Mai mulţi cunoscuţi, amintindu-şi de poziţia pe care am adoptat-o, prin Jurnalul, când au apărut jocurile de noroc de tip Caritas şi fondurile de investiţii de tip FNI, m-au întrebat dacă fondurile private de pensii au un viitor sigur. Îmi aduc aminte că, fiind invitatul lui Ion Cristoiu la Tele 7 abc, într-o emisiune de dezbatere pe seama căderii FNI, o privitoare a emisiunii m-a întrebat unde ar putea investi fără vreun risc de a pierde. Nicăieri i-am răspuns. Chiar şi depunerile la CEC au un anumit risc am completat apoi. Bătrânii îşi amintesc de reformele monetare care au însoţit zorii instalării în România a puterii comuniste. Reforma monetară atrage şi un risc al depunerilor, indiferent de forma de proprietate, pentru că nu toţi banii din cont vor fi schimbaţi în noua monedă.
Să ne amintim de Caritasul lui Stoica. O întreagă nebunie însoţită de câştiguri fabuloase pentru unii. Totul s-a năruit, ca un castel din cărţi de joc.
Nicăieri în lume n-a existat vreo oportunitate de afacere ca într-un timp aşa de scurt (trei luni) să-ţi aducă un câştig de opt ori suma investită, cu atât mai puţin exista o astfel de posibilitate în România. Eram inspector de credite la Bankcoop, când Botoşaniul a fost cuprins de nebunia Caritasului. Pe mulţi i-am sfătuit să nu depună banii, arătându-le prin calcul de matematică economică, iminenta prăbuşire a jocului. Printre ei şi fostul procuror şef Constantin Roman. Nu m-au ascultat, au depus banii şi i-au pierdut.
La fel şi cu FNI-ul. Când valoarea certificatelor de depunere era umflată de la o zi la alta, i-am atenţionat pe cunoscuţi să-şi retragă imediat banii, pentru că fondul nu va mai rezista mult. Iar nu m-au ascultat şi şi-au pierdut economiile. Tot eu am ieşit prost, cică n-am fost îndeajuns de explicit asupra modului de funcţionare a fondului şi de ce trebuie să-şi retragă banii înainte de data scadentă a plăţii.
În momentul de faţă trăim zilele naşterii fondului privat de pensie. Este o lege pe care guvernanţii s-au pripit s-o facă obligatorie pentru angajaţii de o anumită vârstă. Societatea românească nu este pregătită pentru un astfel de pas. Nici angajatul să contribuie şi nici administratorul de fond să-l investească în afaceri cu grad ridicat de siguranţă. Deja au apărut 16 societăţi de administrare a acestui fond. Altele sunt în curs de autorizare. Mediul românesc de afaceri este continuă transformare, nu s-a consolidat, nu putem face prognoze pe termen lung, de zeci şi chiar o sută de ani. Banii adunaţi din contribuţia angajaţilor vor trebui investiţi în aşa fel încât câştigul obţinut să poată acoperi valoarea pensiilor care vor intra în plată.
Vă reamintesc mentalitatea investiţiilor financiare de pe la noi. Mulţi patroni şi-au falimentat societatea pentru că au luat veniturile financiare ale acesteia şi au construit vile, au cumpărat maşini de lux, au făcut cheltuieli neproductive prin sedii luxoase. Multe instituţii financiare, precum băncile şi societăţile de asigurări au falimentat pentru că au ridicat sedii luxoase, au recurs la dotări costisitoare, fără a avea asigurate resurse.
Primii bani care vor intra în contul acestor societăţi se vor duce pe salariile angajaţilor, salarii ce vor fi exorbitante pentru că legea nu a pus nici o oprelişte mărimii lor, se vor folosi pentru ridicarea de sedii administrative. Există la noi mentalitatea că dacă ai un sediu impozant, înseamnă că şi afacerile tale sunt prospere. Bancorex, Bancoop, Credit Bank, Banca Religiilor, Dacia Felix s-au prăbuşit având sedii luxoase.
Pentru că pornirea acumulărilor se face cu sume mici, iar nevoile de organizare vor fi mari, este de aşteptat ca fondurile pe mai mulţi ani să fie înghiţite în astfel de investiţii. Apoi, să zicem că se ajunge la faza de investire. Unde şi cu ce rată de câştig vor fi investite aceste fonduri? Legea nu stabileşte nimic în acest sens, nu dă garanţii depunătorilor.
Ce mă încălzeşte pe mine dacă administratorul unui astfel de fond, care a furat banii strânşi de la angajaţi, va fi pedepsit cu închisoarea. Va ieşi după cinci ani pentru bună comportare, dacă nu cumva îşi va cumpăra o pedeapsă cu suspendarea, şi va duce o viaţă de huzur pe banii celor pe care i-a nenorocit pe întreaga perioadă a bătrâneţii.
Însuşi numărul societăţilor de administrare mi se pare prea mare. Va fi o disipare a acumulărilor, mult mai greu de urmărit şi mult mai uşor de cheltuit. Faptul că legea ne obligă să devenim contribuabili la acest fond, este iarăşi o mare prostie. Este dreptul meu să aleg dacă vreau să am asigurate bătrâneţile sau nu. Dar era în obligativitatea oricărei guvernări să nu fi renunţat la administrarea fondului de pensii de către stat, care are deja formate structurile teritoriale şi experienţa acumulată. Se mai impunea ca pensia privată să mi-o asigur prin depuneri suplimentare din veniturile personale, cea reţinută în prezent să fi mers integral la stat, fără a fi dijmuită în favoarea administratorilor privaţi.
Cred că ne-am pripit cu introducerea sistemului privat de pensii. Nu-i momentul propice şi vom nenoroci câteva generaţii de contribuabili, lăsându-i la bătrâneţe fără nici o sursă de existenţă. Necazul cel mare-i că toate aceste nenorociri se vor ivi când vor începe plăţile. În perioada de acumulare a fondului nu se vor cunoaşte furturile sau incompetenţa în administrare. Părerea mea!