Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Cultură
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Ultima oră
Umor
Comentarii
Pamflet
Anchete
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
5369
De la 07 Ianuarie 2003
123139109
pnl
Editorial

Mi-e frică să nu fim manipulaţi!

  • Ioan Rotundu
  • 8 October 2008, 23:00
Ieri s-au petrecut, la nivel naţional, unele evenimente care trebuie primite şi analizate cu multă seriozitate de către fiecare dintre noi. Mai întâi operaţiunile la Bursa de Valori au fost suspendate, pentru că se produsese o cădere de 15%, mai pe înţeles, acţiunile unor firme şi bănci au pierdut 15% din valoarea lor, ceea ce înseamnă o decapitalizare care poate provoca falimentul. După care, Stere Farmache, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti a organizat o conferinţă de presă şi a dat asigurări că suspendarea operaţiunilor la bursă nu-i o măsuri ieşită din comun, ci una prevăzută de regulamente şi a avut menirea de prevenire a unor speculaţii bursiere. Omul a vorbit foarte la general şi a evitat să se pronunţe cât de cât asupra unor consecinţe mai dramatice, ce-ar putea să apară chiar astăzi, odată cu redeschiderea bursei.
Apoi, de la nivel de Bancă Naţională ni s-au dat asigurări că nici o bancă din România nu are probleme cu lichidităţile şi să stăm liniştiţi, să nu ne înghesuim la ghişeele băncilor să ne retrage banii.
Toate aceste asigurări de bine, date de Farmache, de demnitarul Băncii Naţionale, vin pe fondul unor aspecte economice şi financiare petrecute tot ieri, în unele ţări europene precum Anglia, Franţa, Germania, aspecte deloc liniştitoare. Anglia a anunţa că are pregătite 200 miliarde de lire să ajute băncile, în timp ce unele dintre acestea au falimentat deja iar lira, în raport cu dolarul, s-a depreciat semnificativ. În Germania fabricile de automobile îşi închid porţile, concediind peste şase mii de angajaţi. Franţa are probleme ei bancare.
Aceste ţări sunt cu o economie superdezvoltată şi au probleme cu criza economică ce-a devenit mondială. Numai la noi, În România, ni se spune să stăm liniştiţi că economia este stabilă, că este inexpugnabilă crizei economice care ne dă târcoale. Trebuie să fii tâmpit să crezi că economia României este mai stabilă şi mai puternică decât cea a Angliei, Germaniei sau Franţei. Dacă este aşa, atunci tezele privind economia capitalistă mondială trebuie corectate cu cele desprinse dintr-o analiz㠖 lecţie asupra economiei româneşti. Ori nu economia românească este modelul ce trebuie urmat de ţările ajunse superputeri economice.
Potrivit mentalităţii noastre, credem în sinceritatea sfaturile ce ni le dau specialiştii. Aşa am crezut în Tatulici, care de pe sticla televizorului ne dădea asigurări cât de prosper este Caritasul, în timp ce acesta era deja în faliment. N-am luat seamă la semnalele care veneau pe diverse canale că la FNI certificatele de investiţie sunt supraevaluate, că acolo se pune la cale o imensă fraudă. Ca azi au fost persoane care şi-au depus economiile la FNI, iar a doua zi au aflat că banii lor sau dus pe apa sâmbetei.
Eram încă angajat la Bankcoop, făcând muncă de inspector de credite cât şi cea de jurist, când banca se afunda tot mai adânc într-o situaţie financiară care o înscria pe drumul falimentului. Eram obligaţi să spunem clienţilor băncii cât de sigură este instituţia, deşi toţi eram conştienţi că banca va claca. Îmi era milă de patronii care se speteau muncind să aibă în cont lichidităţi cu care să facă faţă ratei inflaţiei ce ajunsese la 160%. Nu le-am putut spune adevărul pentru că mă aflam sub incidenţa legii secretului bancar. Şi-au pierdut economiile, alături de cei care s-au lăcomit la dobânda avantajoasă, dar înşelătoare, a băncii şi şi-au depus economiile să le înmulţească. Bănci aparent solide, precum Dacia Felix, Bancorex, Banca Internaţională a Religiilor au falimentat fără ca cineva să le atenţioneze clienţii, ca să-şi recuperăm economiile şi fără ca statul să le fi garantat recuperarea sumelor depuse.
Ieri ni s-au dat asigurări că fim liniştiţi că Banca Naţională, Bursa de Valori, Guvernul veghează asupra noastră şi ne stau pavăză împotriva crizei economice mondiale. Dacă se va întâmpla altfel, îşi vor justifica atitudinea prin aceea că nu s-a dorit să se producă o panică naţională şi că dacă ne vom pierde economiile, este consecinţa firească a oricărei crize economice. Iată de ce eu nu sunt deloc liniştit. Mai ales când liniştea mi-o sugerează cei care m-au trădat de nenumărate ori şi care, în moment de criză, refuză să ne dea garanţii asupra economiilor depuse în bănci. Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


„Drumul Hoţilor”- cea mai bună alternativă pentru maşinile de mare tonaj
Blocarea roţilor la maşini se va aplica după alegerile parlamentare
Corneliu Mihai a lăsat pantofii pentru ciubotele de cauciuc
La Eltrans continuă să se practice un management păgubos
Ghinion birocratic pentru cei de la„Trandafir Moldovenesc”
500.000 lei alocaţi de Crucea Roşie Botoşani sinistraţilor
Proiectul cu Ucraina pe finiş!
„Apus de Soare” la Zilele Iaşilor
Comentariul comentariilor (CCX)
(Ioan Rotundu)
Comunicat de pres㠖 Stupefiant!
CEDO a condamnat România în cazul unui jurnalist
E greu să fii copilul nimănui, când medicii n-au suflet şi dorm în gardă
Pentru banii plătiţi la CEDO nu a fost tras la răspundere nici un funcţionar român
BNR: românii s-au năpustit să îşi retragă banii din bănci
Politia comunistă de la Chişinău a început să aresteze liderii Partidului Liberal
Independenţa Insulei Şerpilor în viziunea lui Bruce Jackson
Un român – profesor universitar şi cercetător, la 34 de ani
Politicienii vin şi pleacă, instituţiile şi funcţionarii rămân
Bursa de la Bucureşti are cea mai mare cădere din lume şi a fost închisă
leul migrează către cota 5,0
Horoscop
Un banc cu substrat
Medicii rezidenţi sunt ademeniţi în Anglia
Mamă denaturată
A reînceput nebunia după medicamente
Românul si fântânile
La Raiffeisen nu s-au dat banii celor care au solicitat retragerea lor
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog