„De azi înainte, eu sunt tatăl vostru. De mine depinde să respiraţi aerul tare de la Predeal şi Sinaia sau pe cel coclit de la Jilava. Cuvântul meu va putea fi pentru voi pavăză sau tăişul săbiei. Înţelegeţi?” Iar gloata de infractori, cu sau fără dosare la PNA, au plecat capul cu supuşenie şi au replicat: „Mărite Doamne, ce trebuie să facem ca să ne fie cuvântu-ţi pavăză?”
Iar Amărie, precum cândva Ioan Evanghelistul, a propovăduit regulile de aur ale luptei împotriva corupţiei şi cum pot fi ele driblate de cei care ştiu să deschidă uşa binefăcătorul său, PSD-ul. Gloata infractorilor s-a urnit din loc, în deplină satisfacţie şi simţiri de cuget cu Amărie, împrăştiindu-se prin întreaga ţară pe unde se mai afla câte ceva de ciugulit din averea statului sau pe seama prostiei celor ce şi-au dorit un câştig imediat şi fără muncă, precum depunătorii la fondurile de investiţii şi mutuale. Cu aşa înaltă protecţie, evazionişti, infractori, şpăgari, ţepari şi alţii certaţi cu legea nu s-au mai întrebat cine-i cel ce-i mână în lupta corupţiei, pocnind amarnic din bici asupra bişniţarilor de prin pieţe şi protejându-i pe cei de talia lui Hrebenciuc, Cozmâncă, Tărăcilă, Iacobov, Miki Şpagă şi tot neamul lor din tagma jefuitorilor.
Prin anii şaptezeci şi, Ioan Amăriei era simplu procuror la Procuratura Dorohoi. Adică fiind coleg cu Prisăcaru, procurorul colecţionar de borcane cu legume şi fructe conservate la ILF Dorohoi. Acestui Prisăcaru, la un control venit de la Procuratura Generală a României, când i s-a deschis uşa fişetului metalic, un raft întreg cu borcane s-a prăbuşit.„Ce-s astea?” a întrebat surprins inspectorul procuror.
Conserve!” a răspuns naiv Prisăcaru. „Eu sunt vegetarian. Carne găsiţi în fişetul lui…” Amărie a mai fost coleg şi cu Concită, un procuror evreu cam sărac cu duhul, însă nepretenţios. Bea şi ţuică parşivă, după care înjura cu dărnicie şi scuipa cu plăcere. Aşa l-am cunoscut în restaurantul cooperaţiei de consum din Darabani.
Acumulând vechime în funcţie şi experienţă în a-şi prezenta activitatea în faţa şefului de la judeţ, pe atunci procurorul şef Ciopraga, Amărie a fost promovat şef. După 1990, pe seama sa au început să fie puse multe abuzuri şi ilegalităţi. De dovedit, s-a dovedit accidentul mortal care l-a comis pe o trecere de pietoni din Dorohoi. Mortul a fost mutat dincolo de zebră, iar dosarul a fost pus la dospit. Unii zic că Amărie ar mai avea pe conştiinţă un accident mortal. Vorbe fără dovezi.
Când toată lumea se aştepta ca Amărie să ajungă şef la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, lucrurile au luat o turnură neaşteptată. Se zice că un anume procuror Buzdugan, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a avut o viziune legată de promovarea lui Amărie. Aşa că, de la Dorohoi, Amărie a sărit direct la Parchetul sucevean. Nu pentru mult timp.
Intrat în graţiile Rodicăi Stănescu, cu a cărei familie a petrecut ceva concedii, Amărie a fost propulsat direct în PNA-ul bucureştean. Cât timp mentorul său a fost Rodica Stănescu, în calitatea sa de ministru al Justiţiei, Amăriei a devenit drag şi preşedintelui Iliescu. Nu prea simpatic prin fizic, el a devenit antipatic presei prin modul arogant şi agramat de a conversa sau răspunde la întrebări.
Insistenţa presei de a obţine informaţii cu privire la dosarele deschise pe numele unor bănuiţi evazionişti fiscali, a unor funcţionari publici implicaţi în deturnări de fonduri şi luare de mită, a ministrului Puwak ce-a păpat fondurile europene etc. l-au determinat pe Amăriei, ca nu cumva să scape vreo vorbă nepermisă de şefii săi din PSD, să-şi pună lacăt pe gură. Cu Amărie la PNA, PSD-ul a domnit şi a dormit liniştit.
Promovat de o femeie, providenţa i-a hărăzit acestuia să fie doborât tot de o femeie. Odată scos din dispozitiv, multe rufe murdare (a se citi dosare) puse în coşuri de lux vor fi scoase la vedere. Când a fost pus şef la PNA, Amărie era un ilustru necunoscut şi un provincial mediocru. Cât a stat în fruntea PNA nu s-a distins cu nimic. Poate doar prin servilismul faţă de şefii politici, care, începând cu momentul de faţă, nu-i va ajuta la nimic. Ioan Amărie se va întoarce la Dorohoi lipsit de glorie. În scurt timp va fi uitat şi nimeni nu-l va mai lua în seamă.
Dacă nu cumva predecesorii săi nu-i vor pune în cârcă vreo pactizare două cu infractorul, făcându-i loc în boxa acuzaţilor. E un mod propriu de a privi lucrurile şi nu altceva.
JD 5 august 2005
Ioan Rotundu
