Un băietan, care tocmai terminase clasa a VIII-a, a ajuns elev de liceu la oraş. După un an de învăţătură, a venit să-şi petreacă vacanţa de vară, la ţară, pe lângă părinţi. Într-un din zile, trecu pe lângă pământul vecinului, unde tocmai acesta cosise nişte iarbă, iar acum grebla resturile. Vecinul, bucuros să-l revadă, intră în vorbă, interesându-se de una, de alta. Iar pentru că vecinul lăsase grebla din mână, băiatul tot apăsa cu piciorul pe colţii acesteia.
- Şi cum-îi viaţa la oraş? În întrebă vecinul pe puştan, punând şi el piciorul pe coada greblei, ca să nu-l lovească pe băiat, atunci când o apăsa pe colţi.
- Apoi, acolo altfel se trăieşte. Mai civilizat, mai modern şi este multă învăţătură în şcoală, care te face superior celor de la sate zise băiatul, fălindu-se cu ştiinţa sa de la oraş.
La un moment dat, ca să-i arate vecinului cât de învăţat este el de la oraş, îl întrebă:
- Da la unealta asta cum îi zice, că de când învăţ la oraş lucruri nemaipomenite, am început a le uita pe cele inutile de la ţară?
Vecinul îl privi suspect, dar se abţinu să-i dea un răspuns pe măsură, mai din înţelepciunea populară.
- Şi zi-i aşa, chiar i-ai uitat numele?
- De când am plecat la oraş, la învăţătură, a trecut ceva timp răspunse băiatul, înfoindu-se în pene, dar şi continuând să apese cu vârful pantofului pe colţii greblei.
Când vecinul simţi că apasă mai cu forţă, ridică piciorul de pe coada greblei, care-l pocni pe băiat peste faţă.
- Fii afurisită, greblă! Exclamă surprins băiatul.
- Exact aşa se numeşte unealta, greblă, cum i-ai spus se arătă încântat vecinul că l-a prins pe băietan cu ocaua mică.
(Petrea Prostul)