Învăţământul botoşănean a primit noi fonduri pentru achiziţia de mobilier şcolar în unităţile de învăţământ. Valoarea alocată pentru achiziţionarea de mobilier şcolar se ridică la suma de 1.680 mii lei. După cum susţine inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani, Daniela Biolan, suma va fi repartizată pe unităţi de învăţământ de Consiliul de Administraţie al instituţiei.
Banii vor fi repartizaţi pe unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, în funcţie de nevoile pe care noi deja le-am remarcat în şcoli, a declarat inspectorul general adjunct. În acelaşi timp, ministrul Educaţiei şi cercetării a emis ordinul prin care anunţă că se continuă activitatea de informatizare a şcolilor, în special a celor din mediul rural. Fiecărei unităţi şcolare, cu mai mult de 200 de elevi, îi revine o reţea de 20 de calculatoare. Pentru unităţile de învăţământ care au mai puţin de 200 de elevi vor primi câte o reţea de 15 calculatoare. În total, această investiţie pentru judeţul Botoşani se ridică la valoarea de 4.080 mii lei. Conducerea IŞJ a făcut un inventar al unităţilor şcolare care la ora actuală nu beneficiază de reţea de calculatoare. În mediul rural sunt 12 unităţi şcolare care au peste 200 de elevi şi 104 şcoli cu mai puţin de 200 de elevi.
Trebuie să vedem care dintre ele sunt unităţi cu viabilitate. Între ele sunt inclusiv acele unităţi de învăţământ care sunt afectate de învăţământul simultan, a precizat inspectorul general adjunct Daniela Biolan. Din cele 104 unităţi, 40 au mai puţin de 100 de elevi. În funcţie de banii de care va dispune Inspectoratul Şcolar Judeţean, conducerea îi va repartiza în primul rând la cele cu personalitate juridică, apoi celor cu mai mulţi elevi. (Margareta NICHIFOR)