Muzeul Judeţean Botoşani şi familia Iftimescu invită botoşănenii la expoziţia de pictură IN MEMORIAM, în amintirea artistei ELENA IFTIMESCU, autoarea operelor expuse. Expoziţia reuneşte lucrări realizate, în majoritate, în ultimii 10 ani ai vieţii , dar şi câteva picturi care marchează faza de început. Iubitoare de frumos, Elena Iftimescu a fost absolventă a Liceului de Artă Ştefan Luchian din Botoşani, iar ulterior a Institutului Pedagogic din acelaşi oraş.
Şi-a dedicat o mare parte a vieţii călăuzirii şi îndrumării a sute de copii preşcolari, cărora le-a fost mult mai mult decât o educatoare, reuşind să ajungă la inimile copiilor ca o adevărată mama. Acum este îngerul lor păzitor, veghindu-i în continuare din ceruri. Mediul profesional în care a activat a făcut din doamna Iftimescu un izvor de materiale didactice, îmbogăţind grădiniţele prin care a trecut cu talentul ei artistic.
A pus în scena serbări, poveşti şi concerte ale micuţilor, realizând totul de la cadre scenografice pana la coregrafii şi costumaţii ingenioase. Subiectele tratate în picturile expuse sunt sunt de genuri diferite, încadrându-se in impresionism, realism, dar şi arta naivă, în funcţie de etapă, stare sufletească şi motivaţie.
Predomină natura statică, fiind preferate ghivecele cu flori, flori de o gingăşie aparte atât prin tratare cât şi prin culoare. Printre lucrări mai apar şi peisaje, figuri umane şi motive moderne, toate pline de veselie şi buna dispoziţie, unele chiar linişte sufletească. Ultimul tablou pictat, în schimb, este mult diferit de toate celelalte printr-o încărcătură aparte, prin culorile dure, dar şi prin tema abordată: sfârşitul suferinţei. Culoarea violet, o culoare misterioasă, asociată cu nobilitatea, spiritualitatea, rafinamentul, dar şi provocarea, este preferată artistei; culoarea apare în toate tablourile sub diverse nuanţe şi forme.
Tehnicile folosite demonstrează o continuă experimentare, de la uleiuri pe pânză, tempera pe gips-carton sau sticlă la vopsele lavabile pe perete. Artista dă dovadă de o enormă modestie lăsând picturile nesemnate.
Expoziţia va fi deschisa în perioada 4.12 10.12. 2009 la Muzeul Judeţean şi va putea fi vizitată între orele 9:00-17:00, luni închis. (Lavinia Preda)