Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
16530
De la 07 Ianuarie 2003
122876597
Editorial

Minciuna va sta, moral, cu preoţii la masă!

  • Ioan Rotundu
  • 9 September 2008, 23:00
Ieri, senatorii din Comisia juridică au mai dat odată cu tifla electoratului, în ce priveşte deconspirarea celor care ne-au turnat la Securitate. Comisia juridică a amendat legea deconspirării informatorilor, în sensul că preoţii nu mai pot fi cercetaţi de către CNSAS, nici dacă o va cere Prea Fericitul Patriarh Daniel. Pe lângă preoţi, sub cupola imunităţii legii au fost băgaţi şi informatorii Securităţii care au provenit din rândul procurorilor, judecătorilor şi secretarilor PCR. Amendarea legii s-a făcut de către senatori nu numai în dispreţul celor care şi-ar fi dorit să afle cum a fost turnat de preot la Securitate, în urma spovedaniei, sau cum a fost nedreptăţit de către procurorul şi judecătorul torţionari, aflaţi în slujba Securităţii, ci şi în dispreţul întregii naţiuni române, încălcându-se cel mai esenţial principiu constituţional „Nimeni nu este mai presus de lege”, simbolul democraţiei de pretutindeni.
În loc să asanăm societatea de mocirla morală în care a aruncat-o Securitatea comunistă, în loc să ne eliberăm conştiinţa de păcatele acelor vremuri, senatorii, aflaţi pe ultima sută de metri de mandat, au retrogradat România în plan moral, readucând-o pe post de cenuşăreasă a Europei. În fond senatorii au ţinut să ne mai reamintească odată că ei nu fac altceva decât să-şi încheie mandatul aşa cum l-au onorat vreme de patru ani: imoral.
Lăsând deoparte modul parşiv şi ruşinos totodată în care au acţionat senatorii, să ne aplecăm cu ceva mai multă atenţie asupra consecinţelor acestor amendamente aduse legii deconspirării informatorilor fostei Securităţi. În primul rând, dacă preoţii şi-ar cinsti cum se cuvine credinţa care o propovăduiesc nouă, n-ar accepta această complicitate propusă de senatori, ar declara recurs la morală şi, cei cu păcatul, ar recunoaşte public că au mai scăpat către Securitate din informaţiile aflate cu prilejul spovedaniei. Mulţi înalţi prelaţi au recunoscu public păcatul comis şi nimeni nu le-a luat capul. Au fost iertaţi şi sunt la fel de stimaţi ca şi înainte, dacă nu cumva chiar mai mult. În fond, judecarea lor o va face Dumnezeu, în slujba căruia s-au pus. Dar pe pământ este dreptul nostru să ştim cât sunt de morali.
Numai că nu toţi preoţii cred în ceea ce ne spun nouă. Am mulţi prieteni preoţi, buni teologi, care nu se sfiiesc să recunoască viaţa promiscuă, din punct de vedere al moralei creştine, ce-o duc unii confraţi ai lor. Şi ei ar fi dorit o curăţenie morală a slujitorilor credinţei, pentru că mulţi dintre preoţii turnători la Securitate sunt acum în funcţii ierarhice, ceea ce nu este drept. Decizia de ieri a senatorilor a pus toţi preoţii în aceeaşi oală, întinându-i pe cei curaţi la suflet şi jignind într-un mod inacceptabil memoria preoţilor morţi în închisorile comuniste sau a celor care au rezistat supliciilor din închisoare, dar n-au făcut pact cu diavolul comunist: Securitatea.
Nu vom mai afla nici numele procurorilor şi judecătorilor torţionari. Ei vor putea să se prezinte în faţa noastră ca persoane onorabile, adevăraţi lupi în blană de oaie, şi să ne ceară votul pentru a deveni aleşii noştri. Procurorii turnători vor continua să ne ancheteze, aşa cum o face şi Daniel Morar de la DNA, iar colegii lor judecători vor da verdicte de condamnare.
Faptul că nu vom mai afla numele informatorilor din rândul secretarilor PCR, este diversiunea creată de aceşti senatori lipsiţi de orice urmă de demnitate umană şi respecta faţă de cei care i-au ales. Este un fapt notoriu că Securitatea nu recruta informatori din rândul secretarilor PCR, acest lucru fiindu-i interzis printr-o Hotărâre a CC al PCR. Nimeni n-a cerut senatorilor să protejeze numele secretarilor PCR ajunşi informatori ai Securităţii, dacă sunt astfel de dosare. S-a mizat pe faptul că implicarea secretarilor PCR va diminua din impactul public privind introducerea măsurii de secretizare a numelor preoţilor şi a magistraţilor torţionari ajunşi informatori ai Securităţii.
Toate aceste sunt posibile numai în România democratică. Halal de aşa democraţie! Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comentariul comentariilor (CLXXXVI)
(Ioan Rotundu)
Persoane şi instituţii, victime ale fraudelor prin telefonie mobilă
Kievul linşează mediatic România
Efectul Kosovo asupra românilor din Serbia
Iodarea sării este un atentat la sănătatea românilor? Ce părere aveţi?
Inconştienţă - românii îşi vând voturile pe bani
Cerşetoria – mijloc de subzistenţă sau afacere profitabilă
Ambasadorul Macovei a intervenit la Patriarhie în cazul părintelui Boian din Timoc
Severin îi cere lui Barroso să ia măsuri cu “gura spoart㔠a lui Gray
Program Tele'M Botoşani miercuri, 10 septembrie
Horoscop
Poliţistul… citit
Vă promite o nuntă ca-n poveşti
Medicii americani operează şi prin judeţ
Pompier şofer încălzit cu prea multe grade… alcoolice
Apa Grup n.a scăpat neamendată
Spitalele aşteaptă aparatura medicală promisă
Tinerii absolvenţi sunt chemaţi la muncă
O amendă care poate băga Doly Com în faliment
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog