Miu-am mai exprimat îndoiala cu privire la valorile democraţiei americane că acestea ar putea deveni etalon mondial ce poate sta la baza unei guvernări ideale. În primul rând că democraţia de care face atâta tam-tam America estet o sumă de reguli de conduită socială şi instituţională născute din nevoia de a stopa actele de violenţă. Americanii s-au împuşcat mai întâi şi apoi au simţit nevoia să stabilească reguli de bază după care să se poată împuşca la adăpostul legii. Numai că formele de violenţă s-au „democratizat” şi ele iar acum asistăm cum prin şcolile americane, prin spaţii publice, se trage cu mitraliera mai ceva ca ostaşii pe front.
Tot timpul am avut îndoiala că o ţară care nu are propriile sale rădăcini istorice înfipte în pământul în care îşi dorm somnul de veci sute de generaţii nu poate genera un mecanism social şi de guvernare care să se bazeze pe respectul faţă de istoria altor popoare, altor naţiuni.
Pornind de la aceste sintetice consideraţii, actuala politică promovată de America pentru democratizarea lumii este de fapt o relansare a violenţelor, o descătuşare a forţelor neputinţei celui puternic de a-l domina pe cel slab încătuşate zeci de ani la rând prin sisteme de guvernare autoritare sau dictatoriale.
Avem exemplu modul în care a evoluat implicarea SUA în Iraqul lui Sadam Husein. Sacrificându-l pe Sadam, chipurile pe motive de conducere dictatorială, în realitate pentru dominarea economică a zonei, America n-a făcut altceva decât să dea frâu liber triburilor rivale să reia lupta de dominaţie. Acum Iraqul este dominat de violenţă şi America este neputincioasă să le stăvilească.
„Primăvara arabă” n-a adus democraţie în ţările africane, ci a redeschis lupta tribală. Marocul, Libia, Egiptul sunt acum regiuni geografice pline de violenţă, triburile căsăpindu-se între ele pentru a deţine o putere cât mai mare, zona devenind un al doilea leagă al terorismului după cel consolidat acum sub genericul nume de Stat islamic.
Să mai exemplificăm şi violenţele din Siria, violenţe care decimează anual zeci de mii de locuitori, iar America şi aliaţii săi numai nu vor să înţeleagă că această ţară nu este guvernabilă după regulile democraţiei americane sau europene.
Toate aceste ţări arabe sau asiatice, care au o altă tradiţie istorică, o altă cultură socială şi religioasă, fărâmiţate în triburi ce au la bază regulile lor de convieţuire, nu pot fi unite într-un tot naţional implementându-le peste noapte nişte reguli străine firii lor. Violenţa măruntă, cel puţin aşa ne arată istoria, a fost stinsă, stăpânită, prin forme de violenţe mai puternice. Autoritarismul, dictatura sunt forme de guvernare care au ţinut în frâu aceste ţări şi a stins valul de violenţe care duceau la decimarea reciprocă a populaţiilor tribale. Americanii şi aliaţii lor europeni n-au ţinut cont de aceste realităţi istorice şi au deschis cutia Pandorei, adică au dat frâu liber violenţelor, pe motiv că vor să-i democratizeze.
Acum America şi-a propus să se răfuiască şi cu principalul său concurent în demersul ei de dominaţie mondială, Rusia. Neînvăţând nimic din ce s-a întâmplat cu intervenţiile lor în ţările arabe, politicienii şi militarii americani încearcă să îngenuncheze Rusia folosind acelaşi pretext al democratizării ţării. Nu i-a întrebat însă şi pe ruşi dacă vor să fie democratizaţi.
Rusia are propria sa istorie, ceea ce americanilor le lipseşte. Ruşii, săraci sau bogaţi, au mândria lor de a se considera o putere dominatoare şi nu una care să primească lecţii de viaţă de la nişte fii de aventurieri care au irigat cu sângele indienilor Vestul Sălbatic. Iar când la conducerea Rusiei s-a aflat câte un fanatic cum a fost Lenin, Stalin şi acum Putin, zvâcnetul istoric al dorinţei de dominaţie a luat amploare.
Conducătorii Rusiei, ţarişti, socialişti sau autoritarişti au de dus la îndeplinire un testament istric cunoscut lumii sun bunele de „Testamentul lui Petru cel Mare”.
În aroganţa lor de jandarmi ai lumii, americanii nu-u simţul realităţii de a conştientiza că unui popor ce se făleşte cu cultura şi civilizaţia sa istorică nu poţi să-i dai lecţii şi să-l dresezi să-şi schimbe comportamentul după regulile tale.
Cultivând tradiţiile istorice ale ţării sale, Putin le-a dat americanilor cu tifla şi a anexat Crimeea iar acum îşi pregăteşte terenul să-şi recupereze şi teritoriile istorice din Estul Ucrainei. Americanii îşi flutură armele, europenii l-ameninţă pe Putin cu forţele militare ale NATO, dar rusul râde de toată această mascaradă şi-şi continuă planul de recuperare a puterii deţinută cândva de Uniunea Sovietică. Deja în Ţările Baltice populaţia de etnie rusă se pune în mişcare, stimulaţi puternic de la Kremlin. Şi ca americanii şi europenii care-i susţin să nu creadă că Moscova glumeşte, au fost atenţionaţi că Rusia este dispusă şi la lovituri nucleare.
Ce căutăm noi în această luptă dintre doi titani: Rusia şi SUA? Îl căutăm pe dracu’ şi el s-ar putea să fie întrupat în chipul lui Vladimir Putin. Cui îi va păsa dacă într-o confruntare ruso-americană România va fi contabilizată la pierderi colaterale?
Nimănui! Nici măcar conducătorilor şi politicienilor noştri care în momentul de faţă habar n-au ce trebuie să face. Americanilor le convine un conflict militar cu Rusia pentru că acesta nu s-ar desfăşura pe teritoriul lor de acasă ci pe al nostru, al Ucrainei, Poloniei, Ţărilor Baltice. Dacă se vor da învinşi, americanii îşi vor lua bagajele şi vor trece oceanul spre casă. Noi vom rămâne cu dezastrul, dacă nu vom deveni cenuşă nucleară.
Iată de ce trebuie să fim cu ochii în patru la ce vrea „Unchiul Rom” – cel aducător de nenorociri. Părerea mea!
pentru a apara anexarea Crimeei si ca in tarile baltice apar conditii similare cu cele care au determinat-o sa intervina in Ucraina 
