Cu scălâmbăieli şi schimonoseli ale feţei, Gigi Becali este zilnic prezent în casele noaste, graţie unor televiziuni naţionale care, ignorând scara valorilor sociale, promovează prostia umană la rang de rating. Iar Becali a devenit, fapt sesizat şi de copiii de şcoală, simbolul prostiei şi ignoranţei româneşti. Numai că pe piedestalul prostiei Becali a fost aşezat chiar de către cei ce pretind că promovează imaginea omului de tip nou, european, adică de către mass-media naţională. Prin promovarea imaginii lui Becali, valorile noastre umane au fost aruncate la coşul ruginit de la colţul străzii. Ajuns batjocura batjocurii, Becali se apropie periculos de mult de acea imagine publică care poate crea fani, care poate genera modele de viaţă, totul asezonat din plin cu non-valoare. Din nefericire pentru noi, pe lângă mass-media, atitudinea lui Becali este încurajată şi de instituţii ale statului, de înalţi demnitari. Becali nu poate fi asociat cu Vadim Tudor. Imaginea publică ce şi-a construit-o Vadim este una raţională, izvorâtă şi dintr-o necesitate sinceră de a reabilita valorile naţionalismului şi de a construi un echilibru politic la ofensiva făţişă a maghiarilor de a fragmenta ţara. Trecând peste unele accente politice de tip machiavelic, Vadim rămâne un om de cultură cu un loc definit în istorie. Becali vine din zona de mahala a Bucureştilor, dintr-o zonă suburbană dominată de incultură. Pentru el stâna a fost biblioteca de studiu. Orizontul său cultural n-a trecut şi nu va putea trece vreodată dincolo de plasa târlei. Am făcut aceste delimitări între Becali şi Vadim pentru că s-a conturat ideea periculoasă că Becali este un rival politic al tribunului Vadim, capabil să-l învingă public pe acesta din urmă. Este o concepţie total greşită. Nu poţi pune incultura şi prostia deasupra culturii şi nici nu le poţi compara în acelaşi plan. Dar să vedem cum s-a ajuns ca viaţa noastră cotidiană să se desfăşoare şi să fie marcată de prezenţa printre noi a acestui monstru ce ne-a călcat în picioare dreptul de a trăi moral şi principial. În primul rând, nici una din instituţiile statului nu l-a luat pe Becali la întrebări cum de a ajuns în posesia unei averi fabuloase. Presupunând că afacerile sale au fost oneste, trebuia totuşi verificat dacă el şi-a plătit taxele şi impozitele către stat. Să ne amintim de jenantul episod Bodu, cel aflat în fruntea ANAF. Dându-se cocoş, Bodu a declarat public că-l va băga la răcoare pe Becali, pentru neplata unor impozite măsurată în zeci de miliarde de lei. Totul s-a sfârşit într-o atmosferă tragi-comică. Becali a anunţat public că a rezolvat problema cu Bodu, în sensul că Bodu l-a rugat în particular să nu mai afirme despre el că este homosexual. Chemat pe la Parchet, pentru a clarifica povestea terenurilor militare ajunse în proprietatea sa pe căi necunoscute public, Becali a bravat în faţa camerelor de luat vederi, afirmând că procurorii sunt prea mici în ierarhia puterii statului ca să-i poată face lui ceva. N-a durat mult şi procurorii s-au muiat din zelul lor de a stabili adevărul, Becali luând o mimă triumfătoare. Mulţi s-au întrebat de ce Vadim a acceptat acea bălăcăreală publică cu Becali. Răspunsul l-am aflat puţin mai târziu, când Becali a fost văzut în compania preşedintelui ţării Traian Băsescu în tribuna stadionului. A fost un scenariu politic, poate un semnal al lui Băsescu către Vadim, cum că-l poate distruge cu armele sale puse în mâna lui Becali. Mai grav a fost pentru ţară acea imagine de coşmar, când Becali a fost văzut la şpriţ cu preşedintele României. Sunt convins că preşedintele Băsescu n-a conştientizat că alăturând imaginea sa la acea a lui Becali, asociază imaginea României cu cea a unui personaj incult şi prost. Să mai trecem în revistă şi declaraţia lui Becali, ulterioară acestei nefericite întâlniri de şpriţ, prin care el susţinea că preşedintele Băsescu i-ar fi împărtăşit secrete despre premierul Tăriceanu. De unde, poate, şi atacurile inconştiente ale lui Becali la adresa premierului Tăriceanu. Dând dovadă de persoană educată, premierul n-a răspuns atacurilor lui Becali, adică n-a căzut în capcană precum Vadim. O polemică publică între Tăriceanu şi Becali n-ar fi făcut cinste premierului. Ca o culme a prostiei, că nici măcar de bigotism nu poate fi vorba, sâmbătă, la o întâlnire a Partidului Noua Generaţie, Gigi Becali a atârnat pe peretele de fundal al prezidiului un crucifix, declarându-se un salvator al românilor, un mântuitor prin credinţă. N-a uitat să precizeze că el este pentru România ceea ce Iisus Hristos este pentru creştinism, că el este cel mai puternic om al României de astăzi. Întreaga sa declaraţie a fost însoţită de acea mişcare dezordonată a mâinii în care ţinea ţigareta din care pufăia arogant. Şi un ultim exemplu legat de fenomenul Becali. Tot sâmbătă el a declarat, la intrarea în Direcţia Naţională Anticorupţie, că procurorii care l-au invitat la anchetă vor avea de-a face cu el. Când bei cot la cot cu preşedintele României îi poţi permite să ameninţi procurorii DNA, iar aceştia să stea sluj în faţa ta. Comportamentul public al lui Becali este pentru imaginea României unul extrem de periculos şi dăunător. Mass-media l-a ridicat, mass-media trebuie să-l coboare. Până nu-i prea târziu! Cred că fenomenul Becali trebuie stopat. România nu-i o stână, cu Becali baci.