Cam aceasta mi-a fost imaginea cu care m-am ales de pe urma vizionării la televizor a discursului ţinut de preşedintele României în faţa Parlamentului ţării. Toată suflarea românească, de la politicienii pricepuţi la omul simplu, era curioasă să asculte mesajul preşedintelui naţiunii către aleşii săi. După cum s-a desfăcut firul în patru de către analiştii politici, sociologi, jurnalişti şi alte minţi luminate ale intelectualităţii era de aşteptat ca mesajul preşedintelui să fie unul dur, după cum îi este stilul, sau unul de adâncă plecăciune în faţa aleşilor însoţit de scuzele cu care ne-am obişnuit deja. N-a fost nici una, nici alta. Tigrul fioros, cum mi-l imaginam pe preşedinte vorbind de la tribuna Parlamentului, s-a dovedit a fi o mâţă bearcă. Preşedintele Băsescu n-a rostit nici pe departe cuvântul demisie şi provocarea unui referendum, în urma căruia credibilitatea să-i fie şi mai mult consolidată de popor. S-a temut să abordeze problema suspendării sale sub un astfel de procedeu politic, dar nici n-a plecat capul în faţa parlamentarilor pe care i-a acuzat că sunt corupţi şi fac legi întru protejarea corupţiei, incitând şi mai mult la ură împotriva sa. Băsescu a preferat să susţină teza corupţiei care domină Parlamentul, sprijinind-o cu noi argumente, dar ferindu-se să mai dea nume concrete, mulţumindu-se cu acuze de ordin general.
Însă cel mai neplăcut aspect din discursul său a fost readucerea în prim plan a introducerii votului uninominal pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Ideea sa de a organiza un referendum naţional pe această temă, în speranţa că-i va înspăimânta pe parlamentari, iar aceştia o vor lăsa mai moale cu suspendarea sa din funcţie n-a fost deloc inspirată. Se ştie că însuşi preşedintele s-a opus acestei decizii politice, argumentul său fiind axat pe lipsa de maturitate a electoratului şi complexitatea unui asemenea sistem de vot. Trebuie să recunoaştem că sub acest aspect preşedintele avea şi încă are dreptate.
Schimbarea opticii sale la mai mult de 180 de grade şi declanşarea procedurii unui astfel de referendum nu-i va fi deloc avantajoasă. Va fi o furtună într-un pahar cu apă. Presupunând că Băsescu va reuşi organizarea referendumului, iar românii vor semna în majoritate pentru introducerea acestui sistem de vot, voinţa electoratului va trebui materializată printr-o lege. Iar legea trebuie aprobată, de către cine?, de parlamentari. Cu siguranţă că parlamentarii vor boicota aprobarea unei astfel de legi, ei nefiind dispuşi să-şi piardă privilegiile ce le sunt oferite prin a candida pe liste de partid, adică la hurtă. Mai mult, există posibilitatea ca, odată liniştite şi limpezite apele cu suspendarea sa, însuşi preşedintele să renunţe la această iniţiativă. Iată de ce susţin că mâţa arătată parlamentarilor de către preşedintele Băsescu, ieri, este una bearcă, cu care, în final, se va face de râs.
Ce s-a întâmplat ieri, inclusiv circul opoziţiei, este ceva care trebuie să ne înspăimânte. Clasa politică s-a degradat într-un asemenea hal, că nu cred să mai fie loc de coborât mai jos de atât. În numai două zile am asistat la încălcarea în picioare a principiilor democraţiei, a suveranităţii legii, a recunoaşterii competenţelor instituţiilor statului şi separaţiilor puterii în stat încât sunt întru totul de acord cu scriitorul Octavian Paler când afirmă că democraţia invocată acum în România nu poate fi numită democraţie. Oare la ce să ne mai aşteptăm?!