Se preconizează o fuziune PD PSD, ca singur şi puternic partid românesc de viitor şi membru în Internaţionala Socialistă scriam într-un editorial intitulat
Un scenariu politic cu tentă de Internaţională Socialistă apărut în cotidianul Jurnalul Dimineaţa Botoşanilor din 8 aprilie 2005. Pentru că la acea vreme mi-am permis să afirm că există posibilitatea ca între PD şi PSD să se poarte discuţii secrete de unificare a celor două formaţiuni politice, cu revenire la vechea denumire PDSR, am fost beştelit în fel şi chip de către comentatori. Numai nebun, la forma directă, n-am fost catalogat. Iată că de atunci a trecut anul. Nimic nu părea să-mi dea dreptate, când, recent acest scenariu politic a revenit în actualitate. A revenit în chiar noaptea în care echipa de fotbal Steaua a jucat semifinala în cupele europene, pierzând-o în stilul românesc de neconfundat. Ei bine, în acea noapte de pomină, în Bucureşti se afla o delegaţie a popularilor din Parlamentul European, angajată într-un dialog politic cu liderii PSD. Ca din întâmplare, la hotelul bucureştean de lux unde avea loc întrunirea politică, se aflau şi liderii PD. După ce, cu toţii, au vizionat meciul la televizor, între liderii PSD şi PD a avut loc o întâlnire secretă. Presa a aflat, iar liderii celor două formaţiuni politice s-au contrazis în declaraţii. Emil Boc a negat vehement că s-ar fi întâlnit cu Mircea Geoană. Din tabăra PSD-ului au fost voci care au recunoscut că întâlnirea a avut loc, fără a se menţiona numele celor din partea PD şi fără a se rosti vreo vorbă despre conţinutul discuţiilor purtate. După această secretă întâlnire, alaltăieri, aflat în România şi la toartă cu Mircea Geoană prin municipiul Ploieşti, Poul Nyrup Rasmussen, şeful socialiştilor europeni, a declarat nonşalant că schimbarea actualului guvern din România este o necesitate. Interesant este şi faptul că o astfel de declaraţie s-a făcut pe fondul muzical al imnului PD, cântat oaspeţilor de către un grup de copii ploieşteni. Adică liderul PSD Mircea Geoană, aflat şold la şold cu şeful socialiştilor europeni, nu s-a jenat să asculte public imnul PD-ului. De ce oare? Hai să trecem în revistă ce avem în momentul de faţă pe scena politică românească şi europeană. Dezideratul preşedintelui Băsescu de a provoca alegeri anticipate încă pe la începutul anului 2005 a eşuat. A eşuat pentru că premierul liberal Tăriceanu a mirosit că ceva nu este în regulă cu dorinţa ardentă prezidenţială de a provoca aceste alegeri şi a refuzat să-şi joace rolul oferit cu generozitate prezidenţială. Băsescu nu i-a iertat premierului dejugarea scenariului preparat în laboratorul PD şi l-a catalogat public pe premier ca fiind persoana nepotrivită funcţiei deţinute. Prin ieşirile sale publice cu Gigi Becali, preşedintele Băsescu l-a umilit pe Tăriceanu şi mai mult. Mă refer la acele declaraţii cu care Becali l-a atacat pe Tăriceanu, după ce s-a afişat public cu preşedintele României. Încet-încet, între preşedintele Băsescu şi liderii PD pe de-o parte, şi liberalii aflaţi pe post de oaste ostilă de cealaltă parte, s-a creat o breşă politică de neastupat. Este evidentă dorinţa preşedintelui Băsescu de a-i înlătura de la putere pe liberali, centrul de greutate al guvernării urmând a fi preluat de către PD. Să părăsim pentru scurt timp politica internă şi să vedem ce se întâmplă prin ţările Uniunii Europene. În primul rând, de la o politică de dreapta, liberală, în ţările membre UE şi-a făcut loc curentul social. Aşa s-a ajuns la formula de guvernare bazată pe social-liberalism, un compromis politic generat de nevoia protecţiei sociale într-o economie de piaţă neiertătoare concurenţial. De la accentele social-liberale s-a alunecat tot mai spre stânga. Alegerile din Germania, recent Italia etc. au readus stânga la putere. Un semnal îndeajuns de vizibil şi încurajator şi pentru stânga românească. Orice i s-ar putea reproşa preşedintelui Băsescu, numai lipsa intuiţiei politice nu. Mirosind dincotro bate vântul european, Băsescu ştie că actuala guvernare a dat greş, existând toate şansele ca stânga să câştige orice fel de alegeri: anticipate sau de drept. Dorinţa sa de a controla guvernarea nu va putea fi îndeplinită cu o formulă politică ce include PNL-ul. De unde se poate trage concluzia că, cu răceala ce-l caracterizează, preşedintele Băsescu a dat undă verde PD-ului să dialogheze cu PSD-ul lui Geoană, urmând a sacrifica definitiv PNL-ul. Dacă refacerea PDSR-ului va avea loc, preşedintele Băsescu va împuşca doi iepuri: va putea să-şi impună voinţa politică asupra unei noi formule de guvernare şi va băga România în UE printr-un partid de stânga de largă recunoaştere europeană. Iar semnalul pentru începerea derulării acestui scenariu politic l-a dat chiar Rasmussen, nimeni altul decât liderul Partidului Socialiştilor Europeni, care aflat în România a declarat oficial că ne trebuie alt guvern decât cel prezent. Mircea Geoană, aflat la dreapta sa, i-a întărit afirmaţia. Iată de ce, în încheierea editorialului de ieri, mi-am exprimat rezerva că de la Cotroceni oricând viaţa politică românească poate fi revigorată printr-un scenariu politic marca Băsescu.
