Sâmbătă, sub ochii curioşi ai botoşănenilor, principalele străzi ale Botoşanilor au fost străbătute de o procesiune religioasă organizată în întâmpinarea sărbătorii Floriilor. Procesiuni similare au fost organizate în mai multe localităţi din zona Moldovei, dar se pare că şi din sudul ţării. S-a spus că în perioada comunistă astfel de procesiuni au fost interzise, dar că obiceiul a fost reluat după 1990. M-am interesat de vârstnicii care au trăit şi în perioada până ce comuniştii s-au instalat la putere. Mi s-a spus că, cel puţin după 1900 încoace, nu trăit astfel de ieşiri stradale. În opinia mea, manifestarea actului de credinţă se face într-un cadru cucernic, însoţit de pioşenie, de o anume intimitate şi linişte sufletească. Iar un astfel de cadru îl oferă biserica, mănăstirea şi nu strada. Văzând procesiunea de sâmbătă, cu strigătul slujbei în portavoce, magaoaia ce amplifică sunetul, am simţit un anume dezgust. Considerată până mai ieri unealta diavolului, magaoaia a devenit azi unealta indispensabilă propovăduirii credinţei pe străzile şi maidanele oraşelor ţării.
Privind la procesiunea formată din soborul de preoţi, purtătorii podoabelor bisericeşti şi creştinii ce alcătuiau convoiului mi-am amintit de procesiunile religioase organizate în perioada Inchiziţiei, când, în numele credinţei au fost arşi pe rug sute de mii de persoane nevinovate. Manifestarea actului de credinţă cu ieşirea în stradă este o formă de agresiune, de violenţă asupra cetăţeanului de rând, ce poate are ale convingeri religioase decât cele ortodoxe. Cert este că nimic din tot ce s-a petrecu nu este în spirit european. Curios, autorităţile statului ne strivesc cu fel de fel de poveri, numite norme europene, care ne anulează tradiţiile şi obiceiurile vieţii, dar încălcarea flagrantă a libertăţii şi convingerilor religioase, pentru care România a fost şi continuă să fie criticată, nu le ridică nici un semn de întrebare, nu le-a determinat nici o reacţie.
Revenind la procesiunea în sine, preoţii vârstnici au dezavuat o astfel de manifestare. Mai mult, ei spun că sărbătoarea Floriilor nu reprezintă spiritul credinţei ortodoxe de a-L slăvi pe Iisus Hristos. Noul Testament, prin cele patru evanghelii, ne furnizează dovezi indubitabile despre ce s-a întâmplat în acele vremuri embrionare pentru credinţa creştină.
Când Iisus a intrat în Ierusalim, potrivit Evangheliei după Ioan Cap.12 vers.13 Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Aceeaşi iudei, potrivit Evangheliei după Matei cap. 27 vers. 22 Şi Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toţi au răspuns: Să fie răstignit! Luând drept adevăruri istorice aceste două versete, firesc, ne întrebăm ce s-a sărbătorit sâmbătă? Răspunsul ar trebui să-l dea aceeaşi preoţi care au mutat slujbele din biserică în stradă.
Altă explicaţie ne oferă Istoria religiei, referitor la Duminica Floriilor. O menţiune documentară din sec. IV, aparţinând pelerinei Egeria
în toată Biserica creştină, se aduc în biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor, în amintirea ramurilor de finic şi de măslin, cu care mulţimile au întâmpinat pe Domnul la intrarea Sa în Ierusalim şi pe care noi le purtăm în mâini ca semn al biruinţei împotriva morţii.
Tot în vechime, Duminica Floriilor se mai numea şi Duminica graţierilor, pentru că, în cinstea ei împăraţii acordau graţieri. În trecut, atât la Bizanţ cât şi la curţile domneşti din Ţările Româneşti, sărbătoarea Floriilor se prăznuia cu multă solemnitate. Luau parte împăraţii cu demnitarii lor, cărora li se împărţeau făclii aprinse ca şi la Paşti. Nimic despre procesiunile cu ieşiri la drumul mare.
Şi ţin să mai adaug un lucru. După ce Iisus a intrat în Ierusalim şi a ajuns la templu, primul lucru care l-a făcut a fost să răstoarne mesele negustorilor care deţineau monopolul comerţului cu obiecte de cult. Iisus n-a acceptat ca în lăcaşul unde credinciosul se roagă Domnului, credinţa să fie amestecată cu viclenia şi şiretenia comercianţilor. Intraţi în orice biserică sau lăcaş de credinţă şi veţi fi primit, încă de la uşă, cu o ofertă generoasă de obiecte de cult, mai toate kitsch.
Rămân la convingerea că în dorinţa de înavuţire, de a deveni o putere financiară, de a impresiona prin opulenţă, de a controla şi manipula conştiinţele, Biserica Ortodoxă îşi aduce mari deservicii. Cred că acestea sunt şi explicaţiile pentru care românul se îndepărtează tot mai mult de Biserica Ortodoxă, preferând alte forme de credinţă. Părerea mea!