Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 15 Ianuarie 2010

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Economic
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Religie
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6590 lei
1 USD = 4.1340 lei


Număr accesări
Astăzi:
17435
De la 07 Ianuarie 2003
64556607
Editorial

Dacă mi-ar sta în putinţă, i-aş strânge de gât!

  • Ioan Rotundu
  • 14 January 2010, 23:00
Liderii de sindicat care reprezintă angajaţii din sistemul bugetar se bat cu pumnul în piept că ei nu admit ca Guvernul Boc să facă reduceri de personal, indiferent de motivele care s-ar invoca. Ei au găsit sprijin în Antena 3, unde fac rând şi se înghesuie pentru a se arăta salariaţilor bugetari cât de bătăioşi sunt ei pentru interesele lor.
Problema care nu o pune nimeni, nici liderii de sindicat, nici moderatorii Antenei 3 este cea a banilor care se consumă pe salarii. Nici lideri de sindicat, nici Dan Voiculescu, patronul Antenei 3 nu finanţează din veniturile proprii aceste salarii. Banii sunt ai celor care muncesc în sectorul productiv şi de prestări servicii, în agricultură, sunt ai contribuabililor. Bugetarii nu produc, ei consumă.
Sub Guvernul Năstase, respectiv al PSD, s-a angajat în sistemul bugetar cu duiumul şi numai pe criterii politice: răsplată pentru susţinerea politică sau rude ale celor cu funcţii în structurile PSD şi guvernamentale.
Guvernul Tăriceanu a epurat sistemul bugetar de clientela politică a PSD, dar a angajat propria clientelă. Tăriceanu a dat afară vreo două sute de mii de oameni ai PSD şi a angajat vreo opt sute de mii de liberali. Mai mult, pentru a fi sigur că oamenii liberalilor nu vor fi epuraţi, aşa cum s-a procedat cu cei ai PSD, Guvernul Tăriceanu a creat cadrul legislativ care să-i protejeze. Când la Guvernare au venit PDL-iştii şi PSD-iştii, au constatat că n-au cadrul legal să-i dea afară pe oamenii liberalilor. Aşa că au umflat şi ei schema cu oamenii lor.
Acum, pentru că buboiul bugetar a crăpat, cei de la FMI apăsând puternic pentru a elimina puroiul politic, un amestec uman puturos de liberalism cu social-democraţie şi şarlatanism politic, se cere ca locul să fie dezinfectat. Adică balastul politic care grevează sistemul bugetar şi care înghite sute de milioane de euro din banii plătiţi de contribuabili, bani câştigaţi cu multă sudoare, să fie aruncat peste bordul corabiei condusă atât de neîndemânatic de către marinarul Băsescu şi secundul Boc.
Numai că liderii de sindicat nu acceptă sub nici o formă să se facă reduceri. Mai ales în sistemul administraţiei publice şi locale, instituţii în care angajările sau făcut strict pe criterii politice. Ei susţin că aceşti angajaţi, dacă vor fi daţi afară, vor deveni muritori de foame. Mai caută să ne convingă aceşti lideri că nu-i de unde face reduceri, toate posturile fiind mai mult decât necesare, fiecare angajat având o fişă a postului de care instituţia nu se poate dispensa.
Însă, eu întreb unde lucrau aceşti funcţionari înainte de a fi angajaţi pe criterii politice? Să se întoarcă la vechiul lor de muncă sau să-şi caute, aşa cum ne căutăm toţi cei care nu lucrăm în sistemul bugetar. Nu se va desfiinţa nici o instituţie de administraţie dacă se vor reduce din funcţionarii care se calcă pe picioare.
Ca să obţii o autorizaţie de la primărie, mediu, sau din sistemul sanitar, ori vreun aviz de la o instituţie a statului ca să-ţi faci o firmă să ai unde munci, sunt câte şase, opt funcţionari la uşa cărora trebuie să baţi şi să stai sluj pentru a semna. Iar dacă scapi cu o punguţă de cafea, ţi se pare că l-ai prin pe Dumnezeu de-un picior. Se poate elibera autorizaţi sau avizul respectiv şi cu semnătura a doi, trei funcţionari, restul să se ducă de unde au venit, că n-au fost născuţi să lucreze numai la stat.
Când văd cu câtă neruşinare şi emfază declară liderii de sindicat că nu pot fi de acord cu reduceri de personal, îmi cine să mă duc la Antena 3 şi stă-i strâng de gât. Eu nu accept ca pe banii mei, pe munca mea, pe nervii mei să-mi dicteze ei câţi trântori şi incompetenţi care lucrează la stat trebuie să întreţin.
Însă adevărul este altul. Şi cei de la putere, şi liderii de sindicat, sunt înţeleşi. De ochii celor de la FMI, Guvernul Boc se laudă că va proceda la reducere de personal. Din culise, liderii de sindicat sunt scoşi la înaintare, să ameninţe cu greve, după care Boc se va justifica în faţa celor de la FMI că n-a aplicat reducerea din cauza presiunii sindicale şi a evitării conflictelor sociale. Vor fi reduse, tot de ochii FMI, câteva din posturile celor care muncesc cu adevărat, clientela politică angajată fiind intangibilă. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (1)]


  
Senatul României a mai îndepărtat un obstacol de pe Prut
Lucrătorii din Sănătate nu vor să fie disponibilizaţi
Huţuleac nu-i director plin, îi interimar, dar îi director
Biletele de tratament se obţin tot mai greu
Acceptă disponibilizarea, dar cu salarii compensatorii
A sosit, şi s-a epuizat, a doua tranşă de vaccinuri împotriva gripei porcine
Vaccinul poporului
Cum să plece? Au dat şpagă!
Fermierii pot sta liniştiţi, ministerul lucrează pentru ei!
Jandarmii îl sărbătoresc pe Eminescu
Şeful ATOP sare la gâtul preşedintelui CJ
Preşedintele ATOP Botoşani îi plânge pe poliţişti
Concursul Naţional de Artă Plastică ,,PORNI LUCEAFARUL…”
Mazilirea lui Hrebenciuc
Horoscop
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Jurnalistul la casa de nebuni
Concurează programul
Republica Moldova începe procesul de condamnare a comunismului
Actele normative cu disponibilizările, făcute de contabili, nu de experţi
se pregătesc protestele
Vaccinarea copiilor se va face doar cu acordul scris al părinţilor
Impozitul de 3% pe venit al microintreprinderilor a dispărut.
alte peste 300.000 de firme se pregătesc să-şi închidă porţile
Vasilache vă invită la un nou spectacol
10% dintre beneficiarii flămânzeni nu sunt interesaţi de ajutoarele PEAD
Problema parcărilor din Flămânzi, rezolvată elegant şi eficient
“Cazul” IPS Bartolomeu Anania încinge spiritele în taberele presei din România
PS Marc, alături de credincioşii români din Liege
Creşte încrederea în economia României
Cine este cu adevărat Marian Lupu ?
Ce facem cu sârma ghimpată de pe Prut?
Scandalul pe seama Laboratorului de analize ia proporţii
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!