Dacă este aşa, atunci legumicultorii ar trebui să fie primii care să ţipe public că sunt înşelaţi de intermediarii speculanţi şi să-i arate cu degetul, reclamându-i la Oficiul Concurenţei. Dar nici un legumicultor n-a reclamat nimic.
Apoi, este de neînţeles decizia acestora de a arunca la gunoi producţia pentru că nu are preţ. Teoretic, nimeni nu-i opreşte pe legumicultori să-şi vândă direct pe piaţă producţia şi să nu apeleze la intermediari, dacă aceştia îi speculează la preţ. Admiţând că samsarii din pieţe -au înţeles între ei, că ăştia sunt intermediarii, n-am ştiinţă ca vreun legumicultor să fi apărut pe piaţă şi să spargă preţurile vânzându-şi producţia la jumătate din preţul samsarilor dar care preţ este dublu faţă de cel oferit de speculanţi.
Ameninţarea cu aruncatul producţiei la gunoi este de fapt o decizie care-i avantajează pe samsari. Ei vor ţine la preţ pe motiv că cererea este mare iar oferta mică. Să mai avem în vedere că aruncatul producţiei la gunoi poate fi incriminată penal ca un fel de sabotaj în aprovizionarea populaţiei şi crearea unei situaţii ilegale de a cere despăgubiri statului pe motiv că nu şi-au recuperat cheltuielile de producţie din cauza secetei, ceea ce ar fi total neadevărat.
Pe de altă parte au dreptate şi legumicultorii. Este aproape imposibil să-şi vândă producţia în pieţe pentru că samsarii sunt cei care fac legea în acest perimetru. De ani de zile autorităţile promit să curăţi pieţele de samsari dar în tot acest timp numărul lor a crescut.
Fostul primar Flutur, actualul primar Portariuc s-au lăudat către botoşăneni că vor lua măsuri severe ca samsarii din pieţe să dispară iar locul lor să fie luat de adevăraţii producători. La nivel de Botoşani, în nici una din cele două pieţe nu există un raion unde legumicultorii să-şi poată vinde producţia. Poliţiştii comunitari au pactizat cu samsarii, se cunosc între ei şi dacă se anunţă un control în piaţă primii care ştiu sunt samsarii. Am informaţii că şi poliţiştii naţionali au devenit părtaşi în afacerile samsarilor şi-i protejează. Cei de la Serviciul de Investigaţii Economice şi Crimă Organizată din cadrul IJP Botoşani fac controale anunţate şi niciodată n-au constatat infracţiuni majore. Mi-au şoptit cei din piaţă că toţi sunt în legătură şi că totul este ţinut la secret.
Titel Arhip, preşedintele Cooperativei de Legume şi Fructe Frumuşica a încercat să obţină în piaţă un loc de chioşc ca să vândă produsele tradiţionale ale gospodinelor membru cooperator. Pur şi simplu cei din conducerea pieţei l-au trimis la plimbare pentru că a refuzat să dea dreptul.
Corupţia s-a instituţionalizat la nivel de Botoşani. Mulţi poliţişti, procurori de vârf în activitate sau pensionaţi, unii judecători au format o gaşcă mafiotă care te înspăimântă când o descoperi. Vă dau un exemplu: comisarul şef Cristian Cucoreanu a fost sacrificat pentru că n-a intrat în gaşca corupţilor. I s-au înscenat fel de fel de situaţii compromiţătoare iar procurorii DNA Suceava audiază în mod repetat martorii care nu vor să-l înfunde pe Cucoreanu prin declaraţii false.
Nu exagerez cu nimic în ceea ce afirm iar când voi trece la făcut dezvăluirile despre cât de infiltrată este corupţia în sistemul de justiţie n-o să vă vină a crede care este adevărata faţă a celor la care acum vă adresaţi să vă facă dreptate.
Revenind la legumicultori, canicula şi seceta le-au tulburat minţile şi le-au alterat puterea de judecată. Să iasă la luptă şi să-şi apere drepturile dezvăluind ceea ce ştiu şi tac complice, lăsând corupţia să ajungă la stadiul de metastază. Părerea mea!
11.08.2015