Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Luni: 25 Iunie 2012

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6669 lei
1 USD = 4.0761 lei


Număr accesări
Astăzi:
10875
De la 07 Ianuarie 2003
63890441
Editorial

Guverne blestemate

  • Ioan Rotundu
  • 24 June 2012, 23:00
Perioada istorică postdecembristă a României a fost marcată numai de guverne care au promovat o politică total contrară intereselor naţionale. Cu scuze că reiau această temă, am mai afirmat faptul că această perioadă a fost marcată de politica unor guverne care parcă au fost supuse unui blestem naţional să facă ţării mai mult rău decât bine.
În perioada Guvernului Văcăroiu, 1992 – 1996, economia României a fost supusă unui jaf cum nu se mai regăseşte prin istoria vreunei alte ţări ieşită de sub dictatura fermă a regimului comunist. Cu toate acestea, nimeni dintre demnitarii acelor vremuri n-a răspuns pentru acest jaf iar fostul premier Nicolae Văcăroiu, ca o culme a sfidării naţionale, conduce acum Curtea de Conturi, instituţia ce are menirea de a verifica cum sunt folosite finanţele ţării de către instituţiile statului.
În guvernarea CDR-istă, Guvernul Ciorbea s-a uzat în nesfârşite şedinţe ale Consiliului de Coordonare Politică, celebrul COCOPO. Premierul Victor Ciorbea, format şi educat în regimul comunist, a păstrat stilul de munc㒠al foştilor activişti PCR, acel stil de a sta în lungi şi dezlânate şedinţe în urma cărora se spunea că trebuie făcut totul şi în realitate nu se făcea nimic.
În timp ce Ciorbea ţinea şedinţă după şedinţă, jaful asupra economiei româneşti a continuat la nivel de companii de stat iar corupţia pătrundea tot mai spre vârful puterii. O dovadă a corupţiei din acele vremuri este recenta condamnare la închisoare a fostului ministru al Agriculturii Ioan Avram.
În 1998 eram cu prof. mircea Dănuţă în Bucureşti, biroul lui Laurenţiu Pricetputu , secretar general al PNL, când acesta l-a sunat pe ministrul Avram şi l-a chemat la ordin la sediul societăţii sale, o fabrică de mobilă dintr-o margine a Capitalei. Într-un sfert de oră Avram a fost în biroul său iar Priceputu i-a dat ordin cum să-i rezolve o anumită facilitate de a aduce material lemnos fătă costuri prea mari.
Avram s-a executat fără vreo obiecţie, deşi de faţă eram noi, persoane străine.
Guvernul Radu Vasile nu s-a remarcat prin nimic, decât doar că n-a avut tactica politică necesară să oprească năvala minerilor lui Cozma spre Bucureşti.
Guvernul Npăstase, 2000 – 2004, pe care unii îl consideră cel mai competent guvern postdecembrist, inclusiv de preşedintele Băsescu, nu pare deloc să fie aşa. E drept, sub Guvernul Năstase s-a înregistrat o creştere economică, dar cu ce preţ nu se mai spune. În primul rând că sub Guvernul Năstase s-au încheiat negocierile pentru intrarea României în UE În urma acestor negocieri, prost conduse de partea română, ca să nu spun că s-au făcut concesii care au pus sub semnul întrebării siguranţa economică naţională, agricultura românească a fost grav afectată.
Zootehnia practic a fost desfiinţată iar unele culturi agricole precum sfecla de zahăr, inul, cânepa au fost drastic reduse sau au dispărut. N-am mai avut voie la exporturi de carne, am desfiinţat laboratoarele de carmangerie şi fabricile de lapte şi am invadat piaţa românească cu carne şi produse lactate europene pline de E-uri.
Sub Guvernul Năstase s-a semnat contractul cu firma americană Bechtel, contractele cu „băieţii deştepţi” din energie şi concesionarea către OMV - Petrom a rezervelor petroliere şi de gaze naturale ale ţării. Să mai adăugăm faptul că sub premierul Năstase s-au pus bazele unei mici dictaturi iar corupţia a înflorit de-a îngrozit Europa.
Guvernul Tăriceanu a debutat sub zodia scandalului dintre premier şi Băsescu. Economia a mers în virtutea avântului luat în timpul premierului Năstase. Numai că Tăriceanu, pentru a se menţine la putere după retragerea PD-ului de la guvernare, s-a aliat în spatele cortinei cu PSD-ul, partid care a profitat din plin şi l-a şantajat pe Tăriceanu cu fel de fel de pomeni electorale.
Aşa se explică faptul că la predarea mandatului, deşi România era pe creştere economică, datorită creşterii deficitului bugetar la peste 8%, creşterea a fost anulată şi economia ţării adusă pe margine de prăpastie.
Guvernul PDL – PSD, format după alegerile din 2008, a fost un fiasco pe toată linia politico-economică. Ajunşi la putere cu promisiuni electorale imposibil de îndeplinit, cum a fost majorarea salariilor cu 50% şi indexarea pensiilor într-un ritm imposibil de susţinut economic, PSD-ul a simţit pericolul erodării electorale şi s-a retras de la guvernare, lăsând măgăreaţa în seama PD-ului, adică a guvernului Boc.
Iar Boc, în loc să consolideze economia prin a lua măsuri care să dezvolte investiţii şi atragerea de fonduri europene, l-a numit la Finanţe pe celebrul Pogea, un directoraş priceput mai mult la vânzarea marmurei lui Videanu decât la macro-economia ţării. Pogea a continuat distrugerea economiei începută de Tăriceanu cu sprijinul PSD, făcând loc crizei economice care a intrat în România fără a avea vreo oprelişte.
Târziu Guvernul Boc şi-a dat seama de greşelile făcute prin numirea lui Pogea la Finanţe dar drumul spre dezastrul economic avea de acum porţile larg deschise. Ca să se repare ce s-a stricat a fost nevoie de împrumuturi financiare de la FMI şi alte organisme financiare internaţionale.
Iar FMI a venit cu politica sa de diminuare a salariilor şi pensiilor, ceea ce a stârnit mânia bugetarilor şi a pensionarilor. Desigur, de criză tot n-am fi scăpat, dar îi puteam îndulci efectele. Prin reducerea drastică a numărului de bugetari, în urma angajărilor masive făcute de guvernul Tăpriceanu, se putea evita diminuarea salariilor.
De asemeni, se puteau diminua pensiile impertinent de mari ale militarilor şi celor din Justiţie, care nici n-au contribuit la CAS, stabilindu-se un plafon maxim de pensie.
Guvernul Boc a plătit lipsa sa de inspiraţie în lupta cu criza economică dar locul său a fost preluat de un alt guvern supus blestemului naţional. De când este premier, Ponta n-a făcut nimic pentru stabilitatea economică şi pentru dezvoltarea sectorului de investiţii, generator de locuri de muncă şi de noi venituri la buget. Guvernul Ponta, de la instalare se luptă cu propria imagine. Cu miniştri plagiatori, cu un premier care a plagiat cu neruşinare, viţa românilor nu s-a îmbunătăţit cu nimic. Este tot mai rea.
Iar Ponta s-a dus în vizită privată în Polonia, s-a dus în Austria la invitaţia pe şestache a OMV, fără să ne spună ce-a făcut acolo, se luptă cu Băsescu să meargă la Bruxelles, în loc să conducă ţara. În şedinţele de guvern, cum singur a recunoscut, nu sunt discutate probleme ţării ci tactici de luptă cu Băsescu. Arogant precum mentorul său Năstase, Ponta nu face decât să apere interesele partidului său, le corupţilor din partid, imaginea lui Năstase şi să lupte împotriva lui Băsescu, duşmanul de moarte al PSD.
Din când în când, Crin Antonescu iese din somnolenţa în care-şi duce traiul zilnic şi întreabă dacă Băsescu n-a fost încă suspendat ca să se mute el la Cotroceni. Ponta îl consideră pe Antonescu preşedintele României fără a-şi pune problema că ar trebui votat şi de români. El ştie că are o înţelegere politică şi că Antonescu musai trebuie să fie preşedinte, de vreme ce el a ajuns premier.
Tare mi-i frică să nu regrete amândoi această dorinţă de putere după alegerile din toamnă, timp suficient ca până atunci românii să deschidă ochii şi să scape, prin votul lor, ţara de guverne blestemate. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


  
Guvernul nu a dorit sa includă insolvenţa Hidroelectrica pe agenda CSAT
"asumandu-şi, astfel, decizia si consecinţele ei" - ZF
Ultimul minut al lunii iunie va avea 61 de secunde
Niciun tir de racheta nu este prevazut in aceasta zi
Horoscop
Bancul zilei: Patul de gotel
Adrian Năstase ar putea fi transferat in penitenciar
Lupta dintre palate se radicalizează
Traian Basescu l-a avertizat pe Victor Ponta cu însuşirea unei atribuţii constituţionale a preşedintelui
În privinţa detenţiei lui Năstase, ministrul Rus a minţit
Poliţia Română îl contraziceAdrian Năstase nu are statut de încarcerat
Grecia a angajat 70.000 de funcţionari, in ciuda acordului cu UE-FMI
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
De ce trebuie felicitat Florin Ţurcanu
Ioan Rotundu
Încă o victimă ce poart㠄marca Ţurcanu”
Viceprimari USL în aproape 90 la sută dintre comune
Schimb de ştafetă şi la Flămânzi
ITM Botoşani a verificat societăţile de construcţii
Cadrele didactice sunt consultate în privinţa aplicării Legii Educaţiei
De astăzi, absolvenţii de gimnaziu intră în focul examenelor
IŞJ Botoşani: Examenele de gimnaziu şi Bac vor fi controlate de la minister
Drumul Botoşani-Suceava între istorii şi istoric
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!