Nu ştiu cât o fi cântărit în balanţa comisiei care desemnează câştigătorul acestui onorant premiu răzvrătirea lui Dinescu împotriva sistemului comunist, cât valoarea operei sale poetice şi cât popularitatea de care se bucură după 1990. Dar ştiu că opera sa nu este nici pe departe una care să fi marcat prin vreo caracteristică dominantă creaţia poetică naţională contemporană, care să fi adus un suflu nou în poezie şi care să fi iniţiat sau să fi pus bazele vreunui curent literar poetic.
Să nu uităm că Dinescu este absolvent al Academiei „Ştefan Gheorghiu”, mediu universitar unde nu se asimilau studii aprofundate de filologie sau filozofia culturii. N-am să uit niciodată modul lamentabil în care s-a comportat pe scena teatrului botoşănean cu ceva ani buni în urmă, când am avut onoarea să moderez întâlnirea sa cu publicul botoşănean.
În acel dialog, Dinescu a arătat că discursul său nu este al unei persoane erudite. El are un discurs simplu, neideatic, specific omului mai puţin instruit, fără citate şi împletire cu maxime şi cugetări, fără referiri la operele titanilor din cultura şi civilizaţia lumii. Dacă observaţi, nici la emisiunile de dezbateri televizate nu mai este atractiv. Se repetă în ceea ce spune, îşi găseşte cu greu cuvintele şi caută să mascheze lipsa cunoştinţelor de bază prin exprimări ironice.
Revenind la episodul de pe scenă, Dinescu a vrut să-şi de importanţă cu tatăl său, pe care l-a prezentat botoşănenilor ca un pasionat cititor de opere filozofice. Cică tatăl său ţinea în pod, într-un sipet, opera filozofului Bouridan, pe care o citea şi recitea. Ei bine, când i-am spus că Bouridan este un filozof francez obscur, care s-a remarcat prin teoria că un măgar aflat între o căpiţă de paie şi una de fân, din încăpăţinare nu se poate decide din care să mănânce şi moare de foame, a rămas impresionat că şi la Botoşani se ştie de Bouridan.
Acelaşi Dinescu, aflat din nou pe scena teatrului „Mihai Eminescu” pentru a primi premiul ce poartă numele celui mai mare poet naţional, primând în mână plicul cu cei 13.00 euro, valoarea în bani a premiului, s-a arătat extrem de dezamăgit. Nu-i venea a crede că s-a obosit să vină la Botoşani numai pentru un fleac de 1.300 de euro, sumă pe care el o cheltuie într-o seară prin Bucureşti fără a se resimţi la buzunar. Pentru Dinescu n-a contat valoarea emoţională a premiului, n-a contat că este un simbol al culturii româneşti de o valoare excepţională, că este un omagiu adus naşterii poetului a cărui creaţie are caracter de universalitate. Pe el l-a interesat latura pecuniară a premiului.
În ce priveşte acordarea titlului de cetăţean de onoare al Botoşanilor, Dinescu nu s-a arătat marcat de eveniment, mai ales că diploma de cetăţean de onoare n-a fost însoţită şi de un plic cu euro. Sub acest aspect cred că Gheorghe Văzdoagă are dreptate că ar putea iniţia în CLM un proiect de hotărâre prin care să i se retragă lui Dinescu titlul de cetăţean de onoare acordat.
Şi, de parcă n-ar fi fost îndeajuns această jignire adusă poetului naţional de către Dinescu, prin a-şi manifesta nemulţumirea faţă de premiul primit şi indiferenţa de a fi devenit cetăţean de onoare al Botoşanilor, iată că o altă persoană vrea să-l târâie pe Eminescu în troaca mizeriei morale care ne-a cuprins faţă de valorile autohtone. Mă refer la intenţia consilierului local Val Guraliuc de a propune ca şi Eminescu să fie declarat cetăţean de onoare post mortem al Botoşanilor. Intenţia lui Guraliuc n-are nimic nobil în ea şi este departe de bunul simţ. Eminescu n-are nevoie de astfel de titluri.
Prin ceea ce a creat, şi-a câştigat nemurirea. Eminescu este unic, este fără pereche, este poetul nepereche. El aparţine universalităţii şi trebuie lăsat acolo şi nu coborât pe pământ şi băgat în troaca mizeră a politicului. Căci intenţia lui Guraliuc este una de natură politică şi nu în scop de a ne cinsti valorile. Guraliuc crede că prin această găselniţă îi va da pe botoşăneni peste cap, le va obţine voturile, iar el va ajunge primar al Botoşanilor pe listele PNG, cum intenţionează. Comiţând gafa vieţii sale, cred că singurul lucru ce-i rămâne de făcut lui Guraliuc este să-şi ceară public scuze faţă de impietatea adusă numelui şi operei inegalabilului poet Eminescu.
Iar restul politicienilor botoşăneni să ia aminte la impardonabila gafă comisă de Guraliuc şi să n-o mai repete. Eminescu nu poate fi transformat în agent electoral, iar cel care ar încerca aşa ceva merită să fie împuşcat pentru crimă împotriva culturii eminesciene şi româneşti totodată. Părerea mea!