundu
Horoscopul săptămânii 27.09 – 3.10.2021
Catrenul săptămânii
Ioan Mamaische
Primăria Mihai Eminescu: Comunicat de presă
Strategia lui preşedintelui Iohannis şi pionul otrăvit Cioloş
Ioan Rotundu
În atenţia primarului comunei Băluşeni şi a directorului APM
Ioan Rotundu
Toate calculele politice înaintea moțiunii de cenzură.
Ce scenarii se vehiculează și cum schimbă PSD regulile jocului
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog