Astfel de carne ne trebuie pentru a pune de-o friptură straşnică. Pentru ceaun vom alege carne de la gât, ceva de pe piept, dar musai cu bucăţi de cranţ, fleicile de pe burtă, ceva costiţe degresate dar şi slănină, cam un sfert din toată tărăşenia, în amestec cu rânduri de carne. Carnea se taie în bucăţi potrivit de mici, nu hartane mari, cum am văzut la câteva gospodine mai puţin cu tragere de inimă de-a sta prin bucătărie. Odată bucăţită, carnea se pune în ceaunul de mămăligă, de obicei, se adaugă puţină apă, pentru că şi ea va slobozi la fiert şi se sărează după cuviinţă sau dorinţa stăpânului casei.
Fiertul să se facă la foc potrivit, pentru că a se păstra cât mai multă zeamă în carne, care-i va da savoare. După ce fiertul a ajuns cam pe la jumătate, adăugăm câteva boabe de piper iute şi o frunză de foi de dafine. Când fiertul se apropie de sfârşit, adăugăm căţei de usturoi tăiaţi în trei-patru bucăţi. Usturoiul va emana o aromă specifică ce va spori dorinţa de mâncare a mesenilor, dar va provoca şi mult necaz vecinilor, care nu vor scăpa de teroarea mirosului. La momentul când considerăm că friptura este pe terminate, adică fierbe în grăsimea ei şi începe a se rumeni, adăugăm bulionul dizolvat în apă. Bulionul are rolul de a da culoarea roşiatică bucăţilor de carne, dar şi de a tăia din gustul gras al bucăţilor cu slănină.
Sper că n-aţi uitat, ca pe ochiul de plită sau de aragaz alăturat să puneţi la fiert mămăliga. Tot în acest timp aţi mai avut de preparat şi mujdeiul de usturoi. Dacă şi vinul l-aţi adus din zâmnic, din cel sângeriu la culoare şi puţin acrişor, vă pot ura poftă bună. Nu înainte de a preciza că o astfel de friptură am mâncat, cu mulţi ani în urmă, la Călăraşi, la o rudă a soţiei, şi totodată gospodinei desăvârşite care a fost Florica Roman, soţia procurorului cu acelaşi nume.
(Luculuus)
JD 19.08.2006