Sunt unul dintre acei jurnalişti locali care am avut posibilitatea să mă învârt printre politicienii de vârf. Am fost preşedintele Partidului Social-Democrat Tradiţional Filiala Botoşani, vicepreşedinte PD, vicepreşedinte PSDR, consilier politic al senatorului Dinu Secrieru. În aceste calităţi, am stat în preajma liderilor de partid şi a parlamentarilor şi le-am observat cu atenţie tehnica de lucru, inclusiv tactica politică adoptată pe seama conferinţelor de presă. Pentru un partid, un lider de partid, pentru politicienii ce aspiră la titlul de lider politic, pentru cei ajunşi în funcţii eligibile prin votul electoratului conferinţele de presă sunt covârşitor de vitale imaginii lor. Este mijlocul care-i menţine în atenţia publică.
Jurnaliştii ştiu acest lucru şi, în perioadele de campanie electorală nu mai participă la conferinţele de presă ale partidelor, decât numai dacă sunt încheiate contracte de publicitate cu editorul. Ori, şi recunosc că este aproape o practică, jurnaliştii, în campaniile electorale, iau bani pentru a scrie de bine, pentru a-i invita pe candidaţi la emisiuni de dezbatere publică, televizate sau transmise în direct la radio, etc. ţepuindu-şi patronii.
Revenind la tehnica organizării unei conferinţe de presă, de-a lungul anilor am remarcat a funcţiona două forme. Una din forme ar fi conferinţele organizate ad-hoc, fără un scop anume, la plesneală, în speranţa că din vorbele îngăimate va ieşi ceva, dar şi o anume miză pe faptul că vor apărea întrebările iscoditoare ale reporterilor, iar răspunsul solicitat să fie transformat într-o declaraţie politică. Ce-a de-a doua formă o reprezintă conferinţele de presă pregătite în prealabil, convocate din nevoia de a transmite un mesaj politic, de a prezenta un punct de vedere al partidului într-o problemă naţională curentă sau judeţeană de larg interes.
Cel mai elocvent exemplu de conferinţă de presă la plesneală l-a dat prof. Mircea Dănuţă, când era preşedintele PSRD şi când partidul lui Cunescu se afla la guvernare, în cadrul CDR. Era prin 1998, iar ziua de miercuri era consacrată în viaţa politică botoşăneană ca zi de conferinţă la partidul lui Sandu şi Dănuţă. Sandu, atunci deputat, nu venise de la Bucureşti, iar Dănuţă era în pană de inspiraţie. S-a intrat în conferinţa de presă fără a se avea în vedere o declaraţie anume. Doruleţ, atunci reporter la Radio Uniplus, l-a întrebat pe Dănuţă dacă ştie de declaraţia denigratoare social-democraţiei făcută de ţărănistul Simionovici, prefectul judeţului, cu o zi înainte. Ei bine, pe seama declaraţiei lui Simionovici, prof. Dănuţă a croşetat o declaraţie politică de vreo jumătate de oră, în cadrul căreia a rostit celebra frază: Ţărăniştii sunt ca o cometă. Ei ajung la guvernare o dată la o sută de ani. Fraza a ajuns şi la urechile lui Năstase şi Iliescu, pe atunci în opoziţie, cărora le-a plăcut extrem de mult.
La popul opus, adică politician minuţios în organizarea conferinţei, este preşedintele PNŢ prof.dr. Cornel Furtună. El anunţă din timp tema conferinţei, problemele ce le va dezbate, dând posibilitate jurnaliştilor să vină pregătiţi cu întrebări care să-i pună în valoare imaginea de politician. Indiferent de forma adoptată în conferinţa de presă, nici politicienii de prim rang, nici cei mai puţin remarcaţi nu dau doi bani pe vorbele ce le rostesc. Singurul lucru de care sunt interesaţi este dacă declaraţia lor au ajuns la urechea electoratului şi dacă a avut impact. După care caută alt subiect de senzaţie. Daţi-mi un singur exemplu de politician care şi-a respectat declaraţiile şi promisiunile făcute în conferinţele de presă şi eu îmi cer scuze în cel mai umilitor mod posibil. Mă refer la acele declaraţii care, dacă ar fi fost duse la îndeplinire, ne-ar fi schimbat în bine viaţa de zi cu zi.
Alegerile locale de la anul se apropie, iar politicienii, importanţi sau nesemnificativi, nu mai prididesc să se înghesuie prin conferinţele de presă, făcând declaraţii mult mai trăsnite decât ale copiilor. Urmăriţi-i cu atenţie şi îmi veţi da dreptate. Iar dacă ei nu dau doi bani pe declaraţiile făcute, noi de ce am da importanţă?! Am zis!