M-a bucurat declaraţia preşedintelui Traian Băsescu care a afirmat că a venit momentul să recunoaştem public interesul României de a-şi reîntregi teritoriul cu aducerea Basarabiei înapoi la Ţara Mamă. Am citit multe declaraţii în presa noastră prin care recunoaşterea preşedintelui României de a acestui deziderat a fost aspru criticat. Criticile au venit din sfera politicului, a acelor politicieni care n-au înţeles şi nu vor înţelege vreodată ce înseamnă unitatea naţională, cu cât efort diplomatic şi sânge curs pe câmpurile de luptă s-a obţinut ea pentru a doua oară la 1 Decembrie 1918, pentru că prima unirea a realizat-o Mihai Viteazu la 1601.
M-am bucurat pentru faptul că Basarabia a semnat Acordul de asociere cu Uniunea Europeană cu numai 2 zile înaintea Zileri Naţionale a României. A fost o încununare a succesului diplomaţiei României care a acţionat intens şi pe multiple canale diplomatice la Bruxelles pentru a se ajunge la acest moment festiv de bucuri pentru ambele state româneşti. Dealtfel, premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă a mulţumit public la Bruxelles preşedintelui României Traian Băsescu pentru eforul depus ca Republica Moldova să poată semna un astfel de Acord.
Însă nu despre actorii diplomaţiei române şi moldovene aflaţi la vedere şi care vor bea de Ziua Naţională a României un pahar de şampanie în văzul românilor de pe ambele maluri ale Prutului vreau eu să amintesc în ajunul celei mai portante zile pentru Ţara mea.
În istoria fiecărui popor există cetăţeni care îşi-au apărat şi îşi apără ţara, nu puţini dintre ei pierzându-şi viaţa, a căror nume rămâne necunoscut poporului lor. Sunt acei ofiţeri de informaţie fără de care diplomaţia n-ar putea să acţioneze, să apese pe butonul potrivit pentru a obţine împlinirea unui scop de interes naţional.
Mulţi au fost şi vor mai fiu ofiţerii români de informaţii care au lucrat pentru ca la Vilnius, Republica Moldova să poată semna Acordul de asociere. Aceeaşi ofiţeri de informaţie vor continua lupta şi pentru reîntregirea Ţării. Nu ştim câţi au căzut la datorie şi nici nu vom şti vreodată. Ei n-au nume, n-au mormânt! Sunt doar coduri într-o evidenţă specială.
Aceşti oameni nu beau şampanie în public, nu se pot bucura public de succesul misiunilor îndeplinite şi nu iau loc în tribunele oficiale la zile festive şi cu caracter naţional. Ei n-au viaţă personală, nu pot întemeia familii, nu se pot bucura de copii lor, de statutul de bunic. Cunosc câte ceva din munca acestor oameni, citind documente istorice, cărţi scrise de istorici cercetători militari şi am fost fascinat de fiecare dată de curajul lor, de tăria şi dârzenia cu care îşi închină viaţa unei profesii ce le cere sacrificiul suprem fără nici un fel de răsplată sau onoruri publice.
Acestei categorii i se mai adaugă una. O categorie formată din anumiţi politicieni, oameni de ştiinţă, jurnalişti care acceptă efectuarea unor servicii ce ajută instituţiile statului de specialitate să-şi împlinească misiunea de a apăra interesele naţionale şi de a acţiona la înfăptuirea lor.
Sunt servicii aparent nevinovate dar care au un rol important în a pregăti terenul adevăraţilor profesionişti. De Ziua Naţională a Ţării mele lor, acestor eroi deferiţi veşnicului anonimat, le adresez urarea La mulţi ani vitejilor şi baftă în îndeplinirea misiunilor de luptă!