Elena Udrea vine azi, 26 martie, la ”Happy Hour” pentru a ura ”La mulţi ani” echipei show-ului de la Pro Tv, care împlineşte mâine 100 de ediţii! Blonda din politica românească a acceptat invitaţia lui Măruţă (foto) de a sărbători în direct cele 100 de ore de veselie, care marchează prima aniversare ”Happy Hour”.
Tot azi, în “Săptămâna celor 100 de ediţii”, Sistem şi 3 Sud Est răspund pozitiv aniversării show-ului prezentat de Cătălin Măruţă şi promit să dea tonul muzicii alături de bandul ”Happy Hour”. Şi pentru că orice aniversare se cere sărbătorită cu tort şi lumânări, bucătarul indian Raymon Gomez vine la Pro Tv pentru a-i îndulci pe cei din platou. Dacă până acum, telespectatorii l-au putut urmări pe simpaticul bucătar doar ”la serviciu”, de ziua ”Happy Hour” acesta vine la Măruţă împreună cu soţia şi copiii săi.
Săptămâna 24-28 martie a fost declarată la ”Happy Hour” “Săptămâna celor 100 de ediţii”, care marchează venerabila vârstă de 100 de ore de veselie a show-ului de la Pro Tv. (Camelia Cavadia)




