Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
4319
De la 07 Ianuarie 2003
122576258
În opinia lui Chiru

Acţiunile sindicale nu trebuie amânate pentru vară

  • 13 January 2006, 23:00
Problemele de la nivel naţional nu au rămas uitate de liderii sindicali. Vasile Chiru(foto), liderul filialei botoşănene a Blocului Naţional Sindical (BNS), este de părere că salariul minim aprobat de Guvern nu poate fi considerat un salar majorat şi unul decent. "Cu două sute de mii de lei în plus nu se pot acoperi cheltuielile zilnice a unei persoane. Cei aflaţi la conducere nu se gândesc că din această sumă de 3.300.000 se iau impozitele şi taxele iar un amărât de salariat se mai duce acasă cu 2.800.000 lei. Din aceşti bani de cele mai multe ori se hrănesc şi două trei persoane. Este imposibil să duci un trai decent cu aceşti bani", a declarat Vasile Chiru. În acelaşi timp acesta a precizat că această majorare este o nulitate în comparaţie cu majorările de preţ care au avut loc la începutul acestui an. Raportat la inflaţie şi la preţuri aceşti 200.000 lei sunt ca şi inexistenţi. "După părerea mea nemulţumirile cumulate de către cetăţeni vor duce la ample manifestări de stradă. Manifestările nu trebuie însă amânate pentru la vară, ci trebuie să aibă loc acum. Iarna şi frigul nu trebuie să înăbuşe nemulţumirile şi lipsurile de zi cu zi ale unui om de rând", a adăugat liderul BNS. Chiar dacă în urma unor păreri politice prin care s-a dat ca soluţie un salariu minim net de 3.300.000 lei, care, în opinia lor, ar fi suficient, costurile şi preţurile conforme integrării în Uniunea Europeană nu vor putea fi suportate de cetăţeanul de rând. O altă nemulţumire a lui Vasile Chiru este lipsa lunară a întâlnirii cu reprezentanţii autorităţii locale, acea Comisie de Dialog şi Solidaritate Socială, prin care se aducea la cunoştinţa celor care reprezintă interesele judeţului problemele şi nemulţumirile alegătorilor. Ultima întâlnire de acest gen a fost în luna noiembrie. (Petronela MELENCIUC)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Conspiraţia mafiotă a directorilor de la Spitalul de copii
Seminarist internat în spital în urma unei bătăi
Cadrele didactice vor primi banii câştigaţi în instanţă
Alianţa îl trage de urechi pe Conţac
Alianţa a început evaluarea instituţiilor
S-a lansat culegerea „Sunt ziua în care s-a născut poetul”
Planurile peremiştilor pentru acest an
Filiala judeţeană a PNL Botoşani are site
Aglomeraţie pe holul Policlinicii Spitalului Judeţean din cauza lipsei insulinei
Negocierea spaţiului CJ - Prefectură rămâne valabilă
Suplimentări de personal la CJP
OJPC şi-a făcut planuri pentru 2006
* Comunele vor fi purecate de două ori
În 2005 cifra de afaceri a scăzut
Minorii de la PMS Botoşani în vizită la Ipoteşti
De la 1 ianuarie la Tribunalul Botoşani încă doi magistraţi s-au pensionat
În aprilie va debuta proiectul de informatizare a instanţelor
Când moldovenii sărbătoresc, la frontieră scade numărul actelor ilegale
Bătut de frate şi prietenii de pahar
Băieţel accidentat pe trecerea de pietoni
Peste 900 de pachete de ţigări abandonate lângă frontieră
Inspecţie la limba şi literatura română
Primăria Darabani a încasat prima sancţiune de la CJM
Autorităţile – puse în priză de virusul gripei aviare
Bărbat carbonizat în propria casă
Şeful de post care s-a încurcat cu o adolescentă a fost demis
Preşedintele CJ vrea drumuri asfaltate
BEI va contribui la realizarea a trei proiecte de infrastructură
Măsuri speciale de monitorizare a gripei aviare
J.K. Rowling, celebra autoare a cărţilor cu Harry Potter, va veni la Bucureşti săptămâna viitoare
România ar putea deveni o ţară de tranzit şi chiar de destinaţie pentru migraţia ilegală
Reforma românească în domeniul protecţiei copilului poate servi ca model pentru alte ţări europene
Mihai Eminescu, omagiat de Ministerul Administraţiei şi Internelor
Calendar de modă pentru ajutorarea refugiaţilor
Comandantul Spitalului Militar din Piteşti, trimis în judecată pentru luare de mită
Procurorii anticorupţie au extins cercetările în dosarul "Zambaccian"
Banca Mondială alocă primul împrumut destinat combaterii gripei aviare
Premierul Tăriceanu a primit cadou de ziua lui un tort în formă de Ferrari
Activităţi comune româno-americane pentru gospodărirea resurselor de apă
Bontaş susţinută unanim de liberali
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog