Gândul mi-a zburat la familia Miclescu, cea mai veche familie de boieri moldoveni. Aşa că m-am urcat în maşină şi am plecat la Călineşti - Bucecea, pentru a sta de vorbă cu ultimul vlăstar al acestei vechi familii de boieri. Radu Miclescu, întors din Germania unde s-a refugiat de prigoana comunistă, a refăcut conacul ridicat pe la 1700, aşa cum l-a cunoscut şi memorat din copilărie, aşa cum l-au ridicat stră-stră-bunicii săi, care au stat pavăză Moldovei vreme de sute de ani.
Am plecat cu un scop bine definit. Unul dintre marii unionişti şi susţinători ai domnitorului Cuza a fost şi boierul Dimitrie Scarlat Miclescu (Iaşi, 1820 – 1896), mason botoşănean de prim rang. În imaginaţia mea, credeam că voi găsi la boierul Radu Miclescu, în arhiva familiei, documente ale acelor vremuri, care să nu fi fost studiate de cercetătorii istorici, simboluri masonice şi orice alte înscrisuri sau urme materiale care să ateste consumarea unor evenimente de epocă.
Ieri am călcat pentru prima dată în curtea boierului. Maşina şi şoferul au rămas în parcarea de la poarta impozantă şi veche, pentru că o tăbliţă avertiza „Accesul interzis – proprietate privată”. M-am temut că intrând cu maşina redacţiei în curte să nu stârnesc indignarea boierului şi astfel să curm dialogul nostru înainte de a ne da „Bună ziua!”.
M-a primit doamna Maria Ioana Miclescu, o femeie trecută de 70 de ani, de o distincţie şi educaţie aparte, dovadă a apartenenţei la o altă civilizaţie decât cea familiară nouă. Aflând cam ce vreau de la boier, s-a arătat amabilă, m-a invitat în salonul oaspeţilor şi s-a dus să-l anunţe pe boier, care încă „nu coborâse”. S-a întors să mă anunţe că boierul va veni îndată, timp în care am schimbat câteva amabilităţi după care am canalizat discuţia spre arborele genealogic al familiei.
Discutam aprins despre Scarlat Dimitrie Miclescu, când a sosit şi boierul. A intrat repede în discuţia noastră şi s-a oferit să-mi arate arborele genealogic de la originea familiei, apreciată pe la 1300, şi până la 1830. Un document de familie extrem de valoros pentru istoriografi.
Boierul, care răspundea cu detalii la întrebările mele, din când în când îmi punea întrebări capcană spre a afla ce ştiu despre familia sa, ce fel de presă fac, ce simpatii politici am, cum văd evoluţia economică a ţării şi dacă sunt convins că viitorul României în UE va fi unul bun. Despre aceste aspecte o să scriu un articol separat.
Pe mine mă interesa implicaţiile familiei Miclescu în susţinerea Unirii Principatelor Române. Tare dezamăgit am rămas când boierul mi-a spus că Scarlat Dimitrie Miclescu este o altă ramură a familiei, nu ştia că a fost mason şi nici familia nu este încântată de implicaţiile sale în reformele lui Cuza, mai ales cea agrară, ştiut fiind că acest Scarlat Dimitrie Miclescu s-a situat de partea ţăranilor. Chiar a renunţat la hainele boiereşti şi umbla în haine ţărăneşti, ceea ce i-a atras simpatica etichetă de „Amicul ţăranilor”.
L-am mai informat pe boier că neamul său dintr-o altă ramură a arborelui genealogic este consemnat în Dicţionarul personalităţilor botoşănene, autor prof. Ionel Bejenaru ca scriitor, om politic şi ministru. A avut moşie la Cotnar, dar a fost prof. la Liceul „A.T. Laurian” Botoşani. Cu ceva emfază, l-am mai informat că ruda sa a fost şi jurnalist, conducând o serie de periodice botoşănene precum „Opiniunea” – 1867, „Cucoşul în pragul uşii”, „Curierul de Dorohoi”. Pentru el, ca fost prieten şi ministru al lui Cuza Vodă, răsturnarea domnitorului avea să fie durerea cea mare a vieţii sale politice.
Boierul m-a invitat şi i-am vizitat întreg conacul. Am avut ce vedea şi voi avea ce scrie. Am plecat din casa ultimului vlăstar al familiei de boieri Miclescu total bulversat. Unirea Principatelor Române nu s-a produs cum am învăţat eu la istorie, nu s-a realizat într-o atmosferă exuberantă şi fericită, ci cu multă ură şi patimă pornită chiar din sânul boierimii şi al unor intelectuali ai vremii, cum a fost trădătorul caimacan Nicolae Vogoride. Actul de trădare al acestuia a fost dezvăluit public de un alt boier şi intelectual botoşănean. Mă refer aici la Dimitrie Rallet.
Să mai adăugăm că unirea a mai fost susţinută de boierul botoşănean Scarlat Vârnav, poetul George Tăutu, publicistul I.V. Adrian. Şi pentru că tot a avut conac şi moşie la Ştiubieni, să adăugăm şi numele marelui om politic şi de stat Mihai Kogălniceanu. Aşadar, ca în multe alte evenimente importante pentru ţara Moldovei şi, după Unire, pentru România, botoşănenii au fost în prim plan, chiar şi când a fost cazul de a-şi jertfi viaţa. Avem dreptul să ne mândrim cu eroismul şi sacrificiile înaintaşilor noştri, dar şi obligaţia de a le cinsti memoria. Părerea mea!
* victimele capcanelor din trafic
