Vinul nostru este fin!
Dumneata ne-ai declarat.
Noi te credem pe deplin,
Că doar ieri l-ai botezat!
Femeie guralivă
Tabloul ei când l-au expus,
Atât de bine reprodus,
Au exclamat cu toţii, fireşte,
Grozav portret, parcă vorbeşte!
(Victor Hâlmu)
Soţiei
Înainte în portiţă
Îţi ceream să-mi dai guriţă.
Astăzi însă, ce n-aş da
Să mai scap de gura ta!
Unui casier necinstit
Înainte încasa
Ce nu i se cuvenea.
Azi a încasat, în fine,
Ceea ce i se cuvine.
(V.D. Popa)
Servilul
Smerit ca-n faţa unor moaşte,
Mereu încovoiat de trunchi,
Pe şeful său el nu-l cunoaşte
Decât din tălpi până-n genunchi!
Unui pretins epigramist
Mai sunt căţei, am constatat,
Lipsiţi total de har şi vână,
Care-au lătrat la Cincinat
Şi-acum se cred dulăi de stână!
Credo
Să nu mă socotiţi călău,
Când mă ridic solemn şi spun:
Epigramistul este bun
Doar în măsura-n care-i rău!
(Al. Clenciu)