Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sărbătoreşte astăzi respectabila vârstă de 91 de ani. Plecat de la o vârstă fragedă din sânul familiei Arăpaşu, o familie săracă din Tocileni, comuna Stăuceni, el s-a lipit pentru începutul lungului drum întru credinţa ortodoxă la Schitul Vorona. S-a străduit şi a urcat treaptă cu treaptă în ierarhia BOR, ajungând, pe merit, în vârful acesteia ca Întâi Stătător. Este greu să-l judecăm pentru lucrurile bine sau mai puţin bine făcute Cel mult le putem trece în revistă, după priceperea minţii noastre, urmând ca Dumnezeu să-l răsplătească sau să-l pedepsească după atotputernica sa judecată. Cele mai multe acuzaţii i se aduc Patriarhului Teoctist din perioada comunistă. I se reproşează ca a transformat Biserica într-o reţea informativă a Securităţii, că n-a luptat împotriva lui Ceauşescu spre a opri demolarea unor lăcaşuri de credinţă cu mare încărcătură emoţională şi istorică, simboluri ale continuităţii credinţei ortodoxe pe meleagurile româneşti. Sigur, privind astfel lucrurile din exteriorul Bisericii, tendinţa firească este să condamni. Numai că, responsabilizând înălţimea funcţiei sale, contaţi că serviciile aduse BOR sunt mult mai mari şi mai importante decât prejudiciile. Chiar dacă Patriarhul Teoctist s-ar fi opus demolării unor biserici, Ceauşescu tot şi-ar fi transformat gândul în faptă. Numai că, prin opoziţia manifestată, Patriarhul l-ar fi înrăit şi mai mult pe Ceauşescu, iar reacţiile acestuia faţă de Biserică ar fi putut deveni incontrolabile. Aşadar, cu multă îngăduinţă şi toleranţă, cu multă diplomaţie şi har dumnezeiesc, Patriarhul Teoctist, în perioada comunistă, a adus BOR servicii deosebit de valoroase. Cutuma BOR-ului ca Patriarhul să provină din scaunul de mitropolit al Moldovei este o recompensă de ordin moral acordată credincioşilor ortodocşi din această regiune. Este o cinstire adusă consecvenţei lor în credinţa strămoşească, dar şi o recunoaştere a valorilor pe care Moldova le-a avut de-a lungul veacurilor în scaunul de mitropolit al Moldovei. Patriarhul Teoctist, iertându-i-se greşelile voite şi nevoite, cinsteşte această tradiţie şi chiar i-a dat o aureolă de sfinţenie izvorâtă din martiriul suportat în cei 45 de ani de comunism. După ce românii au descoperit valorile democraţiei, după ce s-au descătuşat din normele severe de viaţă impuse de comunism, după ce s-au dezbrăcat de hainele cernite ale lagărului în care au fost aruncaţi de către ciuma roşie, au devenit mai pioşi, au redescoperit tăria credinţei şi au sărutat cu încredere mâna preotului vestitor de Naştere sau Botez al Domnului. Cu îndemn duhovnicesc, ortodocşii şi-au dezlegat pungile şi au purces la construcţia de noi lăcaşuri de credinţă. Este meritul Patriarhului de a fi îndrumat spiritual întreaga comunitate naţională de credincioşi pe o astfel de cale. Numai că, în acest zbucium al recuperării celor 45 de ani de atenuare a credinţei şi de îngheţare a construcţiei de noi biserici, au apărut şi greşeli. Să reamintim încercarea de construire a Catedralei Neamului pe teritoriul Parcului Carol, iar, mai recent, zdruncinarea unităţii credinţei ortodoxe în Ardeal, prin crearea a două mitropolii. Să fie acesta tributul plătit diavolului de către Patriarh? Numai Dumnezeu este cel îndreptăţit să-l judece. Şi mai există un episod gri din viaţa Patriarhului Teoctist. Cei mai valoroşi mitropoliţi ai Moldovei au fost şi masoni. Există legenda, nu fără un sâmbure de adevăr, că în perioada când Mihail Sadoveanu era marele maestru al Lojii Masonice din România, Teoctist, pe atunci în floarea vârstei şi în plină afirmare în structurile puterii bisericeşti, să fi devenit mason. După 1990, aflat la Tomis - Constanţa, Patriarhul a fost întrebat dacă Biserica condamnă Masoneria. Iar Patriarhul a răspuns că nu sunt astfel de motive. Mason sau nu, înger pentru credincioşi şi demon pentru cei care l-au hulit şi-l hulesc, Patriarhul Teoctist s-a înscris pentru totdeauna în galeria sfinţilor credinţei ortodoxe, o galerie a sfinţilor încă în viaţă. Dumnezeu să-i dea viaţă lungă şi puterea de a ne păstori pe drumul credinţei în Dumnezeu, ferindu-ne de ispita diavolului. La mulţi ani, Înalt Prea Sfinţia Ta!