Cel de-al doilea eveniment notabil este realizarea podului de peste Prut, între localitatea românească şi totodată botoşăneană Rădăuţi Prut şi Lipcanii Republicii Moldova. Dacă segmentul de cale ferată Dângeni Darabani Rădăuţi Prut ar fi fost finalizat, s-au ar fi fost semne că se va finaliza în curând, podul nu s-ar mai fi construit numai pentru accesul autovehiculelor ci şi pentru trecerea trenului. N-a fost să fie, aşa că trebuie să ne mulţumim şi cu ce avem. Dar, oare, putem fi mulţumiţi de realizarea acestui pod?
Am fost de curând în zonă şi am trecut în revistă executarea lucrărilor. Realizarea podului a costat 3,12 milioane euro şi s-a finanţat printr-un Program Phare. Pe lângă pod au mai fost amenajaţi 1,5 km de şosea. Podul şi calea de acces arată bine. Numai că există o hibă, generată de mentalitatea românului de a nu face o lucru la modul gospodăresc, lăsând loc şi de cârpeală. Dincolo de apele Prutului, la Lipcani, moldovenii, odată cu construcţia podului au ridicat şi construcţiile necesare punctului vamal. Acum ei sunt gata să-şi primească trecătorii. La noi, abia acum se duce lupta pentru a se obţine terenul necesar construirii punctului vamal. Dacă mai adăugăm timpul necesar organizării unei licitaţii publice pentru construirea clădirilor, timpul propriu-zis realizării investiţiei, constatăm uşor că ce-a mai rămas din acest an nu-i suficient ca timp.
Dar partea cea mai tristă a lucrurilor este că valoarea investiţiei se ridică la un milion de euro, iar Guvernul României n-a alocat aceşti bani. Cred că cel mai bine a zugrăvit situaţia chiar primarul comunei Rădăuţi Prut, Gheorghe Alupaie, care presimte că Se va da drumul la trecere peste pod, iar noi tot nu vom avea ridicate construcţiile pentru punctul vamal. Vama noastră va funcţiona, probabil, în nişte barăci metalice, iar dincolo, la moldoveni, trecătorii vor rămâne uimiţi de modul modern în care s-a amenajat vama. Suntem români, ce mai!
Realizarea investiţiei pentru acest punct vamal revine Direcţiei Generale a Vămilor din România şi Ministerului Finanţelor. Nici un trimis special al acestor instituţii guvernamentale n-a catadixit să-şi murdărească talpa pantofilor în nisipul hleios al Prutului din acest viitor punct de trecere al frontierei. Acest lucru a fost observat şi de către oficialităţile Republicii Moldova, care s-au arătat îngrijorate. Guvernul Republicii Moldova l-a interpelat pe cel al României, referitor la acest punct de trecere al frontierei, în plină şedinţă europeană la Strasbourg. Răspunsul le-a venit sub forma unor cuvinte meşteşugite diplomatic, dar fără ceva concret. Adică le-am demonstrat că, dacă ei s-au desprins din trupul ţării devenind sovietici, noi ne-am păstrat feleşagul de român, gândind şi acţionând ca atare. Îmi place cum gândeşte despre noi Octavian Paler. Urmându-i firul gândirii, tare mă tem că odată intraţi în Europa, nu noi ne vom adapta regulilor europeneşti, ci europenii se vor adapta obiceiurilor noastre.
Mă bazez pe acea declaraţie televizată a unui neamţ ajuns să trăiască prin Maramureşul nostru şi care a constatat, total surprins, modul original al românilor de a-şi rezolva unele probleme: Se poate şi aşa! Atât de mult i-a plăcut neamţului expresia, încât a început a se considera român get-beget.