Moartea Patriarhului Teoctist a readus în prim plan dosarele preoţilor aflate la CNSAS. Cu multă ardoare, unele persoane publice vor ca alegerea noului patriarh să se facă numai după ce vor fi cunoscute numele acelor preoţi care au colaborat cu Securitatea. Altfel spus, ei vor ca noul Patriarh să fie o faţă bisericească, care se bucură de o moralitate impecabilă.
De unde atâta preocupare pentru aceste personaje, de ordin public de prim rang, ca noul cap al Bisericii Ortodoxe Române să fie un înalt prelat cu garanţii morale apropiate de perfecţiunea lui Dumnezeu? Mai degrabă de când astfel de preocupări?
Dacă privim scandalul iscat, dacă îi dăm o imagine de ansamblu, constatăm cu uşurinţă că el se suprapune aproape perfect modelului de scandal preferat de către preşedintele Băsescu. Iar de luăm ca reper autorul care a generat scandalul, nimeni altul decât mult controversatul Mircea Dinescu, gândul ne duce la relaţia acestuia, refăcută pe principii bahice, cu preşedintele Băsescu, constatând din nou cu uşurinţă că firele întregului scandal de la Cotroceni sunt dirijate. De ce oare?
Răspunsul trebuie căutat în şirul evenimentelor ce s-au derulat înaintea referendumului de suspendare din funcţie al preşedintelui Băsescu. În acele zile fierbinţi pentru Băsescu şi tagma politicienilor, de la Cluj s-a auzit vocea mitropolitului Bartolomeu Anania. Iar vocea mitropolitului lua apărarea preşedintelui Băsescu.
Revenind la preşedintele Băsescu, să luăm seamă la comportamentul acestuia în zilele cât Patriarhul Teoctist îşi ducea odihna de veci pe catafalc. Mai întâi, cu multă ipocrizie, preşedintele Băsescu şi-a făcut prezenţa, pentru a-şi manifesta compasiunea. Prezenţa sa a fost una bine studiată, cu aer de modestie, pentru a afişa cât mai multă durere sufletească. Apoi, în spiritul aceleaşi ipocrizii care-l caracterizează, i-a acordat Patriarhului cea mai înaltă distincţie românească. Distincţia i-a acordat-o după ce, sub bagheta sa, istoricul Tismăneanu l-a acuzat de colaborarea cu comuniştii. Motiv pentru Cristian Tudor Popescu să se întrebe, într-o emisiune televizată, dacă nu cumva preşedintele Băsescu i-a acordat distincţia pentru că a murit, nevăzând o altă motivaţie atât de puternică. Gestul preşedintelui a fost absolut gratuit, de imagine şi nu determinat de nevoia de a recunoaşte, fie şi post mortem, meritele patriarhului în a contribui, prin actul de credinţă, la formarea unei societăţi româneşti civilizate, moderne, europene.
Imediat după înmormântare a izbucnit scandalul cu dosarele feţelor bisericeşti. Tot imediat după înmormântare s-a vehiculat numele mitropolitului Daniel ca fiind potenţialul patriarh. Dar tot imediat s-a pus şi problema mitropolitului Bartolomeu Anania, lansându-se zvonul că persoana sa este agreată şi de Cotroceni. Înalţii părinţi au replicat cu vârsta înaintată a mitropolitului, lucru recunoscut chiar de persoana vizată.
Văzându-se cu protejatul rămas pe din afara funcţiei ce i-o dorea, preşedintele Băsescu vrea să împiedice accederea ca Patriarh a mitropolitului Daniel. De unde şi credinţa sa că mitropolitul trebuie să aibă păcatul colaborării cu vechea Securitate, iar de va fi aşa, îl va lustra. Iar ca scandalul să ia amploare, de această dată şi-a ales ca porta voce persoana lui Dinescu, meşter în a crea astfel de pricini. Să mai luăm seamă la afirmaţia preşedintelui Băsescu că Patriarhul ales va trebui recunoscut de către persoana sa prin decret prezidenţial. Este un fel de avertisment lansat către Sinodul B.O.R.
Aşa stând lucrurile, este firesc să ne întrebăm dacă este corect ca lumea profană, laică să se implice în actele de decizie ale Sinodului, inclusiv în ce priveşte alegerea capului bisericesc. Cred că este moral ca preoţii să-şi asume răspunderea în a-şi alege şeful, chiar dacă acesta are un trecut problematic. Avem ca exemplu pilda biblică cu aruncatul pietrei.
Mai cred că preoţii sunt cei în măsură să-şi judece colegii întru credinţă şi să-i pedepsească pentru faptele lor. De ce trebuie ca în actul judecăţii, al alegerii, să fie prezenţi reprezentanţi ai lumii laice? Credinţa nu este o formă a democraţiei, ca să fie respectate anumite principii. Lumea credinţei trebuie despărţită de cea laică. Revenind la alegerea noului patriarh, preşedintele Băsescu îşi doreşte să aibă asupra acestuia un control deplin. De va avea sub talpa sa pe cea mai înaltă faţă bisericească, atunci va avea garanţia, că la nevoie, numele său va fi rostit prin bisericile patriei, cu pioşenie şi sugestia că trebuie să-i mai acordăm un mandat. Pentru că asta vrea preşedintele Băsescu. Iar ca să-şi atingă scopul nu se dă înlături de la nimic, el considerându-se un preşedinte jucător. Aşa că nu se sfiieşte să promoveze principiului machiavelic, în formă modernă: calomniază, calomniază că tot va rămâne ceva. Părerea mea!