Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Fapt divers
Editorial
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Publicitate
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
9076
De la 07 Ianuarie 2003
122894725
Editorial

Dar Portariuc ce ne oferă?

  • Ioan Rotundu
  • 21 September 2014, 23:00
Tinerelul acesta numit Ovidiu Portariuc care s-a căţărat prin minciună şi fariseism npolitic, prin tupeu şi fraudă morală primarul oraşului ce l-a dat ţării pe Eminescu, devine de la o zi la alta tot mai insolent şi tot mai dispreţuitor la adresa noastră. De exemplu, vineri declara că el se lupă ca în Consiliul Judeţean Botoşani să dea jos „Dictatura lui Ţurcanu” prin a-i schimba pe cei doi vicepreşedinţi care s-au dovedit a fi şi cei mai competenţi dintre toţi vicepreşedinţii postdecembristi.
L-a mai acuzat Portariuc pe Ţurcanu că împarte banii din bugetul CJ numai către primarii pe care-i agreează şi aceasta în defavoarea primarilor PSD.
N-am habar ce note o fi avut Portariuc prin şcoala generală liceu şi facultate dar dacă este să-l judec după nivelul cunoştinţelor de cultură generală, omul are serioase lacune şi foloseşte termeni fără a le cunoaşte sensul.
Despre faptul că Portariuc s-a cocoţat primarul municipiului Botoşani prin mijloace de fraudă morală şi politică fără să-i cunoască istoria şi tradiţiile urbanistice am mai comentat. Lipsa sa de cunoaştere este şi dovada orizontului său extrem de redus la nivelul cunoştinţelor de cultură generală.
Dar când foloseşte cuvântul „dictatură” pentru a caracteriza activitatea de preşedinte a lui Ţurcanu este dovada că omul nu stăpâneşte termenii politici de definire a unui sistem de guvernare impus de o singură persoană, pentru că dictator înseamnă „conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate” iar dictatură înseamnă „regim politic în care întreaga putere este deţinută de o persoană sau un grup de persoane, într-o manieră autoritară, arbitrară, recurgând la forţă şi coerciţie”.
Nu ştiu ca preşedintele Ţurcanu să fi folosit vreodată forţa faţă de Portariuc, să-i fi dat vreuna peste botişor că vorbeşte gura fără el şi nici nu ştiu ca Ţurcanu să fi legat vreun primar PSD ca să nu-şi poată exercita prerogativele.
Dar ştiu că Florin Ţurcanu a ajuns preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani cu ajutorul nemijlocit al lui Ovidiu Portariuc şi întreg staff-ul PSD. Dacă Portariuc a uitat ce spunea botoşănenilor în campania electorală din vara anului 2012, să recitească editorialele mele din acea perioadă. Le poate găsi pe site-ul Jurnalului şi în curând în volumul intitulat „Doar politicieni sau şi ticăloşi?”. Când Portariuc cerea botoşănenilor să fie votat Ţurcanu preşedinte, nu ştia că susţine un dictator? Dacă nu era şi a devenit după ce a fost ales preşedinte, atunci principalul vinovat es6e chiar Portariuc şi al său PSD care au susţinut politic un personaj fără să-i cunoască toate manifestările de caracter.
Dar trecând peste ignoranţa lui Portariuc în a folosi anumiţi termeni politici şi acceptând „Dictatura lui Ţurcanu”, ce ne oferă Portariuc în locul ei dacă o dă jos? Ne oferă o dictatură a PSD-ului după modelul Ponta, o dictatură care deja în plan naţional s-a remarcat prin jefuirea banului public, prin corupţie, minciună şi promovarea infractorilor în funcţii ministeriale.
Portariuc se pregăteşte să-i înlocuiască pe cei doi vicepreşedinţi cu un miliţian îmbogăţit pe seama banilor publici cum este Dumitru Z/mău, cel care şi-a incendiat propria maşină ca să păcălească firma de asigurări, cu un traseist politic precum Dorin Ciuştea care a mai deţinut această funcţie şi care n-a demonstrat competenţă profesională ci a profitat în interes personal şi a protejat corupţia din cadrul instituţiei Protecţiei Copilului.
Iată ce oferă Portariuc botoşănenilor în schimbul demiterii a doi vicepreşedinţi de CJ care s-au dovedit a fi pricepuţi în a administra judeţul fiecare în sectorul de care răspunde.
În ce priveşte acuzaţia lui Portariuc la adresa preşedintelui Ţurcanu că împarte banii bugetului preferenţial la anumiţi primari, Portariuc mai bine tăcea, adică făcea ciocul mic, mic de tot. Şeful său poloitic şi vicepremier Liviu Dragnea a împărţit banii din bugetul ţării numai la primaţii agreaţi de el şi fără a face publică lista beneficiarilor de favorurile sale. Dacă Ţurcanu a procedat precum Dragnea, atunci este un elev silitor şi Portariuc ar fi trebuit să-l laude şi nu să-l critice.
Tinerelul acesta numit Portariuc a devenit obraznic şi îşi bate joc de botoşăneni. Eu unul nu accept să fiu umilit de un astfel de politician de conjunctură şi voi lua atitudine civică ori de câte ori voi avea prilejul. Ca publicist botoşănean, am obligaţia morală şi profesională de a continua tradiţia eminesciană de a sancţiona public orice derapaje de la etică şi morală a politicienilor suspectaţi de corupţie, minciună şi manipulare a conştiinţei sociale.
Eu nu mă aflu în solda niciunui politician, nici vreunui partid politic. Eu m-am pus de bună voie în slujba botoşănenilor, a tradiţiilor şi obiceiurilor politice, culturale şi ştiinţifice care formează un invidiat tezaur cultural botoşănean şi sunt pregătit să mă lupt cu toate lepădăturile din politica locală pentru că nu au cu ce mă şantaja. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Costul de dreagoste
Horoscopul zilei
Anunţ important Urban Serv
Comisia Europeana: Am evaluat evolutiile programului de asistenta cu Romania
Angajatii RATB, invitati la o "excursie" pe Arena Nationala, in ziua lansarii candidaturii lui Ponta
Arbitrul audiovizualului nu va functiona in campania electorala
Bucurestiul e paralizat pentru ca micul Ceausescu tine saşi-a serbat ziua ziua pe Stadionul National
Klaus Iohannis si-a depus candidatura la Biroul Electoral Centra:
Avocatul Poporului nu va sesiza Curtea Constitutională in privinta Ordonantei de urgenta care modifica Legea Educatiei
Botoşani: Cum îşi bate joc E.ON de abonaţi
Ioan Rotundu
Lumea lu' Rotundu: Gorbăneşti - comuna socialismului victorios
Botoşani: Afaceri controversate la CAS patronate de Costel Lupaşcu
Zvon dezminţit de către primarul de Curteşti
De ce-i urăşte Portariuc pe botoşăneni?
Ioan Rotundu
Postare stranie pe blogul si contul de Facebook ale lui Robert Turcescu
o asa-zisa "marturisire" ca ar fi fost ofiter acoperit
Basescu, despre lansarea lui Ponta de pe Arena Nationala
Semana leit cu ce am vazut la Kin Jong-Un. Acest om si-a pierdut controlul
Moscova: Mii de persoane protesteaza impotriva rolului jucat de Rusia in Ucraina, intr-un "mars pentru pace"
Tripla amenintare pentru guvernul lui Merkel: armament, refugiati, jihadisti
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog