Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
26318
De la 07 Ianuarie 2003
122911967
Inaugurare

Botezul „Europei” din buricul târgului

  • 1 June 2006, 23:00
Aseară, la Complexul Mioriţa, a avut loc inaugurarea restaurantului Europa. Cu un design deosebit, localul pare să dea peste nas clădirii alăturate, aparţinând tot Mioriţei. Realitatea este că şi vechii clădiri i se pregătesc straie noi. Geneza restaurantului Europa a început prin noiembrie, anul trecut. Pe 21 mai, la Europa a fost organizată prima masă festivă. Fără a avansa o sumă, directorul general, Constantin Saucă, a spus că valoarea investiţiei este mare. Un credit contractat la CEC a permis punerea în practică a unui concept original, a unei idei avangardiste. Salonul restaurantului Europa este dotat cu tehnică de ultimă generaţie. „Sperăm ca la anul să putem reamenaja şi celălalt local. Până atunci, trebuie să spun că, pentru cele două localuri, bucătăria este comună. Am lucrat două luni cu un specialist tehnolog. La inaugurarea acestui restaurant am invitat toate personalităţile oraşului. Am ales numele Europa pentru că, oricum, toţi alergăm spre Europa. Iniţial, am oscilat între denumiri precum „Orient” sau „Occident”. Dar am considerat că cel mai potrivit botez este Europa”, şi-a adus copilul la altarul presei directorul general Constantin Saucă. Mobilierul şi tâmplăria restaurantului au fost realizate la Iaşi. Tavanul este realizat dintr-un material inedit, numit barisol, adus din Franţa. Acest tavan îşi schimbă culoarea la fiecare 20 de minute. Cameleonismul tavanului este asigurat de un program special instalat pe calculator. La intrarea în local, o porţiune din tavan, sub formă de piramidă, ascunde o altă surpriză. Acţionată de o telecomandă, piramida se deschide sub formă de lalea. Proiectul restaurantului a fost realizat de o familie de arhitecţi din Iaşi. Construcţia şi finisajele clădirii au fost realizate de cunoscuta firmă de construcţii Victor Construct. Coordonaţi de o mână forte, meseriaşii firmei respective au dovedit, încă o dată, că Victor Construct îşi merită prestigiul cîştigat în judeţ şi nu numai. Vesela personalizată este produsă la Alba Iulia şi trebuia să ia calea Greciei. Directorul a văzut-o, i-a plăcut şi… a luat-o. Preparatele culinare vor fi specifice bucătăriei italiene sau franceze. Biblia bucătarilor va fi compusă din reţetarele profesorului Stere Stavrositu, specialist internaţional în răsfăţ culinar. Se ştie că ai noştri concitadini au înclinaţii spre preparatele tradiţionale, dar şi aceştia vor avea parte de meniuri care să le încânte papilele gustative. Bucătarului şef, Gica Frumosu, îi revine această misiune. (Marian MOROŞAN)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Internet-ul fură clienţii Cinematografului
Primăria rudelor
Directori care nu ştiu să se vândă
Direcţia de Finanţe se judecă la ÎCCJ
Ziua Eroilor, marcată prin depuneri de coroane
Taxa din Dorohoi afectează lucrările DJDP
Accident produs din neatenţie
Fetiţă violată de un recidivist
Comentariu la comentarii (XC)
(Ioan Rotundu)
Horoscop
MMGA a transmis o Avertizare Hidrologică către prefecturile din 29 de judeţe
Nivelul taxelor pentru locuinţele mai mici de 150 de mp rămâne neschimbat
Cota unică de 16 la sută rămâne neschimbată
Un britanic a obţinut dreptul de a creşte un leopard în grădină
Ducele de Edinburgh, marele gafeur al familiei regale britanice
Mărturie de dincolo de mormânt acceptată într-un proces de crimă
Desfiinţarea posturilor de vicepremier este bine venită
Deputaţii Comisiei de învăţământ fac un apel către autorităţi
FBI pregăteşte poliţiştii români pentru acţiuni de combatere a infracţiunilor informatice
Un om responsabil nu părăseşte postul într-o situaţie de criză
Preşedintele Traian Băsescu va fi externat vineri la prânz din Spitalul Elias
Preşedintele Camerei Deputaţilor a condus o şedinţă de plen a deputaţilor-copii
Târgul de jucării vechi la a VI-a ediţie
Strategiile asociaţiilor civile
Ziua copilului sărbătorită la Biblioteca Judeţeană
Manifestări cu ocazia zilei eroilor
Credincioşii botoşăneni şi Înălţarea Domnului
Parada din peste 100 de costume ecologice de epocă
Statul român, dat în judecată de poliţişti
Copiii luptă pentru combaterea accidentelor rutiere
Bani puţini pentru modernizarea drumurilor
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog