La editorialul meu de sâmbătă, intitulat „Vrea Sorescu să fie un prefect judecător?”, comentatorul „Alegător” şi-a exprimat o opinie care mi-a atras atenţia într-un mod aparte. Prin editorialul în cauză mi-am dorit să reţin atenţia prefectului că prerogativele funcţiei sale sunt limitate de lege şi că atunci când le depăşeşte există riscul ca democraţia să nu mai fie respectată în esenţa principiilor sale. Pornind de la teza mea, cu o anumită eleganţă intelectuală comentatorul mi-a atras atenţia că am abordat o temă fundamentală, privind-o dintr-un unghi nu tocmai potrivit. Meditând asupra modului în care comentatorul a abordat în stil propriu dorinţa prefectului de a nu sta pasiv la anumite aspecte ale vieţii noastre de ordin administrativ, economic, social şi politic mi-am amintit de o anume afirmaţie a regretatului om de cultură Octavian Paler, şi nume că dacă democraţia nu are anumite imperfecţiuni, atunci, noi, românii încă nu suntem pregătiţi să ne supunem unei guvernări de acest tip.
Paler n-a emis niciodată un verdict în acest sens, ci s-a limitat să se întrebe retoric. Eu cred că adevărul este pe undeva la mijloc. Democraţia are imperfecţiuni iar noi, românii, avem probleme de a ne acomoda cu o guvernare de sistem democratic.
Pornesc de la autorul „Scrisorilor persane”, de mulţi uitate, adică de la Montesquieu, filozoful care a studiat în profunzime formele de guvernământ, înmănunchindu-le în cartea sa de căpătâi „Despre spiritul legilor”. La capitolul dedicat guvernării democratice, filozoful conchide că o astfel de guvernare se află sub puterea legii, în litera şi spiritul ei. Să mai învederăm faptul că o guvernare democratică poate avea loc şi într-un stat monarhic, republică prezidenţială sau parlamentară, dar sub nici o formă într-un stat militarist, despotic sau unde dictatura este în elementul său.
Să vorbim de imperfecţiunile democraţiei, aşa cum le-am sesizat eu. Voi porni de la un fapt internaţional prea puţin discutat în România. De aproape un an de zile, în ţara considerată a avea cea mai democrată constituţie din lume (1831), Regatul Belgiei, nu s-a putut forma un guvern. Nu s-a putut realiza un guvern pentru că cele trei mai entităţi naţionale: valonii, francezii şi flamanzii au constata că interesele lor nu mai converg spre unitatea naţională, ele devenind divergente. Iată că într-o astfel de situaţie anumite principii ale democraţiei nu mai corespund realităţilor politice, lovindu-ne de o imperfecţiune a sistemului. Important este că, recent, cele trei entităţi naţionale s-au mulţumit cu nişte firimituri de putere, transferate lor din puterea statală, rămânând unite. Dar sămânţa discordiei a fost aruncată şi ea va continua să rodească.
În România putem lesne constata că o guvernare democrată bazată pe puterea legii, aplicată în litera şi spiritul ei, a fost repede alterată. Cu toate neajunsurile, abuzurile şi ilegalităţile comise de preşedintele Băsescu, acesta are meritul de a fi afirmat public, pentru prima dată în România postdecembristă, că Guvernul şi Parlamentul adoptă legi care le conferă privilegii. Iată dar, avem dovada că într-o democraţie poate apărea dictatura legii, prin deturnarea literei şi spiritului ei în interesul unor grupări, a căror intere nu mai coincide cu cel naţional. Explicaţia ar fi lipsa de atitudine a societăţii civile, insuficient organizată şi insuficient de puternică pentru a stopa apariţia dictaturii legii.
S-a pus în discuţie dacă este corect ca aleşii, pornind de la primar la parlamentar şi preşedintele ţării, să nu dispună de o pregătire profesională care să le permită să înţeleagă şi să ducă la îndeplinire mandatul încredinţat de electorat. Altfel spus, ca o persoană să poată candida la funcţia de primar, legea ar trebui să condiţioneze depunerea candidaturii de o anumită pregătire profesională. Ar fi corectă o astfel de restricţie? Ar trebui ea extinsă şi la nivel de preşedinte al consiliului judeţean, de parlamentar sau preşedinte de ţară? Nu cumva, impunând astfel de condiţii, încălcăm drepturile universale ale omului şi ieşim din sfera sistemului de guvernare democratică? Eu cred că da.
Dacă sunt promovate persoane lipsite de o anume pregătire şcolară, trebuie să vedem nivelul de maturitate politică şi socială a comunităţii unde se întâmplă astfel de fenomene. Nu putem îngrădi prin lege drepturi de rang universal, câştigate prin lupta societăţii civile cu puterea statală veacuri la rând. Pedeapsa cu moartea, în ţările civilizate, a fost abolită definitiv pornindu-se de la o constatare simplă: decât să fie executată o persoană nevinovată, mai bine să scape de pedeapsă alte zece vinovate. Decât să oprim accederea la viaţa politică a unor persoane meritorii prin modul lor de viaţă şi faptele demonstrate, mai bine acceptăm promovarea uneia nemeritorie.
Asta dacă iar nu avem în faţă imperfecţiuni ale democraţiei. Iar dacă aceste imperfecţiuni există cu adevărat, democraţia nu este un sistem imuabil, deci imperfecţiunile pot fi ajustate, puse de acord cu o anume realitate. Părerea mea!