Lustraţie, dar pentru cine?

Legea lustraţiei a revenit în actualitate. Ori de câte ori vreun politician mai de marcă sau vreo organizaţie neguvernamentală ce pretinde că reprezentă societatea civilă intră într-un con de umbră, readuce în atenţia publică legea lustraţiei. Recent, o astfel de organizaţie civică l-a abordat, prin mijloace moderne de comunicare cum este Internetul, pe Bogdan Olteanu – preşedintele Camerei Deputaţilor. Prompt, Olteanu le-a răspuns celor în cauză că el, personal, este extrem de preocupat de soarta acestei legi şi că este un susţinător fervent al ei. Tare s-au mai bucurat cei din fruntea acelei asociaţii, mai ales că, în lipsă de un subiect mai de soi, seara, Vrânceanu Firea i-a invitat pe protagonişti la Ştirea zilei, emisiune de dezbatere publică găzduită de Antena 2.
Dezbaterea a şi avut momente hazlii, reliefându-se faptul unii politicieni percep legea lustraţiei ca un mijloc de răzbunare pe anumite persoane publice, fiind rostit numele preşedintelui Băsescu şi al altora. Altfel spus, unii politicieni vor lustraţia căpitanilor de vas, ca o categorie umană ce-a propăşit din plin comunismul pe mările şi oceanele lumii, „uitând” de activiştii şi şefii PCR care ne-au disciplinat, punându-ne să stăm zile şi nopţi la rând, pe scăunele, la uşa carmangeriilor, magazinelor alimentare, lăptăriilor etc., care ne-au cartelat uleiul şi zahărul. Mi-a plăcut modul în care naţia română a apreciat oportunitatea acestei legi.
La întrebarea lansată, dacă mai este sau nu oportună legea lustraţiei, aproape 70% dintre români au răspuns c㠄Nu”, nu mai este. Până şi preşedintele Băsescu pare să fi realizat că vremea Legii lustraţiei a cam trecut, de vreme ce n-a luat seamă la încercările de readucere în dezbatere publică a adoptării acesteia de către Parlament. Însă, nu trebuie trecut cu vederea că prin ţările foste comuniste, abia acum se dezbate şi se aprobă o astfel de lege. Iar dacă o fac ei, de ce n-am face şi noi?! Vorba zicalei din popor: „Mai bine mai târziu, decât niciodată”
Pornind de la faptul că marea majoritate a celor ce trebuiau lustraţi şi-au rezolvat nevoile financiare şi materiale ale existenţei prezente şi viitoare, pentru multe generaţii ale familiei, să vedem ce am mai putea lustra. Putem lustra pe acei şefi comunişti ce au deţinut funcţii în aparatul central al statului, coborându-ne până la rangul de subsecretar de stat, pentru că ei erau numiţi în funcţie cu aprobarea politicului. În această categorie îl avem ca reper pe Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, căruia lustraţia nu-i mai poate face nici un rău. Să-i lustrăm pe toţi cei care au făcut parte din CC al PCR, inclusiv pe cei care au fost membri componenţi în Delegaţia Permanentă a Consiliului Judeţean, dar şi în Biroul Comitetului Judeţean al PCR. Aici îl vom putea lustra pe Adrian Păunescu, ca fost membru al CC al PCR. De lustrat vom lustra şi funcţiile similare din CC al UTC, inclusiv cele de la nivelul judeţului.
Cam pe aici se învârt interesele politicienilor în ale lustraţiei. Nimeni nu vrea lustreze foştii ofiţeri de securitate, care s-au ocupat de poliţia politică, numele lor rămânând necunoscute majorităţii dintre noi. Nu sunt propuşi lustrării informatorii, acei turnători ordinari, care încă mai hălăduiesc prin Parlamentul ţării. Însă, ce mi se pare meschin, este trecerea sub tăcere a rolului pe care l-au jucat în comunism procurorii, avocaţii şi judecătorii. Mai sunt încă judecători acei magistraţi care au rostit condamnări în perioada anilor 1947 – 1965, când erai ridicat din pat noaptea şi acuzat pentru fapte imaginare. Mai sunt avocaţi cei care înainte de 1989 îşi turnau clientul la Miliţie, sau îl apărau formal, pentru că aşa era indicaţia venită de la Colegiul de Partid sau chiar de la primul secretar. Încă îşi mai poartă paşii pe sălile Parchetului procurori care înainte de 1989 te arestau abuziv, după care îţi fabricau dosarul. Sunt acei procurori care lucrau mână în mână cu Colegiul de Partid, aplicând cu sfinţenie recomandările şefilor din PCR. Pe aceştia cine-i lustrează?
Mai avem o categorie ce se cere lustrată. A preoţilor care au colaborat cu Securitatea. Numai că aceasta-i o problemă de ordin moral, extrem de sensibilă şi mult discutabilă sub aspectul autorităţii legislativului de a se implica în actul de credinţă. Este un subiect ce se cere dezbătut separat. Cu siguranţă că mai sunt şi alte categorii sociale, persoane, care se cer a fi lustrate. Cred că totul se va rezolva cu onestitate şi în spiritul dreptăţii numai dacă există voinţă politică. Lucru de care tare mă tem că ducem lipsă. Părerea mea!