Devenite peste noaptea posesoarele unei averi uriaşe, ele două au atras atenţia rechinilor, acei guşteri născuţi de tranziţia economică care îşi aleg prada cu grijă, stau la pândă şi acţionează când momentul le este prielnic. Gheorghe Mocanu, salariat cu rang mai mic în Comaliment, susţinut de inspectorul financiar Andrei Paramanov şi expertul contabil Dan Zaharia, alături de un grup mic de acţionari nemulţumiţi de părticica cu care se înfruptaseră, au creat o conducere paralelă celei legal constituite în fruntea Comaliment. Apoi, grupul Mocanu, prin întocmirea unor documente paralele celor existente deja, au reîmpărţit pachetul de acţiuni, confiscându-i lui Surdu şi Romaniuc acţiunile deja dobândite. Cum, necum pseudoconducerea Comalimentului a reuşit să se înregistreze la Registrul Comercial Botoşani, apoi, printr-o lovitură în forţă s-a instalat la conducerea societăţii.
În tot acest joc de-a economia de piaţă, masa de manevră şi de intimidare a fost constituită de salariaţii societăţii. În majoritate proveniţi din perioada comunistă, aceşti salariaţi au o mentalitate aparte despre sistemul economiei de piaţă şi proprietatea privată. Obişnuiţi să domine clientul care le călca pragul alimentarei, să primească atenţia cuvenită dacă voia marfa râvnită (unt, lapte, margarină, ulei, zahăr, salam din cel bun, adică fără soia, conserve de carne, delikat etc.) salariaţii şi-au păstrat tupeul şi aroganţa chiar şi după 1990. Surdu şi Romaniuc, conştiente de concurenţa ce se înfiripa în Botoşani pe piaţa produselor alimentare, au început să-şi formeze un colectiv tânăr de angajaţi, capabili să respecte clientul şi să-l atragă. Vârstnicii comercianţi au simţit că li se apropie timpul de a fi înlăturaţi şi de a-şi pierde privilegiile. Aşa că s-au alăturat din toată inima grupării lui Mocanu. S-a găsit şi un lider de sindicat, Dumitru Leonte, care să-i îndrume spre aripa protectoare a lui Mocanu, contra unor privilegii extrem de generoase.
După ani şi ani de procese, Surdu şi Romaniuc şi-au epuizat resursele financiare şi nu mai puteau face faţă cheltuielilor de judecată. Aşa s-a ajuns să vândă lui Cuciureanu pachetul lor de acţiuni cu preţul de 100 mii dolari. Cuciureanu a riscat enorm, pentru că el a cumpărat un pachet de acţiuni deja confiscat de către Mocanu. Procesele începute de Surdu şi Romaniuc au fost continuate de Cuciureanu.
Au fost zeci de procese, poate peste o sută, nimeni nu le mai ştie numărul. În final, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că pachetul majoritar de acţiuni al Comaliment revine lui Surdu şi Romaniuc, respectiv noului cumpărător Constantin Cuciureanu. Totodată, Justiţia a stabilit şi cine poate forma noul Consiliu de Administraţie al Comaliment. Prin executarea silită, noua conducere recunoscută prin hotărâre judecătorească a fost repusă în drepturi. Protestul salariaţilor este inutil şi în afara legii. Nu este treaba salariaţilor cine este patronul societăţii. Treaba lor este să respecte obligaţiile ce le revin din contractul de muncă. Ori, instigaţi de acelaşi lider de sindicat Leonte, salariaţii au închis unităţile şi au ieşit la miting. Mărfurile perisabile s-au degradat, altora le-a expirat termenul de garanţie. Pagubele produse prin închiderea unităţilor sunt mari, iar salariaţii vor răspunde pentru inconştienţa lor.
În toată această tevatură, fiind vorba de litigii comerciale şi de revendicarea unor drepturi patrimoniale private, n-avea a se implica prefectul. Nici Conţac, în calitatea sa de preşedinte CJ, n-avea competenţe în a se amesteca. A făcut-o pentru că nevasta sa deţine un anume procent de acţiuni, nu chiar de neglijat, dar a fost şi membră în Consiliul de Administraţie bine plătită.
Ce concluzie putem desprinde de aici? Că salariaţii de la Comaliment, în cei 17 ani de democraţie, n-au învăţat că societatea bazată pe principiile economiei de piaţă nu este la fel cu cea comunistă, când, la hurtă, fiecare se credea stăpân pe tot şi nu avea nimic. Mai trebuie să ştie salariaţii că n-au a se implica în acţionariatul societăţii şi cine este patronul, pentru că actualul Consiliu de Administraţie nu este Comitetul Oamenilor Muncii din perioada PCR-ului, când salariaţii membri de partid puteau să-şi dea cu părerea. Angajaţii de la Comaliment trăiesc o dramă. Manipulaţi fără scrupule, cu teama de a-şi pierde locurile de muncă, incapabili să se adapteze cu stilul de muncă la o piaţă concurenţială, obişnuiţi să li se dea fără a munci pe coate, ei vor deveni jertfă pe altarul tranziţiei, fără să-i mai pese cuiva de soarta lor. Păcat, şi ei sunt oameni, dar trebuie să privim realitatea în faţă! În economia de piaţă nu-i loc de stări emoţionale, de toleranţă, de acte de caritate socială. În economia de piaţă Homo hominus lupus.