Francezii trec printr-o perioadă dificilă, suportă consecinţele unei guvernări socialiste prelungite. Iar socialiştii s-au arătat prea îngăduitori cu emigranţii, le-a acordat prea multe drepturi într-o perioadă scurtă de timp, ceea ce a încurajat violenţa acestora. În Paris, în fiecare noapte sunt incendiate peste 100 de maşini. Iar Sarkozy, ca fost ministru de Interne, s-a arătat hotărât în a face ordine în rândul emigranţilor. Chiar dacă a fost criticat că nu respectă drepturile omului, Sarkozy n-a dat înapoi în lupta sa cu bandele nocturne, cu avalanşa de proteste. Francezii i-au perceput corect acţiunile, au realizat că este nevoie de o mână fermă într-un moment crucial pentru Franţa şi l-au votat preşedinte.
În 2004 românii l-au perceput pe Băsescu ca un fel de Sarkozy. După ce ţara era epuizată de corupţia ce-a dominat Guvernul Năstase, discursul radical al lui Băsescu că, de va fi nevoie, va muri în lupta cu corupţia, a dat românilor speranţa că vor avea un preşedinte care să salveze România de blestemul social-democraţiei şi a baronilor săi. Precum francezii pentru Sarkozy, românii au ieşit la vot şi l-au ales pe Băsescu preşedinte. Dar, specific spaţiului românesc, minunea n-a ţinut măcar cele trei zile, extinsă la scară naţională, trei ani.
Lupta dintre preşedinte şi instituţiile statului s-a acutizat, iar povestea suspendării lui Băsescu ne este cunoscută. Normal ar fi fost ca preşedintele suspendat, în campania electorală în care s-a angajat, să fi venit în faţa românilor şi să le fi arătat cum va proceda el, dacă va reveni la Cotroceni, să ducă la îndeplinire angajamentele luate în lupta cu corupţia şi cum va revigora imaginea externă a ţării. Nimic din toate acestea. În schimb, cu discursuri radicale, demagogice, denigratoare el a continuat să submineze autoritatea publică şi credibilitatea externă a instituţiilor statului, şi-a reînnoit afirmaţia că se întoarce la Cotroceni pentru a se răfui cu cei 322 de parlamentari potrivnici şi pe care, după cum a afirmat în Spania, îi va arunca de la balcon. Mişel ca de fiecare dată, pus în faţa faptului împlinit, Băsescu n-a ezitat să retracteze cele afirmate. Într-o astfel de situaţie ruşinoasă s-a aflat aseară, pe TVR 1, când, pus în vafa evidenţelor de către ziarişti, a retractat majoritatea afirmaţiilor publice. A negat aruncarea de la balcon a parlamentarilor, considerând-o o figură de stil. A negat că are ceva cu românii bogaţi, cu oligarhii, cum îi place să-i numească. Nici faţă de politicieni nu s-a mai arătat a fi dur, apreciind mieros că o delimitare a acestora de mediul economic ar fi ceva recomandabil. Aseară, la TVR 1, era un Băsescu blând, acea pisică care toarce melodios, dar care atacă extrem de iute şi agil şoarecul imprudent în a ieşi din gaură.
Duminică, la Iaşi, Băsescu are iarăşi miting. O va lua din nou de la capăt. Adică le va spune celor prezenţi, dar şi românilor din faţa televizoarelor, că România este o ţară dominată de corupţie, că parlamentarii trebuie aruncaţi peste bord, că Guvernul Tăriceanu este înconjurat de mafioţi şi multe altele. Iar dacă până la referendumul din 19 mai va mai fi pus în faţa evidenţelor, va împrumuta din nou mutra de om pocăit, dispus să ceară iertare. Această făţărnicie îl face şi mai periculos decât îl credeam. Nu s-a sfiit să afirme că întoarcerea la Cotroceni va îndemna noi lupte politice interne, noi scandaluri, noi încercări de a obţine puterea absolută.
Lecţia francezilor, dată întregii Europe, în a-şi alege preşedintele nu prinde pe la noi. Suntem încă sclavii deciziilor emoţionale şi nu votăm programe concrete şi viabile, votăm oameni care fac afirmaţii ce ne sună plăcut în ureche. Iar Băsescu ştie să îngâne vorbe plăcute. Părerea mea!