În democraţie, chiar dacă putem să ne strigăm păsul în gura mare, tot nu ne bagă nimeni în seamă. Toată vara am scris reportaje despre proasta organizare a lucrărilor efectuate de societatea Termica. Eu am scris, unii cititori m-au lăudat pentru curajul de a relata adevărul, dar iarna a venit fără ca lucrările să fie finalizate. Peste două mii de apartamente nu au încălzire. Nu-i pasă nimănui. Boală veche, ce n-are lecuire.
Tot în comunism exista tradiţia ca la sfârşit de an instituţiile bugetare să primească o avalanşă de fonduri, pe care instructorii de partid ce răspundeau de unităţi somau conducerile să cheltuiască banii. Cum să-i cheltuieşti, când ei intrau în cont la începutul lunii decembrie, uneori odată cu Ajunul Crăciunului, iar afară zăpada era cât casa. După ce directorii instituţiilor sau de primării priveau la extrasul de cont bancar, ce le indica în sold sume incredibile, în ultima zi a anului returnau banii. Aşa apăreau în documentele de partid şi de stat raportate economii substanţiale realizate la bugetul de stat de peste an.
În aceste zile, aceleaşi instituţii ale statului, doar cu numele schimbat faţă de denumirea lor din comunism, au primit în cont sume substanţiale. Din păcate, timpul rămas până la sfârşit de an nu permite organizarea de licitaţii publice, desemnarea câştigătorului, începerea lucrărilor. Nu toţi au tupeul lui Oprişan de la Sănătate, să cheltuiască banii prin executarea de lucrări fără nici un fel de aprobare legală. Mulţi şefi de instituţii s-au consolat deja, şi aşteaptă ziua când vor returna banii.
De ce nu s-au dat aceşti bani, instituţiilor şi primăriilor, mai din timp? Pentru că prin ministere lucrează încă acei funcţionari care au lucrat şi în comunism. Iar năravul lor este din firea comunistă şi îl perpetuează fără vreo oprelişte şi în democraţie. După ce banii se vor reîntoarce la buget, premierul Tăriceanu va anunţa prin martie, aprilie 2008 că anul trecut s-au realizat economii la buget de câteva sute de milioane de euro, ceea ce a contribuit la reducerea deficitului bugetar. Iar cei din Uniunea Europeană vor înghiţi, ca şi noi, găluşca luând de bună şi credibilă declaraţia premierului. Că aşa-i năravul nostru, iar cei din UE nu l-au descoperit încă în totalitate, iar despre leac nu poate fi vorba.
În toamna acestui an trebuia să înceapă lucrările de reabilitare a vreo opt drumuri. S-au organizat licitaţiile, s-au desemnat constructorii, dar Acest dar a venit din partea unui anume Gheorghe Buznea, căruia nu i-au ieşit pasienţele cu dirigenţia de şantier, funcţie bănoasă şi aproape lipsită de responsabilităţi, în fapt, că în drept sunt o groază. Toate primăriile au rămas cu banii în cont, aşteptând soluţionarea contestaţiei nemulţumitului Buznea. Legea este permisivă în această direcţie, iar termenele de contestaţie largi. Acum, că s-a stricat vremea şi vine iarna, s-a primit şi răspunsul la contestaţie. Buznea n-are dreptate, iar lucrările se pot continua.
Cum să se continue ce nu s-a început încă? Gata, a trecut vremea când se putea lucra la drumuri. De acum pe la anul, dacă vor mai fi alocaţi bani. Dacă nu, aşa cum înoată prin noroaie de ani de zile, botoşănenii vor mai înota ceva timp. Cert este că legea permite unuia ca Buznea să blocheze printr-o contestaţie efectuarea lucrărilor de interes public, fără a se teme că va răspunde pentru demersul său nejustificat. Este un nărav mai nou, apărut după 1990, şi el fără putinţă de lecuire.
Exemple din acestea mai avem. O înşiruire exhaustivă a lor n-ar avea rost. Cred că exemplele de mai sus sunt suficient de elocvente. Problema este de a găsi leacul potrivit unor astfel de năravuri. Leacul nu va veni de la Uniunea Europeană. De acolo vor veni sancţiuni şi alte măsuri punitive. Leacul trebuie căutat în interiorul nostru, ne trebuie curajul de a tăia răul de la rădăcină. Părerea mea!