Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Pamflet
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
11359
De la 07 Ianuarie 2003
122871426
Editorial

Tupeul laşităţii

  • Ioan Rotundu
  • 17 July 2015, 23:00
De la bun începutul afirmării sale în viaţa politică Victor Ponta a demonstrat un tupeu rar întâlnit pe la politicienii români. Cu timpul, în loc să constatăm la Ponta o maturizare politică am putut observa o accentuare a tupeului său, tupeu pe care l-a transformat într-o armă politică în lupta cu adversarii dar şi în competiţiile electorale.
Tupeist, zeflemist, ipocrit dar mai ales mincinos, Victor Ponta şi-a construit cariera politică sacrificând fără vreo urmă de regret interesele poporului român, afectându-i grav viitorul, mai ales cel al generaţiilor tinere.
Lipsit de orice valori morale, Ponta şi-a folosit tupeul ori de câte ori a fost descoperit că a comis vreo ilegalitate sau a promovat un interes personal ori de partid contrar interesului naţional. Prins cu un plagiat ordinar care a făcut înconjurul lumii, Ponta, folosindu-şi tupeul ce-l caracterizează nu numai că n-a demisionat din funcţia de premier dar a şi bravat, transformând propria mizerie morală a plagiatului într-o virtute de rang universitar.
S-a mai putut observa la Ponta că ori de câte ori s-a aflat în dificultate politică sau ca premier, niciodată nu şi-a asumat responsabilitatea faptelor comise, manifestând o laşitate bine mascată prin tupeul ce-l manifestă mereu. Deşi a promovat miniştri cu lucrări de doctorat plagiate ca şi a sa, miniştri implicaţi în acte de corupţie, miniştri dovediţi că au comis fapte penale şi erau trimişi în judecată, ca premier, Victor Ponta n-a considerat niciodată să declare public că-şi asumă greşelile în desemnările făcute, ceea ce n-ea făcut să înţelegem că-şi selectează miniştrii după chipul şi asemănarea sa.
Despre înclinaţiile lui Ponta de a comite ilegalităţi se vorbea încă înainte de a se realiza păguboasa alianţă politică pentru România numită ISL. Însă ceea ce se şoptea pe la colţuri sau se vorbea prin culisele scenei politice aveau să se adeverească imediat ce Victor Ponta a fost numit premierul României.
Sunt prea multe ilegalităţile comise de politicianul şi premierul Ponta ca să mai poată fi inventariate într-un editorial. Bucurându-se de încrederea oarbă a românilor, Ponta s-a crezut invincibil şi în faţa legii. Dar în tupeul său faţă de puterea legii avea din când în când şi accente de sinceritate, de teamă că DNA-ul îi va curma cariera politică. Iată că temerile sale se adeveresc.
Pus luni sub acuzare de către procurorii DNA-ului, Ponta a ieşit din instituţia unde i s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat cu acelaşi tupeu pe care i-l cunoaştem bravând fals, un tupeu şi o bravură menite să-i mascheze laşitatea de a-şi asuma, în sfârşit, responsabilitatea faptelor şi să demisioneze din toate funcţii publice. Ponta a anticipat ce i se va întâmpla luni aşa că încă de vineri săptămâna trecută a anunţat că renunţă la preşedinţia PSD. Ştiţi de ce a făcut-o? Pentru a nu fi obligat să demisioneze din funcţia de premier şi să-i lase descoperiţi în faţa DNA-ului pe restul corupţi8lor din partid nechemaţi încă la DNA.
Pe 20 martie Consiliul Naţional al PSD a adoptat o rezoluţie, la propunerea lui Victor Ponta, de "integritate si responsabilitate politica" . Primul punct al acestei rezoluţii este formulat astfel: "Membrii de partid care devin inculpaţi in dosare de corupţie (la punerea in mişcare a acţiunii penale) îşi pierd, după caz, funcţia de membru al Guvernului sau de conducere din Parlamentului României."
Părăsind preşedinţia partidului, nu şi partidul, Ponta crede că nu mai este supus consecinţei acestei rezoluţii, aşa că nu mai are obligaţia de a demisiona din funcţia de premier. Iată cum şi-a ascuns din nou laşitatea, neasumându-şi responsabilitatea faptelor penale comise, folosindu-se de cunoscutul său tupeu.
Legaţi de actele de corupţie comise individual sau în colectiv, liderii PSD au făcut front comun în jurul lui Ponta şi susţin în cor că rezoluţia PSD nu este aplicabilă în cazul său. Cine-l apără pe Ponta, plagiindu-i tupeul? Liviu Dragnea, deja condamnat, specialist în fraudarea alegerilor electorale, generalul Gabriel Oprea prins şi el cu un plagiat de care s-ar fi ruşinat şi Moş Teacă, Călin Popescu Tăriceanu, curvarul la propriu şi figurat şi consecvent apărător al parlamentarilor corupţi ca nu cumva aceştia să-şi piardă imunitatea şi să ajungă la DNA.
Iată, dar, gaşca de politicieni pe mâna căreia se află acum ţara, o gaşcă de infractori cu rang parlamentar şi guvernamental cum n-a mai existat în istoria României. Pressa internaţională îşi manifestă uimirea în faţa tupeului premierului Ponta de a nu demisiona deşi este inculpat oficial iar un asemenea statut este incompatibil cu orice funcţie publică şi mai ales de demnitar de rang înalt. Ponta şi gaşca lui de infractori n-au reuşit în trei ani de guvernare să bage România în Spaţiul Schengen, să fim şi noi cetăţeni europeni cu drepturi depline de circulaţie, dar a reuşit cu succes să ne facă de râsul lumii.
Am mai auzit-o ieri şi pe Elena Ceauşescu a PSD-ului, adică pe Rovana Plumb, cea care revendică preşedinţia partidului, că Victor Ponta nu va demisiona pentru că este caracterizat de responsabilitate politică şi guvernamentală faţă de ţară. Iată dovada că în politică tupeul este molipsitor ca şi prostia. Mai ales când îl manifestă o demagogă ca Rovana Plumb. Părerea mea!
14.07.2015

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Dreptate pământeană
Reţeta săptămânii: Fajitas cu vită
Horoscop săptămânal 13-19 iulie 2015
Aspecte inedite din activitatea „Artezianului” de Tg. Ocna
Ioan Rotundu
Dat afară pe uşă, Ţurcanu a revenit în PNL pe geam
Ioan Rotundu
Noile aventuri ale preotului fustangiu Nicodim
Ioan Rotundu
Puterea lucrului… prost făcut
Ioan Rotundu
Ipocrizia minciunii
Ioan Rotundu
În căutarea Zonei de agrement Gherghel
Ioan Rotundu
Botoşani: Nevasta şoferului vrea primăreasă
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog