Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Gastronomie
Publicitate
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
26076
De la 07 Ianuarie 2003
122911725

Incendiu stins cu peste 40 de pompieri

  • 22 December 2011, 23:00
Peste 40 de pompieri botoşăneni au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o fabrică de prelucrare a lemnului din zona industrială a municipiului Botoşani.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţ㠄Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre producerea evenimentului miercuri seară, puţin înainte de ora 22.00.
La locul indicat s-au deplasat, iniţial, două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta la o magazie şi o hală de producţie. Întrucât exista pericolul ca flăcările să se extindă şi la uscătorul de cherestea, precum şi la o altă magazie, comandantul acţiunii a luat decizia de suplimentare a forţelor.
Astfel, în sprijin au sosit alte trei autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentele Botoşani şi Dorohoi, un camion cu 14 servanţi – pompieri, precum şi o autospecială pentru a asigura iluminatul în zonă. 39 de subofiţeri şi trei ofiţeri au intervenit mai bine de cinci ore pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor.
Intervenţia a fost îngreunată, pe de o parte de cantitatea mare de material combustibil care întreţinea arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte construcţii pentru ca focul să nu se extindă.
Flăcările au distrus acoperişul halei de producţie şi al magaziei pe o suprafaţă de 330 de m.p., produse stratificate din lemn, cherestea, dar şi alte produse folosite în procesul de prelucrare a lemnului. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 600.000 lei.
Cauza probabilă de incendiu, precum şi valoarea pagubelor sunt în curs de stabilire.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Felicitare Primăria Manoleasa
Tineri matematicieni botoşăneni, în elita internaţională
lista cu numele câştigătorilor
Botoşani: Revoluţionarii au fost apostrofaţi:
„ Ăştia ştiu ce înseamnă să lupţi pe front?”
Botoşani: Afacerile pe seama păşunilor au ajuns în instanţă
Felicitare societatea Transporturi Auto SA Botoşani
Felicitare societatea VICTOR CONSTRUCT Botoşani
Doi copii au nevoie de ajutor imediat
Cinci copii vor lua burse sociale, au hotărât consilierii judeţeni
Moş Crăciun le-a adus elevilor o vacanţă fără teme
Felicitare societatea Microbuzul SRL Botoşani
Felicitare Cristian Roman - prefectul njudeţului Botoşani
Felicitare Direcţia Silvică Botoşani
Felicitare societatea Europ Taxi Botoşani
Felicitare Biroul parlamentar al deputatului PDL Cătălin Buhăianu
Felicitare societatea Edifico Botoşani
Felicitare Biroul parlamentar al deputatului PDL Iacob Stelică Strugaru
Felicitare Primăria Stăuceni
Felicitare Primăria Truşeşti
Felicitare consilierul municipal PDL Costel Bidaşcă
Felicitare Primăria Flămânzi
Felicitare Primăîria Botoşani
Felicitare Primăria Ibăneşti
Felicitare societatea Modern Calor SA Botoşani
Felicitare Primăria Bucecea
Felicitare Asociaţia Moldoovis Botoşani
Felicitare Camera Agricolă Botoşani
Felicitare Biroul senatorial Dan Humelnicu - PDL
Felicitare Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani
Felicitare societatea Eltrans SA Botoşani
Felicitare societatea Five Continents Group SRL Botoşani (Tonino)
Felicitare Partidul Democrat-Liberal Botoşani
Felicitare Consiliul Judeţean Botoşani
Felicitare Primăria Săveni
Felicitare societatea Elsaco Elkectronic SA Botoşani
Felicitare societatea LYK SRL Botoşani
Felicitare societatea ELCO SA Botoşani
Felicitare societatea SERCONF SA Botoşani
Felicitare Primăria Roma
Felicitare Primăria Corni
Felicitare societatea Nova Apaserv SA Botoşani
Felicitare Primăria Răchiţi
Felicitare societatea Conrec SA Botoşani
Felicitare Prodalcom Botoşani
Felicitare Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Botoşani
Felicitare Primăria Hăneşti
Felicitare Primăria Mihălăşeni
Horoscop
Caricatura zilei
Reţeta zilei: Graţii de franzelă
Bancul zilei: Dorinţă sexuală neîmplinită
Organigrama lui Mimor rămâne încă secretă
Spitale transformate în fundaţii sau societăţi comerciale
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog